„Telepredarea“ – şcoala viitorului din Galaţi, alternativa high-tech la meditaţiile în privat. Elevi din mai multe localităţi învaţă împreună simultan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sală de festivităţi a Colegiului Naţional „Costache Negri“ din Galaţi s-a transformat într-un centru informatic de ultimă generaţie, care permite predarea de lecţii către elevi aflaţi la sute de kilometri distanţă.

În faţa unui ecran tactil imens, un elev de liceu deschide şi închide, doar prin simple mişcări ale mâinii, diverse programe. Apoi, îşi foloseşte degetele pentru a scrie pe ecran. În tot acest timp, sute de colegi de-ai lui din mai multe colţuri ale judeţului îl pot urmări şi pot chiar interacţiona cu el.

Sistemul a fost inaugurat în urmă cu câteva zile cu o lecţie la care au participat toate unităţile şcolare partenere în „CORECT“, un proiect revoluţionar pentru învăţământul românesc implementat în premieră la Galaţi şi finanţat cu fonduri europene. La Colegiul Naţional „Costache Negri“ (CNCN) din Galaţi, profesorul de fizică Dan Voiculescu este pregătit pentru lecţia cu copiii lui din clasa a IX-a. Are în jurul lui un amfiteatru plin ochi cu elevi, dar şi alte câteva zeci care îl urmăresc în direct deocamdată doar din alte trei şcoli, aflate în localităţile gălăţene Tecuci, Târgu Bujor şi Pechea: „Pe tablă, aici, aveţi o scurtă teorie a undelor staţionare, a felului în care se formează undele staţionare“, spune profesorul de la CNCN Galaţi. 

image

La 80 de kilometri distanţă, de exemplu, pe o tablă inteligentă montată la Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din Tecuci, profesorul de fizică este ascultat cu mare atenţie de un alt grup mare de elevi. „Aceasta este ecuaţia de propagare a celor două unde - unda directă şi unde regresivă, cea care se întoarce“, află elevii din alte localităţi, de la profesorul de fizică din Galaţi. Apoi, un elev de la colegiul gălăţean ajunge în faţa tablei digitale şi prezintă un experiment. Tânărul rulează de pe computer un film în care arată cum a pus în practică teoria pe care profesorul tocmai a predat-o la ora de fizică. Rezultatul: o bară din metal, cu găuri, prin care ies flăcări care se mişcă în ritmul muzicii. Ce fel de muzică? De care doreşte aplicantul. În cazul lui, muzică rock!

„Îmi place să mă joc cu o asemenea aparatură!“

„Am văzut multe experimente, dar acesta a fost unul oarecum unic, nu l-am mai văzut anterior“, spune Dragoş, un elev de clasa a XI-a de la Pechea. „Ne-am bucurat să-l putem vedea, cu atât mai mult cu cât el este realizat de către alţi colegi“, spune la rândul lui un alt elev din Tecuci.

„Este o mare noutate, într-adevăr. Şi îmi place foarte mult să mă joc cu asemenea aparatură. Trebuie doar să ne acomodăm şi să nu respingem din start o asemenea idee“, crede, la rândul lui, Paul, un elev de la Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din Tecuci.

image

Şi profesorii de la şcolile din mediul rural sunt încântaţi de idee şi spun că este cu totul altceva. „Am avut parte de o activitate destul de interactivă şi e foarte bine. Pentru că efectiv e ceva nou şi depăşeşte acel clasic învaţă şi repetă ce ai învăţat“, spune un profesor de la liceul din Pechea.

Chiar dacă, aparent, „profitul“ este doar pentru elevii din unităţile de învăţământ implicate, un alt obiectiv al proiectului este dobândirea de competenţe şi pentru cadrele didactice. Printre altele, în proiect apare noţiunea de „teleprofesor“ (profesorul care predă lecţia înregistrată video şi difuzată în alte şcoli din judeţ). Conform normativelor proiectului, teleprofesorul poate să se constituie într-un model pentru ceilalţi colegi cu experienţă mai redusă, urmând ca pe viitor şi aceştia să-şi „adapteze“ stilul de predare.

Se şterg distanţele

„Cred că principalul avantaj este acela că trezim interesul copiilor, pentru că folosim tehnologii de ultimă generaţie, iar copiii au alt entuziasm în a se implica în activităţile pe care noi le desfăşurăm. În afară de asta, un alt avantaj foarte important este că se şterg distanţele. Elevii au şansa să-şi prezinte lucrările şi să primească pe loc feedback din partea tinerilor aflaţi în alte şcoli din judeţ“, spune Andra Ionescu, directoarea Colegiului Naţional „Costache Negri“.

Alternativă la meditaţiile gratuite

Specialiştii implicaţi vorbesc despre acest proiect şi ca despre o alternativă gratuită la meditaţiile pe care le fac elevii şi pe care părinţii lor dau bani serioşi, variantă valabilă în special pentru elevii din mediul rural. Oamenii implicaţi în experimentul „telepredarea“ cred că rezultatele se vor vedea chiar de la Bacalaureatul din vara acestui an. 

image

„La noi la colegiu, rezultatele se pot vedea imediat prin dorinţa tinerilor de a se implica în acest proiect, de a face parteneriat cu profesorul, de a propune activităţi“, a concluzionat Andra Ionescu. Directoarea spune că „laboratorul de telepredare“ este conceput să aibă lecţii în fiecare zi. Elevii, fie vor face şi vor vedea înregistrări ale diverselor lecţii, fie vor lua parte la transmisii live.

Printre astre, cu gălăţeanul de la NASA

La doar câteva zile după momentul inaugural, sistemul informatic a fost pus în valoare pentru un alt proiect interesant: vizita la Colegiul Naţional „Costache Negri“ a cercetătorului spaţial Florin Mingireanu (foto), gălăţeanul care a primit un job la NASA, dar a renunţat la el preferând să lucreze pentru Agenţia Spaţială Română.

Sistemul de teleconferinţă a fost din nou activat. De data aceasta, elevii din celelalte şcoli din proiect au putut participa la această conferinţă doar ca spectatori.

„Nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi că România are o activitate destul de bună în spaţiul cosmic. Primele activităţi formale în România în domeniul spaţial au început în anul 1968“, le-a povestit Florin Mingireanu tinerilor, cărora le-a proiectat în acelaşi timp câteva filme realizate în spaţiu, inclusiv o filmare realizată în Australia în timpul unei eclipse totale de soare, dar şi un videoclip de trei minute în care este prezentată România văzută de la 30 de kilometri înălţime. Mingireanu i-a captivat pe tinerii din sală. 

image

„Mi s-a părut foarte interesantă povestea lui, mai ales că mă pasionează domeniul tehnic. Toate datele pe care le-a prezentat mi se par uluitoare, până unde a reuşit să ajungă acest om! Mi-aş dori să fiu în locul lui şi mă gândesc pe viitor să mă axez pe acest domeniu“, a spus Andrei Coroiu, elev în clasa a XI-a la colegiul gălăţean, care se ocupă de mentenanţa sistemului informatic din proiect.

Acelaşi tip de ore, la Focşani

În urmă cu ceva mai bine de 3 ani, în decembrie 2011, elevii din două licee aflate la zeci de kilometri distanţă, „Unirea“ din Focşani şi „Sfântul Sava“ din Bucureşti, au participat în premieră naţională la o lecţie predată printr-un sistem de teleconferinţă. Profesorul de fizică Constantin Gavrilă le-a predat „Instrumente optice“ de la sediul din Bucureşti al companiei Cisco Systems, cea care a livrat gratuit echipamentul tehnic necesar în şcoli. Experimentul unic în învăţământul românesc a fost posibil datorită unui proiect iniţiat de profesorul focşănean Emil Onea, totodată vicepreşedintele Asociaţiei Profesorilor de Informatică din România. „Ai acces la cei mai buni profesori din ţară şi putem să dezvoltăm o relaţie chiar cu universităţi celebre din lume, precum Oxford sau Harvard, cu costuri extrem de mici, de maxim 20.000 de euro pe locaţie“, declara entuziasmat la vremea respectivă profesorul focşănean. Proiectul, în forma gândită de el, nu i-a convins până acum pe oficialii Ministerului Educaţiei.  Ştefan Borcea

Scopul: rezultate mai bune la examene

Lecţiile predate la Colegiul Naţional „Costache Negri“ din Galaţi, la care participă însă şi elevii Liceului Teoretic „Spiru Haret“ din Tecuci, dar şi elevi din alte patru şcoli, fac parte dintr-un proiect mai mare. Implementarea tehnologiei de vârf a fost finanţată în cadrul proiectului european „CORECT“, în valoare de 6,5 milioane de lei.

Sunt implicate două inspectorate şcolare, cel din Braşov şi cel din Galaţi, include peste 4.200 de elevi din cele două judeţe, jumătate din Braşov, cealaltă jumătate din Galaţi. La nivelul judeţului Galaţi este vorba despre două centre dotate cu câte un „touch-screen“ cu diagonală de peste doi metri, un echipament de teleprezenţă cu cameră video de înaltă rezoluţie, un sistem de sunet ambiental, un codec şi un televizor. 

Echipamentele pot transmite în direct pe site-ul proiectului la fel cum funcţionează un studio de televiziune, astfel încât elevii implicaţi în proiect să poată să beneficieze atât de lecţii care se întâmplă într-o sală cu echipamente de ultimă generaţie, cât şi de lecţii care sunt postate apoi pe un site şi care pot fi văzute oricând. 

Astfel de  echipamente au fost cumpărate la Colegiul Naţional „Costache Negri“ din Galaţi şi la Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din Tecuci, iar tehnologia care presupune doar preluarea transmisiilor, dar fără a putea emite „live“, se găseşte în alte patru şcoli din judeţul Galaţi: Grupul Şcolar Metalurgic, liceul din comuna Pechea, cel din oraşul Târgu Bujor şi Şcoala nr. 10 din Tecuci.

„Aceste centre funcţionează ca nişte mini-studiouri de televiziune în care noi vom livra educaţie non-formală aproape non-stop“, a explicat Diana Bulai, adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.

La rândul ei, directoarea Colegiului Costache Negri Galaţi, Andra Ionescu, spune că scopul acestui proiect este acela de a-i aduce mai aproape de rezultatele colegilor din oraş pe copiii de la sate: „Scopul este clar, acela de a îmbunătăţi rezultatele copiilor la evaluarea naţională şi la Bacalaureat, prin aceste lecţii, care sunt efectuate într-un sistem diferit de celelalte ore. Chemându-i pe elevi să participe la aceste cercuri de română, matematică, ştiinţe, IT şi tehnologii sau de cele în care se face o educaţie nonformală - excursii voluntariat, promovare şi media – ei se arată mai interesaţi de materii“.

Iniţiatorii proiectului sunt convinşi că vor trezi interesul copiilor prin folosirea acestor tehnologii de ultimă generaţie. În plus, elevii au şansa să-şi prezinte lucrările şi să primească pe loc feedback-ul din partea tinerilor aflaţi în alte şcoli din judeţ.

Elevii români se îndrăgostesc de ţările „adoptive“

Andra Ionescu, directorul Colegiul Naţional „Costache Negri“, vorbeşte despre o problemă foarte importantă: elevii buni de la liceele din România ajung la facultăţi în străinătate şi, de cele mai multe ori, rămân să lucreze pentru ţările „adoptive“.

„Este foarte important să avem astfel de întâlniri, să-i motivăm şi pe elevii noştri să încerce să-şi atingă scopurile, obiectivele dar în acelaşi timp să-i aducem înapoi în ţară pentru că avem nevoie de specialişti, avem nevoie de oameni dedicaţi profesiei lor. Este important să avem lângă noi oameni care să întrevadă viitorul“, explică directorul Andra Ionescu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite