Statistică la Tiraspol: transnistrenii nu mai pot de bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetarii din Transnistria primesc a treia lună la rând salarii mai mici cu 30%. Cu toate acestea, biroul de statistică din regiune prezintă date, precum că locuitorii din Transnistria primesc salarii destul de bune. Totodată, cifrele arată că cei din sectorul industrial primesc doar cu 3,7% mai puţin decât în anul 2014.

Recent, autorităţile nerecunoscute din Transnistria au făcut publice mai multe date statistice privind salariile nominale ale locuitorilor din regiune pentru luna martie. Astfel, potrivit biroului de statistică de la Tiraspol, salariul mediu al unui muncitor în Transnistria a constituit în luna martie 3.748 de ruble sau 338 de dolari SUA. Aceste date sunt oferite în contextul în care luna martie a fost prima lună când aşa-zisele autorităţi ale Transnistriei au micşorat salariile bugetarilor şi pensiile cu 30%. Totodată, au fost anulate şi aşa-numitele adaosuri „ruseşti” şi „transnistrene”.

Restanţele salariale

Restanţele salariale pentru luna martie constituie peste 36 de milioane de ruble, ceea ce este de 4,5 ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2014, iar numărul angajaţilor care nu şi-au primit banii pentru luna martie este de 47.000 de persoane. Cele mai multe restanţe se înregistrează faţă de salariaţii din sectorul educaţiei, deci pedagogi - 16.779 de persoane - şi în sectorul sănătăţii, deci medicii - 10.260 de persoane. Funcţionarii sunt pe al treilea loc - statul a avut datorii în luna martie faţă de circa 5.500 de funcţionari.

Salariul mediu plătit în sectorul industrial a constituit în luna martie 4.875 de ruble transnistrene (440 dolari), cu 3,7% mai puţin decât în anul 2014. Cu toate acestea, salariile lucrătorilor diferă în funcţie de ramură. De exemplu, în domeniul comunicaţiilor acesta a constituit 805 dolari, iar lucrătorii în geologie şi meteorologie ar fi primit salarii de 183 de dolari.

Cele mai bune şi mai proaste salarii

Pe lângă muncitorii din domeniul comunicaţiilor, de salarii bune s-au bucurat şi cei care lucrează în sistemul bancar - 658 dolari, asigurări - 500 dolari, calculatoare şi informatică - 493 dolari, redacţii şi edituri - 449 dolari, operaţiuni cu imobile - 427 dolari, construcţii - 402 dolari, activităţi de afaceri - 380 de dolari, căi ferate - 345 dolari.

Cele mai mici salarii, pe lângă geologi şi meteorologi, le au următoarele profesii: pădurarii - 175 dolari, asistenţii sociali - 189 dolari, poştaşii - 208 dolari, oamenii de cultură şi artă - 216 dolari, oamenii de ştiinţă - 233 de dolari, cei din administraţie, educaţie - 235 dolari şi agricultorii - 248 dolari.

Totodată, sunt menţionate şi veniturile obţinute în domenii precum justiţia - 296 dolari, administraţia şi organele de stat - 375 de dolari, serviciile locative - 354 dolari, vânzările şi alimentaţia publică - 366 de dolari şi transportul electric - 259 dolari. 

Reacţia locuitorilor

Comentariile la ştirea postată pe site-ul newspmr.com nu sunt cele mai pozitive. Comentatorii, probabil locuitori ai regiunii, declară că nu au văzut asemenea salarii. „La Dubăsari, asemenea salarii sunt o raritate”, scrie un anonim. Un alt comentator care îşi păstrează anonimatul scrie că aceste date reprezintă o minciună. „Ivan Tînaev (autorul articolului) încă o dată a fost rugat să aducă dezinformări. Este temperatura medie oficială în spital. Un grup de funcţionari publici cu un raport supt din deget”. „Dacă salariul mediu în domeniul serviciilor comunale este aşa de mare, atunci e clar de unde vin tarifele în această sferă”, scrie un alt cititor. Un comentator care s-a prezentat drept „Bunelul Pavel Gybareov” s-a întrebat: „Dumnezeule! Eu locuiesc în Tiraspol sau în Elveţia?”. Comentatorul „Tiras” a scris: „Nici nu am ştium că la noi se trăieşte aşa de bine. E o minciună crasă”. Iar Anastasia ar vrea să ştie „care este sursa acestei informaţii exagerate. Nimic nu este adevărat. De ce administratorul permite publicarea unor articole neadevărate?”.

Un locuitor al oraşului Tiraspol a declarat pentru Adevărul că, deşi nu cunoaşte situaţia reală, asemenea salarii pentru Tansnistria par exagerate. „Oamenii sunt foarte nemulţumiţi de tăierea salariilor şi pensiilor cu 30%”.

PIB-ul Transnistriei este de 2.200 de dolari pe cap de locuitor. La 100 de pensionari le revin 101 muncitori. 47% din muncitori o constituie bugetarii. Aportul bussinesului mic la PIB este de 10-12%. Transnistria ar ocupa locul 120 într-un raiting al atractivităţii pentru investitori. Povara fiscală asupra economiei este de 34% din PIB, ceea ce este inadmisibil pentru un teritoriu în dezvoltare, scrie Dniestr.ru.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite