Exploatări de pădure în Parcul Naţional Retezat. Primele hectare cad ca spicele în faţa tăietorilor de lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În anumite zone, pădurile din Retezat sunt în pericol. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
În anumite zone, pădurile din Retezat sunt în pericol. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

O suprafaţă de 35 de hectare din Parcul Naţional Retezat, aflată în proprietatea Primăriei Sălaşu de Sus, va fi retezată treptat, potrivit informaţiilor oferite de Direcţia Silvică Hunedoara. Tăierile de pădure în Parcul Naţional Retezat au demarat în acest an, fiind vizate, iniţial patru hectare, pentru care a fost emisă autorizaţia de exploatare.

Turiştii care au intrat zilele trecute în Parcul Naţional Retezat, pe drumul forestier pe care se ajunge la Pietrele, au avut surpriza să întâlnească mai multe camioane încărcate cu lemne, care se întorceau de pe munte. În zona Cârnic a Parcului Naţional Retezat au loc tăieri de pădure, solicitate încă din anul trecut de Primăria comunei Sălaşu de Sus, condusă la acea vreme de actualul deputat PSD Sorin Marica. Masa lemnoasă este apoi vândută.

Se defrişează în Retezat fără nici o jenă. Drumul Nucşoara - Cârnic a fost închis până în 15 martie pentru ca ei să se poată plimba liniştiţi cu camioanele. Au stricat drumul şi din cauza tonajului”, a fost apelul disperat publicat de Florin Pop Vancea, alături de imaginile videofilmate de acesta care arătau un transport de lemne, din Parcul Naţional Retezat.

Filmuleţul a dat naştere unei adevărate revolte din partea celor care iubesc muntele şi pădurea. Oamenii sunt nemulţumiţi şi cer explicaţii autorităţilor.

„Natura se va reface”
Reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara susţin că exploatările forestiere din Parcul Naţional Retezat sunt autorizate şi treptat, cel mai probabil în următorii ani, vor ajunge la o suprafaţă de 35 de hectare, aflată în proprietatea Primăriei Sălaşu de Sus. Deocamdată, exploatarea forestieră este avizată pe un teren de patru hectare.

reteuat

„Parcela 139A cu suprafaţa de 35 de hectare, în care se desfăşoară lucrări de exploatare, este proprietate a Primăriei Comunei Salaşu de Sus şi este amplasată în zona de conservare durabilă a Parcului Naţional Retezat. În amenajamentul silvic, în vigoare, întocmit pentru suprafaţa de fond forestier a Primăriei Salaşu de Sus, în u.a. 139A este prevăzut a se executa tratamentul Tăieri Progresive în Margine de Masiv, cu volum de extras 3844 metri cubi. A fost marcată partida 0892 Begut, Nr. SUMAL 656796 cu un volum de 427 metri cubi pe suprafaţa de patru hectare. Parchetul are avizul Parcului Naţional Retezat 57 / 22.01.2014 şi este aprobat de I.T.R.S.V. Timişoara prin ordinul 846 / 25.02.2014. Parchetul a fost adjudecat de S.C. EXPLONEL S.R.L şi s-a încheiat contractul 2789 / 12.08.2014. În baza contractului, s-a eliberat autorizaţia de exploatare nr. 822534 din 29.01.2015”, a comunicat Direcţia Silvică Hunedoara, pentru adevarul.ro.

retezat

Zoran Acimov, directorul Parcului Naţional Retezat, a declarat că tăierile copacilor din zona rezervaţiei sunt legale. „Orice activitate derulată în Parcul Naţional Retezat afectează negativ rezervaţia”, spune Zoran Acimov, afirmând că fondul forestier se va reface în timp. Potrivit directorului PNR, şi în anii 1950 în Retezat s-a defrişat o suprafaţă impresionantă, circa 10.000 de hectare de pădure din aria protejată, însă „natura nu a stat în loc”.

image

Parcul Naţional Retezat, rezervaţie impresionantă
Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în 1935 la iniţiativa oamenilor de ştiinţă Alexandru Borza şi Emil Racoviţă. De la începutul secolului trecut şi până la declararea zonei drept rezervaţie naţională, în Retezat exista un domeniu de vânătoare care aparţinea Casei Regale. Dar, în acelaşi timp, era şi loc destinat turismului. Retezatul a devenit arie protejată de interes naţional şi internaţional şi rezervaţie a biosferei. Parcul, întins pe o suprafaţă de aproape 40.000 de hectare, se află în sudul judeţului Hunedoara, cuprinzând Masivul Retezat - Godeanu.

Parcul Naţional Retezat cuprinde 20 de vârfuri montane de peste 2.000 de metri şi peste 50 de lacuri glaciare. Rezervaţia adăposteşte peste 1.000 de specii de plante, dintre care peste 130 sunt rare sau vulnerabile. Sute de specii de păsări şi peste 50 de specii de mamifere. Printre plantele ocrotite de lege care pot fi văzute în Parcul Naţional Retezat sunt garofiţa, floarea-de-colţ, smirdarul, ghinţura galbenă, zâmbrul, iar între animalele adăpostite de rezervaţie sunt capra neagră, ursul, râsul, cerbul, căpriorii, mistreţul. Nu lipsesc nici cocoşul-de-munte sau ciocănitoarea neagră. Unele lacuri glaciare au fost populate cu păstrăv de vechii proprietari ai  terenurilor din Retezat, la începutul secolului trecut, iar tot din acea perioadă, păşunatul ovinelor în zona lacurilor a fost interzis pentru a proteja habitatul caprelor negre.


Vă recomandăm şi:

Cele mai frumoase trasee montane din Hunedoara: locurile de vis din Retezat şi ţinutul cetăţilor dacice

Hunedoara oferă călătorilor pasionaţi de excursiile pe munte un număr impresionant de atracţii turistice. Cele mai frumoase trasee montane din România pot fi străbătute în Parcul Naţional Retezat, în Munţii Orăştiei unde se află cetăţile dacice, în Masivele Parâng şi Vâlcan.

Secretele construcţiei Barajului Gura Apelor, din Retezat. Mii de mineri au săpat 11 ani în munte pentru a salva ţara de la cel mai mare dezastru din istorie

Barajul Gura Apelor din Masivul Retezat a fost construit în anii 1970 – 1980, fiind la acea vreme unul dintre cele mai mari din Europa. Dacă lacul de acumulare nu ar fi existat, potrivit specialiştilor, efectele celei mai puternice viituri petrecute în Retezat, soldată cu moartea a 14 oameni, ar fi fost inimaginabil mai dezastruoase.

Râuşor, „perla“ ascunsă a Retezatului. Muntele vegheat de Castelul din Carpaţi

VACANŢĂ DE IARNĂ Străjuită de ruinele Cetăţii Colţ, zona turistică Râuşor impresionează prin farmecul peisajelor spectaculoase ale Munţilor Retezat. Înfiinţată în urmă cu 40 de ani, staţiunea are circa 50 de cabane private, dar şi singura pârtie de schi din Retezat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite