UPDATE Dosarul Microsoft. Gheorghe Ştefan va fi judecat în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ştefan ar putea fi plasat în arest la domiciliu
Gheorghe Ştefan ar putea fi plasat în arest la domiciliu

Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, va fi plasat în arest la domiciliu. Magistraţii Curţii Supreme au respins, miercuri, contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei prin care i-a fost înlocuit arestul preventiv, în dosarul Microsoft. Decizia este definitivă.

UPDATE La ieşirea din arest că fotbalul şi primăria l-au adus la Rahova. „Sper că toţi cei care au greşit vor plăti. Eu am greşit şi voi plăti. Am greşit că am avut încredere în oameni”, a declarat Gheorghe Ştefan care a precizat că nu va mai face politică. De asemenea, a refuzat să facă declaraţii legate de dosarul Microsoft.

Fostul edil am municipiului Piatra Neamţ a vorbit şi despre viaţa în arest: „Ce nu te omoară te întăreşte, dar pot să spun că «Beciul Domnesc» te înmoaie”, a adăugat Ştefan care a afirmat că starea sa de sănătate „e una precară“, având leucemie limfatică, dar în stare incipientă. 

UPDATE Magistratraţii Curţii Supreme au respins contestaţia procurorilor anticorupţie şi au stabilit că Gheorghe Ştefan poate fi judecat în arest la domiciliu.

Decizia este definitivă.

Pe durata arestului la domiciliu Gheorghe Ştefan nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. 

De asemenea, acesta nu poate comunica cu Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu, inculpaţi şi ei în dosarul Microsoft, dar nici cu martorii din cauză, direct sau indirect, respectiv cu Claudiu Ionuţ Florică, Dragoş Şerban Stan, Adrian Ujeniuc, Sorin Cristian Eftene, Eugen Bejinariu, Gabriel Marin, Manuel Bercu, Maria Niculae, Răzvan Tomi, Ioana Candida Drăgan, Luminiţa Cecilia Mazilu, Aurelian Cristian Colman, Gabriel Muraru, Decebal Silviu Draghiş, Elena Alexandra Goicea, Laurenţiu Stoica, Clitemnestra Gâdea, Claudia Diana Vlădescu, Chanine Khalil Abi, Horia Cătălin Barabaş, Dan Besciu, Gabriel Marin, Vasile Andrei, Adrian Fortuneanu, Viorel Vasile.

„Nu va lua legătura cu absolut nicio persoană care este implicată ca martor în acest dosar 'Microsoft'. Ca urmare, spun eu, nu afectează pe nimeni şi dat fiind faptul că ne aflăm în Săptămâna Mare zic eu că este benefic pentru Gheorghe Ştefan care stă în arest de cinci luni şi jumătate, care este stresat psihic din cauza stării de arest, el fiind frustrat că este singurul care mai este arestat în dosarul Microsoft", a spus avocata lui Gheorghe Ştefan.

Totodată, aceasta a adăugat că decizia instanţei vine şi după ce Ştefan şi-a schimbat comportamentul procesual.

Dosarul Microsoft, trimis în instanţă

În dosarul Microsoft, Gheorghe Ştefan era singurul arestat preventiv, în timp ce Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae sunt deja plasaţi în arest la domiciliu.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, pe 23 martie, în dosarul Microsoft.

Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.

În dosarul „Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Alţi opt miniştri vizaţi în acest dosar

În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

Cocoş, Sandu, Nicolae şi Ştefan au fost arestaţi preventiv în acest dosar pe 29 octombrie 2014. Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până pe 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei Curţii Supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

Gheorghe Ştefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar, el fiind singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.

În cazul lui Dorin Cocoş, instanţa a dispus, pe 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul „Microsoft”.

Dorin Cocoş a rămas însă în arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 - 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. Pe 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite