„Prietenia“ româno-rusă pentru amnezici. Trădarea de la Iaşi, debutul a 14 ani de ocupaţie sovietică şi a unui jaf de peste 2 miliarde de dolari
0
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti în august 1944 a fost debutul unei perioade cumplite, de 14 ani, de ocupaţie sovietică sinonimă cu jaful sistematic.
La data de 20 august 1944 armata sovietică a pătruns nestigherită pe teritoriul României prin ceea ce avea să rămână în istorie drept "Poarta Iaşului" sau "trădarea de la Iaşi". A fost o ezita de aproape un an să întoarcă armele împotriva germanilor.
Soldaţii Armatei Roşii au intrat pe un teritoriu vast, au surprins total nepregătite trupele româno-germane şi au devastat la întâmplare. Pe 23 august 1944, Regele Mihai decreta încetarea focului între trupele române si cele sovietice. Cu toate acestea, armistiţiul a fost semnat abia pe 12 septembrie, iar în tot intervalul 20 august - 12 septembrie ruşii au continuat să facă prizonieri.
175.000 de militari români au luat atunci drumul Siberiei, iar 40.000 dintre aceştia nu au trecut vii de lagărul de la Bălţi, în Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executaţi de comisari basarabeni din armata sovietică. Capitularea necondiţionată a României a fost debutul unui dezastru naţional. Alţi 20.000 de români şi 72.000 de români de etnie germană au mai fost deportaţi în scurt timp în URSS.
A fost doar primul episod al celei mai lungi perioade de ocupaţie militară străină din istoria României - 14 ani, plus încă 31de ani de ocupaţie bolşevică românească.
FOTO Marcă poştală emisă în timpul ocupaţiei pe care scrie „Trăiască frăţia de arme Româno-Sovietică” FOTO wikipedia.org
În Armistiţiul semnat cu România, la Moscova, pe data de 12 septembrie 1944, se menţiona:
„Guvernul şi Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor şi altor forţe aliate facilităţi pentru a se mişca liber pe teritoriul României în orice direcţie, fiind oferite unor astfel de mişcări orice asistenţă posibilă cu propriile mijloace de comunicare româneşti şi pe cheltuiala Statului Român indiferent că sunt pe pământ, apă sau în aer.”
România a fost tratată ca o ţară învinsă, fără dreptul de a pune condiţii la negocieri şi obligată la plata a 300 de milioane de dolari, drept despăgubiri de război. Estimările economiştilor arată că, de fapt, România a fost jefuită de URSS, până în 1958, anul sfârşitului ocupaţiei militare sovietice, de cel puţin 2 miliarde de dolari. În România au fost disponibilizaţi peste 750.000 de soldaţi sovietici. Unele estimări arată că, pe tot cuprinsul ţării, au existat 1,5 milioane de soldaţi ai URSS.
Primele marşuri de propagandă forţată organizate după ocuparea României
"SovRom-urile au fost societăţi mixte româno-sovietice înfiinţate în România la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi care au existat până în 1954–1956. Între cele două ţări a fost semnată pe 8 mai 1945 la Moscova o înţelegere în privinţa creării acestor organizaţii. Teoretic ele trebuiau să genereze venituri pentru reconstrucţie după devastările războiului. În realitate ele au funcţionat drept mijloace de asigurare a unor resurse pentru sovietici, slăbind şi mai mult resursele României după ce fusese obligată de sovietici să plătească daune severe de război prin Tratatele de pace de la Paris, 1947, daunele pretinse de URSS însumând 300 milioane de dolari. Contribuţia sovietică la SovRomuri a constat în principal în vânzarea de echipament militar părăsit de trupele germane pe câmpul de luptă, echipament supraevaluat de fiecare dată şi plătit de România. Bunurile trimise de România către Uniunea Sovietică au fost estimate la 2 miliarde de dolari, depăşind cu mult daunele de război pretinse de sovietici, iar până în 1952, 85% din exporturile româneşti au fost redirijate spre Uniunea Sovietică. Ultimul Sovrom a fost dizolvat în 1956", potrivit wikipedia.org.
Fotografie (prelucrată digital) surprinsă la intrarea Armatei Roşii în Botoşani
Crimele, violurile, tâlhăriile şi furturile erau infracţiuni la ordinea zilei. Majoritatea erau comise de către soldaţii Armatei Roşii, care acţionau în grupuri restrânse şi organizate. Abuzurile uriaşe comise de către sovietici i-au inspirat însă şi pe interlopii români. În epocă devenise binecunoscută expresia "Davai ceas, davai palton", cu care soldaţii sovietici jefuiau nestigheriţi.
"Sălbăticie, teamă, neîncredere. Soldaţii ruşi violează femeile (după cum îmi povestea Dina Cocea ieri). Soldaţii opresc maşinile, scot afară şoferul şi pasagerii, se urcă la volan şi demarează. Magazine jefuite. În după-amiaza aceasta, la Zaharia, trei dintre ei au spart magazinul şi au furat ceasuri. (Ceasurile sunt jucăriile pe care le plac cel mai mult.)", spunea scriitorul Mihail Sebastian, în Jurnal, 1935-1944: Anii fascişti.
Urmele "ghearelor" Marelui Urs nu s-au vindecat nici acum. Regimul dur autohton comunist de inspiraţie bolşevică a fost răsturnat prin Revoluţia din decembrie 1989, dar puterea a fost preluată ulterior de Ion Iliescu, şcolit la Moscova şi unul dintre liderii comunişti cei mai apropiaţi de dictatorul Nicolae Ceauşescu.
„În secolul al XVIII-lea, a existat pe teritoriul actual al României, în virtutea afinităţilor religioase, un adevărat mesianism cu privire la ruşi. Românii îi aşteptau pe ruşi să îi elibereze de sub turci. Formal, în urma războiului ruso-turc dintre anii 1768 şi 1774, terminat cu Pacea de la Kuciuk-Kainargi, ruşii şi-au luat ca misiunea de apărare a popoarelor creştine aflate sub jugul otomanilor“, spune profesorul Toader Nicoară, istoric al mentalităţilor la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca.
Timp de mai bine de un secol, românii au simţit că promisiunea rusă nu se traduce în realitate. În 1812, Basarabia este cedată pentru prima dată Rusiei ţariste de către Imperiul Otoman.
Imagine care înfăţişează ruperea Basarabiei din România în 1812
"Ulterior anului 1877, când România şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman, în rândul populaţiei a circulat informaţia că ţarul vrea să anexeze Principatele Române la Rusia. Aceasta a fost cea mai dură lecţie pe care opinia publică română a resimţit-o până în acel moment şi a reprezentat prima fisură serioasă în relaţia cu ruşii“, adaugă istoricul clujean.
Noul stat român a păstrat distanţa faţă de marele vecin de la est şi în timpul primului război mondial. România, condusă de regele Carol I, s-a aliat cu Germania şi cu Imperiul Austro-Ungar, deşi imperiul avea încorporat un teritoriu românesc uriaş - Transilvania. În plus, diplomaţia românească a încercat pe toate căile în perioda respectivă să obţină garanţii că puterile occidentale vor proteja România faţă de Rusia.
A doua fisură serioasă în relaţiile româno-ruse s-a produs, crede Toader Nicoară (foto jos), la sfârşitul primului război mondial, atunci când Rusia bolşevică a refuzat să recunoască realipirea Basarabiei la România. Mai mult, istoriografia rusă a clasificat unirea celor două teritorii drept un rapt.
A treia fisură, cea decisivă, datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În urmă cu câteva zile, consolidarea forţelor NATO pe teritoriul României a atras din nou reacţia Rusiei. România trebuie să fie conştientă de „responsabilitatea“ şi de „consecinţele“ suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept „periculoase“ acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.
„Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente“, a declarat Aleksander Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Externe. „În lipsa clarificărilor privind «efectivele substanţiale de luptă» şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atât de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas", a atras atenţia Lukaşevici, catalogând drept „periculoase" acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
