Cum au ajuns pe mâna ruşilor peste 90 de tone de aur românesc - tezaurul României de la Moscova, averea uriaşă pierdută de aproape un secol
0Tezaurul României, trimis la ruşi acum aproape 100 de ani şi nerestituit statului român în totalitate, rămâne şi în zilele noastre învăluit într-o tăcere de aur. În plus, este o piedică în calea stabilirii unei relaţii diplomatice normale cu marea putere de la Răsărit.
14 Decembrie 1916, gara Iaşi. Este momentul în care tezaurul României - 1.738 de lăzi pline cu lingouri de aur, bijuteriile Reginei Maria şi obiecte de patrimoniu cultural extrem de preţioase, toate estimate la peste 320 milioane lei-aur - sunt încărcate în 17 vagoane.
Averea ţării, trimisă în două tranşe la ruşi
Lăzile erau încărcate cu 91 de tone în monede istorice de aur, care aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 tone de lingouri de aur, care aparţineau Băncii Naţionale a României; acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit; colecţia de monede a Academiei Române, tablouri semnate de Grigorescu, Amann şi Luchian, cărţi rare, odoarele mănăstirilor din Moldova şi Muntenia, arhive, depozite, precum şi colecţii ale multor instituţii publice şi particulare. Destinaţia: Moscova. Scop? Siguranţă şi păstare.
Transferul tezaurului ţării la Moscova a avut loc în contextul primei conflagraţii mondiale, când armata română a fost obligată să lupte pe două fronturi. În cele din urmă, a fost nevoită să bată în retragere. Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane, iar guvernul s-a refugiat la Iaşi. Este momentul în care autorităţile vremii au hotărât ca aurul, rezervele băncilor şi bunuri de mare valoare ale Academiei Române şi ale Bisericii să fie evacuate tot la Iaşi.
Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada transportului şi depozitarii, semnat la 14 decembrie 1916, între generalul Mosolov, împuternicitul Rusiei, şi ministrul de finanţe Victor Antonescu, a pecetluit soarta tezaurului României. Istoricul Ioan Scurtu scrie în lucrarea „Tezaurul României de la Moscova“ că în protocol se menţiona faptul că „Tezaurul Băncii Naţionale a României, precum şi celelalte lăzi se găsesc, începând din ziua în care au fost încredinţate delegatului Guvernului Imperial şi încărcate în vagoane, sub garanţia Guvernului Imperial al Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, securitatea depozitării, precum şi a înapoierii în România”.
În vara anului 1917, pe fondul temerilor că armata română va ieşi învinsă pe frontul din Moldova, autorităţile române au luat decizia să mai trimită un tren cu valori la Moscova. De această dată, vorbim de 24 de vagoane în care au fost încărcate valori de aproape 1,6 miliarde lei aur aparţinând Băncii Naţionale şi 7,5 miliarde de lei aur, bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni. În documentele oficiale se spunea că toate „trec sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, depozitării, precum şi a înapoierii în România“.
Omul însărcinat de Guvernul român să supravegheze al doilea transport până la Moscova, a aşa-numitului „tren al băncilor“, şi depozitarea Tezaurului României a fost Alexandru Lapedatu (foto sus). Din jurnalul său aflăm că drumul spre Moscova a fost plin de peripeţii. Conform acestuia, în ziua plecării, însoţitorii au aflat că au un vagon mai puţin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni şi chiar metrese ale mai-marilor vremii. Ruşii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată şi inventariată în faţa lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniţă, soldaţii ruşi dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicaţi să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredinţat.
„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică şi umedă, sală care a fost acceptată, negreşit, fără să fi fost văzută“….. „9 august 1917. Ocupaţi cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99“…… „23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe şi Interne, puţine ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.red.) şi ale Domeniilor“, notează Alexandru Lapedatu, în propriul Jurnal.
Politicienii români nu au ştiut, din păcate, să evalueze corect realităţile din Rusia, atunci când au decis trimiterea tezaurului. „S-a isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolşevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“, nota, în 3 noiembrie 1917, Alexandru Lapedatu în propriul jurnal. Lapedatu nu s-a înşelat deloc. La începutul anului 1918, noul conducător al puterii de la Răsărit, Lenin, a rupt relaţiile diplomatice cu România. Fondul român de aur a fost declarat intangibil pentru autorităţile de la Bucureşti. În limbaj diplomatic, bolşevicii declarau că îşi asumă răspunderea de a-l „conserva” şi de a-l înapoia poporului român la o dată neprecizată. Practic, era vorba de sechestrarea tezaurului.
După ce Primul Război Mondial s-a încheiat, România a încercat în mai multe rânduri să obţină tezaurul de la ruşi, însă negociatorii ruşi au lansat ideea plină de cinism că „ar fi dispuşi să-l inapoieze doar la schimb cu Basarabia“.
Întâlnirea cu „Cloşca cu puii de aur“, la Kremlin
Propaganda de la Moscova anunţa în 1956 că tezaurul trimis de România la Moscova s-a întors acasă. Numai că nu integral, ci numai o serie de obiecte. Au ajuns la Bucureşti tablorile semnate de Grigorescu, Cloşca cu puii de aur, valori inestimabile pentru care cultura românească a suferit vreme de câteva decenii. Dintre cele 93,4 tone de aur, ruşii au trimis doar 33 de kilograme. Mărturii de la preluarea unei părţi a Tezaurului românesc de la Moscova avem de la academicianul Tudor Arghezi.
„În 41 de ani, s-au succedat si la noi, în România, câteva generatii, ajunse cele mai multe la maturitate. Ele nu stiau ca avem odoare, ca osemintele de aur ale veacurilor românesti au existat vreodata si ca sunt… Cei care le ştiau întrucâtva nu credeau ca le mai vedem. În copilărie, la vârsta de 16 ani, acum 60 de ani, am văzut ultima oară, la Bucureşti, „Cloşca cu puii de aur“. Acum, am întâlnit-o la Kremlin“, scrie Arghezi în articolul „Am intrat într-un vast univers de miracole lamurite. Toastul rostit la Kremlin la preluarea tezaurului de arta pastrat în URSS“.
«Inventarul» în trei volume, de grosimea unui lat de palmă, îmbrăcat în piele cuprinde 8.623 de diviziuni. Tipărite într-adins pentru tezaurul românesc, elegantele registre pleacă odată cu avuţiile de artă ale ţării la Bucuresti“, nota Tudor Arghezi, în lucrarea „Lumea veche, lumea noua“. În stilul său colorat şi expresiv, Arghezii notează despre evanghelii cu coperţile ferecate în aur, bijuterii, icoane, potire, veşminte arhiereşti bogate în podoabe, mătăsuri cusute cu aur. O lucrare valoroasă care atinge problematica tezaurului României de la Moscova este „Tezaurul României la Moscova. Documente (1916-1917)“, selectate, ordonate si comentate de Viorica Moisiuc, Ion Calafeteanu şi Const. Botoran.
Viorica Moisiuc a formulat unele întrebări fireşti, care au primit răspuns în anii următori, după ce au fost scoase la lumină două documente ce au legatură directă cu istoria Tezaurului României: textul original al Tratatului de Alianţă a Regatului România cu Puterile Antantei, din august 1916 şi textul original al scrisorii liderului sovietic N. Hrusciov, către Gheorghiu-Dej, prim secretar al Comitetului Central al PMR. Una dintre întrebări est formulată astfel: S-a facut, în 1956, la preluare, confruntarea cu procesele verbale semnate de cele doua parti, româna si rusă…?
„În 1956, după cum s-a văzut, sovieticii au «scos», din «Inventarul» întregului Tezaur al României, cele 39.320 obiecte si, cu «Inventarul» acestora şi acte de predare-preluare, le-au pus în lăzi pentru a fi expediate la Bucureşti. Specialiştii români au lucrat, dupa închiderea Expoziţiei Tezaurului, la confruntarea «Inventarului» primit de la Moscova cu cel existent la Banca Naţională a RPR şi un altul, deteriorat însă, existent la Arhiva specială a Consiliului de Miniştri“, se arată în răspuns.
Ulterior, problema restituirii tezaurului României a fost adusă în atenţie şi de fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu. Şi încercările sale s-au lovit de negarea vehementă a ruşilor. Spre exemplu, unul dintre omologii săi, Brejnev, considera că problema tezaurului ţine de Regatul României şi de Imperiul ţarist şi nu de statele socialiste.
12 monezi de aur înapoiate după vizita lui Iliescu
După căderea URSS, problema tezaurului României a revenit în prim-plan în 1994, în timpul vizitei făcute la Moscova de către preşedintele Ion Iliescu. De această dată, ruşii au aplelat la politica de tergiversări, atunci când a fost pusă în discuţie chestiunea restituirii tezaurului. Rezultatul vizitei preşedintelui Iliescu a fost o retrocedare simbolică a 12 monezi de aur în greutatea de 77 de grame, care au ajuns să fie datate şi înregistrate abia în 2008.
Tratatul româno-rus semnat în anul 2003 pasează mai departe responsabilitatea legată de tezaur unei comisii mixte de istorici români şi ruşi. A fost din nou o metodă acceptată de conducerea Rusiei pentru a scăpa de această problemă delicată.
Tezaurul României, prin ochii istoricilor ruşi
Nici poziţia istoricilor ruşi nu este prea diferită de cea a oficialilor de la Moscova. Ei pun refuzul de a restitui tezaurul pe seama faptului că România a ocupat Basarabia sovietică şi a participat împreună cu Germania Nazistă la invadarea URSS în perioada 1941-1944. Argumentaţia este susţinută chiar de istoricul Mihail Miagkov, şeful Centrului de istorie a Războaielor şi Geopolitic.
Chestiunea despăgubirilor, dar de această dată din prisma bunurilor armatei ţariste confiscate de România în primăvara lui 1917, este analizată şi de istoricul Vladlen Georgievici Sirotkin, în cartea sa „Aurul Străin al Rusiei“. Sirotkin se referă la armele, muniţia, uniformele şi alimentele lăsate de armata ţaristă pe teritoriul României. Sirotkin consideră că, dacă se discută restituirea tezaurului, valoarea acestor bunuri militare aparţinând armatei ruse trebuie puse în discuţie. României i se pun la socoteală şi alte stocuri militare contractate de la armata ţaristă şi neachitate. storicul preia de fapt în lucrarea sa acelaşi punct de vedere exprimat de Vladilen Vinogradov, istoric rus specializat pe tema relaţiilor româno-ruse.
După ani şi ani de negare a existenţei tezaurului, totuşi, ruşii într-un fel recunosc că l-au primit, dar este preluată celebra teză cum că nu se ştie ce s-a întâmplat cu el. Totuşi, cele 12 monezi restituite în 1994 şi înregistrate în 2008, arată că Moscova cunoaşte foarte bine locul său de depozitare. Cele 12 monezi făceau parte din lăzile cu valori ale primului transport din 1916. Din declaraţiile reprezentanţilor Băncii Naţionale a României rezultă că locul depozitării tezaurului României este chiar în Moscova. După informaţiile existente în sursele ruseşti se pare că tezaurul a fost transportat la începutul revoluţiei bolşevice în Siberia, pentru a fi mai în siguranţă. Cât despre vinovaţi, bolşevicii aratau cu degetul spre amiralul Colceag, cel care conducea în 1917 armata loială ţarului. Pe de altă parte, există şi suspiciuni care-i vizează tocmai pe bolşevici, în sensul că s-au folosit de aurul românesc pentru a finanţa grupările ilegale de comunişti de pe teritoriul României.
Serghei Golubiţki, filolog, scriitor, jurnalist şi analist financiar rus, declara recent, într-un interviu pentru ziarul Adevărul Moldova, că problemele economice cu care se confruntă Rusia acum nu constituie un obstacol pentru a restitui cele 93 de tone de aur României.
„Este un pic mai puţin de 3,5 de miliarde de dolari, la costul actual. Aproximativ atât cheltuie Federaţia Rusă într-o săptămână pentru menţinerea cursului rublei şi pentru lichiditatea sistemului bancar. Nu se pune problema dacă aurul a fost cheltuit sau nu, dar dacă există cea mai mică şansă pentru a fi restituit“, consideră ziaristul rus.
Pus să comenteze afirmaţia, Aleksandr Dughin, ideologul preşedintelui Vladimir Putin, că „atunci când România va deveni prieten al Rusiei, atunci românilor li se va întoarce şi tezaurul şi Basarabia“, ziaristul rus a răspuns: ”Dar la ce ne mai putem aştepta de la epoca postsovietică, în care interesele mercantile primează? Priviţi cum se chinuie Ucraina, încercând din răsputeri să stoarcă de la Statele Unite şi Uniunea Europeană măcar nişte mărunţiş pentru salvarea economiei naţionale! De un an sărmanii se lovesc ca peştii de gheaţă, având un rezultat mizer şi ruşinos (pentru SUA şi UE). Nimeni nu va întoarce nimic. Spre regretul meu. Cred că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face România este să uite această poveste ca pe un vis urât şi să tragă concluziile de rigoare pe viitor“.
(Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
