„Tu eşti Mircea?”. „Da-mpărate” - falsul istoric din „Scrisoarea III” a lui Mihai Eminescu. 10 lucruri neştiute despre cum era, de fapt, voievodul Mircea cel Bătrân
0
Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi domnitori români. A condus Ţara Românească timp de 30 de ani, în urmă cu peste şase secole. Cum şi-a căpătat numele ”cel Bătrân”, câţi copii a avut şi cum a reuşit să-l învingă pe sultanul Baiazid sunt câteva curiozităţi din lunga domnie a voievodului român.
Mircea cel Bătrân a trăit în perioada 1355 – 1418 şi a condus Ţara Românescă în două rânduri, în perioadele 1386 – 1395 şi 1397 – 1418. În istoriografie apare şi sub numele de Mircea cel Mare. În perioada domniei sale, Ţara Românescu a cunoscut o dezvoltare fără precedent devenind un stat puternic în această parte a Europei, temut chiar şi de Imperiul Otoman.
1. A primit numele de ”cel Bătrân”, fiindca mai tarziu au fost şi alţi voievozi cu numele ”Mircea”, iar cronicarii, vorbind de Mircea cel din veacurile trecute au dorit să îl distingă, pe criteriu cronologic, de ceilalţi. Numele lui înseamnă şi „Mircea cel Vechi”, însă odată cu evoluţia limbii a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” a presupus, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Ţara Românească nu se obişnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea şi de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.
2. Cel mai lung titlu al lui Mircea a apărut din 1406 până la sfârşitul domniei sale, sub forma: „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”.
3. Mircea cel Bătrân a avut mai mulţi fii. Cronicarii vremurilor spun că ducând o viaţă liberală, ”a avut mulţi copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat la domnie în 1408, a murit în 1420. Alţi urmaşi, care au ajuns pe tronul Ţării Româneşti, au fost Radu Prasnaglava, Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. De asemenea, în cronici mai sunt pomenite două fiice ale domnitorului: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) şi încă o fată, Arina (căsătorită cu sultanul Musa Celebi, pe care Mircea l-a ajutat să obţină tronul Imperiului Otoman).
4. Armata din timpul lui Mircea era o oaste de ţară (naţională şi a domnului) şi era formată din întreaga populaţie în stare să poarte arme. Aceasta purta numele de Oastea cea Mare. Datorită faptului că domnitorul avea nevoie de mulţi ostaşi, el nu dă niciodată ohabe (scutiri) întregi, ci întotdeauna cu precizarea „numai singură oastea s-o facă domniei mele”. Astfel, pe lângă boieri, ţăranii liberi sau şerbi, obligaţia oastei revenea şi târgoveţilor şi satelor mănăstireşti. Oastea cea mică era aşa numita curte, constituită în principal din boieri şi săteni privilegiaţi, datori să se afle la dispoziţia domnului, cu arme, cât mai repede cu putinţă. Din această oaste făceau parte categorii precum plăieşi, datori a apăra trecerea peste munţi, şi opăcinaşii, care aveau obligaţia de a furniza vâslaşi.
5. Mircea cel Bătrân a fost, timp de 15 ani, domnitorul creştin care s-a bucurat de cea mai mare faima şi autoritate în răsăritul Europei, fiind singurul care l-a învins de două ori pe temutul Baiazid Ilderim. Veneţienii l-au considerat cel mai puternic dintre principii creştini care au luptat cu otomanii, iar cronicarul turc Leuclavius l-a numit ”Principe între creştini, cel mai viteaz şi cel mai ager”. Cea mai importantă mănăstire construită de el este cea de la Cozia, care avea să servească de necropola domnească lui şi familiei sale. Din hrisovul de danie din 20 mai 1388, anul zidirii Coziei, rezultă că ”a ridicat din temelie o mănăstire în numele sfintei şi de viaţă dătătoarei şi nedespărţitei Treimi... la locul numit Călimăneşti, pe Olt”. Numele Cozia provie de la cuvântul turcesc ”coz”, care însemană ”nucă” şi indică faptul că în zona respectivă erau şi sunt în continuare foarte mulţi nuci.
6. Moneda Ţării Româneşti era ducatul de argint. În vremea lui Mircea cel Bătrân s-au emis mari cantităţi de monedă având un număr însemnat de sigle diferite. Pe fiecare dintre acestea pe lângă legenda obişnuită, era trecută câte o literă, pentru a putea identifica meşterul monetar care le-a bătut. Ducaţii de tipul I au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se află acvila valahă. Ducaţii de tipul al II-lea au pe avers stema dinastică a lui Mircea, timbrată cu un coif peste care se află stema ţării, iar pe revers reprezentarea lui Mircea în costum bizantin, cu lancea în mâna dreaptă şi globul crucifer în mâna stângă. Pe lângă aceste tipuri de ducaţi, realizaţi din argint, a fost bătută şi o serie redusă din aramă amestecată cu argint.
7. Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân l-a învins pe temutul sultan Baiazid (foto jos) a devenit peste secole
subiect de inspiraţie pentru Mihai Eminescu care a publicat poemul ”Scrisoarea a III-a”.
Poemul nu exprimă, însă, realitatea întru totul. În majoritatea cronicilor, dar şi în poemul lui Eminescu, Mircea cel Bătrân apare ca învingător incontestabil. Mulţi istorici compară bătălia de la Rovine cu cea de la Călugăreni în care, cu toate că Mihai Viteazul, a câştigat lupta a fost obligat să se refugieze la unguri. La fel, Mircea cel Bătrân, deşi îi bate pe turci, a trebuit să părăsească tronul în favoarea unui domnitor agreat de sultan. Voievoul a reuşit să revină la conducerea ţării în scurt timp, ajutat fiind de aliaţii săi, continuând astfel lupta împotriva Imperiului Otoman.
8. O altă mică greşeală a poetului este faptul că l-a numit pe domnitor, prin vocea lui Baiazid, ”un moşneag, atât de simplu după vorbă după port”. În realitate Mircea cel Bătrân avea atunci doar 40 de ani. Eminescu a fost indus în eroare de numele ”cel Bătrân”.
9. Bătălia nu a avut loc la Rovine pentru că nu există nicio localitate cu numele acesta. Cuvântul ”rovine” exprimă o formă de relief şi înseamnă loc mlăştinos. Într-un astfel de loc ar fi avut loc lupta între români şi turci. Cronicile vechi dau mai mutle variante cu privire la locul bătăliei, una dintre acestea fiind pe râul Jiu, la marginea Craiovei.
10. Castelul Bran a fost cedat, în 1407, de Sigismund de Luxemburg ca feudă (proprietate oferită în schimbul loialităţii) aliatului său, domnitorului Mircea cel Bătrân, pentru a se putea retrage aici în caz de atac al turcilor. În 1419, după încetarea din viaţă a voievodului, instabilitatea politică din Ţara Românească l-a determinat pe Sigismund să preia castelul şi să îl încredinţeze principilor Transilvaniei.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
