Zodii care se atrag reciproc: cine sunt nativii care se înţeleg de minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zodii care se atrag reciproc. Astrele au o influenţă mare asupra personalităţilor nativilor, dar şi asupra modului în care aceştia interactionează şi se înţeleg cu alte semne zodiacale, unele legături având şanse mai mari de reuşită decât altele.

Zodii care se atrag reciproc: Berbecul şi Gemenii, un duo de succes

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Gemeni, Leu, Săgetător, Vărsător

Berbecul, semn de foc, se potriveşte cel mai bine cu celelalte semne de foc (Leu şi Săgetător), dar şi cu semne de aer (Gemeni şi Vărsător). Berbecul este aventuros, energic şi încrezător. Aceşti nativi sunt îndrăzneţi şi curajoşi, dar pot fi şi foarte temperamentali şi nerăbdători.

Taur

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Rac, Fecioară, Capricorn, Peşti

Taurul, semn de pământ, este compatibil cu celelalte semne de pământ, Capricorn şi Fecioară, iar unii nativi sunt compatibili şi

cu semne de apă, printre care Peşti şi Rac. Taurii sunt foarte determinaţi şi încăpăţânaţi, dar şi de încredere, răbdători. Uneori sunt lacomi.

Gemeni

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Berbec, Leu, Balanţă, Vărsător

Deloc surprinzător, Gemenii sunt compatibili cu alte semne de aer, inclusiv cu Vărsătorul şi Balanţa. În general, se bucură de o relaţie bună şi cu Leul şi Berbecul. Datorită naturii lor duale, Gemenii se adaptează cu uşurinţă şi sunt persoane foarte versatile. Sunt inteligenţi, le place viaţa şi sunt foarte vorbăreţi. Pe de altă parte, pot fi superficiali şi destul de agitaţi.

Rac

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Taur, Fecioară, Scorpion, Peşti

Despre Rac se ştie că este compatibil cu semnele de apă, Peşti şi Scorpion, dar şi cu semnele de pământ, Taur şi Fecioară. Racii sunt persoane emoţionale, care se îndrăgostesc repede şi puternic. Sunt de obicei precauţi, dar când se amorezează, se dăruiesc cu totul. 

Zodii care se atrag reciproc: Leul şi Săgetătorii fac casă bună

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Berbec, Gemeni, Balanţă, Săgetător

Leul este semn de foc şi, în mod natural, este compatibil cu alte semne de foc – Berbec şi Săgetător. Au o relaţie bună şi cu semnele de aer, Gemeni şi Balanţă. Stelele strălucitoare ale zodiacului, Leii sunt mândri, îndrăzneţi, foarte creativi şi capabili de multă iubire, dar, pe de altă parte, adoră să facă pe şefii şi acceptă cu greu părerile celorlalţi, potrivit ranker.com.

Fecioară

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Taur, Rac, Scorpion, Capricorn

Fecioara se potriveşte de minune cu Taurii şi Capricicornii, care sunt, ca şi ea, semne de pământ. Se poate bucura de o relaţie bună şi cu Racii şi Scorpionii. Aceşti nativi sunt dimizi, practici şi foarte analitici. Uneori pot fi însă foarte critici şi extrem de perfecţionişti.

Balanţă

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Gemeni, Leu, Săgetător, Vărsător

Balanţa face casă bună cu Gemenii şi Vărsătorii, dar se înţelege şi cu Leii şi Săgetătorii. Aceşti nativi sunt foarte diplomaţi şi şarmaţi. Pe de altă parte, pot fi indecişi şi creduli.

Zodii care se atrag reciproc: Scorpionul are succes la Peşti

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Rac, Fecioară, Capricorn, Peşti

Scorpionii sunt foarte compatibili cu Racii şi Peştii, dar nu spun nu nici când vine vorba de Fecioară şi Capricorn, semne de pământ. Acest semne este cel mai pasional şi puternic din tot zodiacul. Are o personalitate magnetică şi reuşeşte aproape în tot ce îşi propune. Totuşi, poate deveni obsesiv şi ranchiunos.

Săgetător

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Berbec, Leu, Balanţă, Vărsător

Săgetătorul se bucură de compatibilitate sporită cu celalalte zodii de foc, Berbec şi Leu, dar şi cu semnele de aer, Balanţă şi Vărsător. Aceşti nativi sunt oneşti şi foarte inteligenţi. Pe de altă parte, sunt iresponsabili şi uneori prea optimişti.

Capricorn

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Taur, Fecioară, Scorpion, Peşti

Capricornii pot avea relaţii excepţionale cu Taurii, Fecioarele, Scorpionii şi Peştii. Sunt cunoscuţi pentru faptul că sunt foarte practici, atenţi şi disciplinaţi. Nu se aruncă cu acpul înainte şi analizează atent situaţiile, dar pot fi şi foarte rigizi şi pesimişti.

Zodii care se atrag reciproc: Vărsătorul se înţelege de minune cu Gemenii

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Berbec, Gemeni, Balanţă, Săgetător

Cele mai bune relaţii ale Vărsătorului sunt cu Gemenii, Balanţele, dar şi cu semnele de foc, precum Berbec şi Săgetător. Aceşti nativi sunt foarte prietenoşi, creativi şi intelectuali. Sunt, de asemenea, oneşti, loiali şi independenţi. Uneori pot fi însă destul de imprevizibili şi detaşaţi.

Peşti

Semnele cu cea mai bună compatibilitate: Taur, Rac, Scorpion, Capricorn

Peştii fac o echipă bună cu Racii şi Scorpionii, dar şi cu Taurii şi Capricornii. Persoanele născute sub acest semn au o imaginaţie bogată, sunt foarte sensibile, intuitive şi empatice, dar pot fi, uneori, mult prea idealiste.

Găseşte-ţi jumătatea pe Prima Love

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite