Avertizare poetică de cod galben. Cu peştişori roşii – Interviu cu Radu Bata

Vă invit să descoperim împreună primul volum în limba română al lui Radu Bata, alcătuit din cuvinte meşteşugite, atent dezordonate, care compun poezete. Un volum care vă protejează de deochi şi de dragoste supărată. Citiţi pentru că meritaţi.

Radu Bata este profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa de mulţi ani, are mai multe cărti publicate în franceză şi este maistru fruntaş al unor frumoase ateliere de scriere pentru elevi şi studenţi. Ateliere apreciate, lăudate şi premiate. Ca şi cărţile sale.

Prieten bun cu fotografia, ilustrator de imagini şi descriptor de cuvinte, Radu se joacă între cuvinte până când acestea îşi schimbă forma sub ochii lui. Am avut sansa să observ în ultimele luni această joacă serioasă, în care poetul, care nu se recunoaşte ca atare, pisează sticla cuvintelor de toate zilele, apoi o încălzeşte la lumina gândurilor sale şi o toarnă în forme dichisite. Figurinele astfel obţinute sunt adunate în acest volum.

Poetul nu e filosof, dar nici chelner sau tinichigiu auto. La ce este bun?

Radu Bata (foto): Eu nu sunt poet, sunt doar poezetar, adică un mic artizan de poezie. Dar, ca să-mi dau aere, mă fac că stiu: poetul e şi chelner - ne serveşte vorbe iluminate, şi tinichigiu - repară tabla conştiinţelor îndoite, şi filosof – regândeşte lumea din perspective noi. Şi, peste toate astea, ne mai şi plimbă cu agenţia lui de voiaj prin ţări imaginare, mai sădeşte şi flori în capetele seci.  

Acesta este primul tău volum în limba română, după mai multe în limba franceză. Eşti un poet bilingv, scrii într-o limbă, traduci în cealaltă, ai un loc în gândirea ta unde se întâlnesc ?

R.B: Precizare: am scris deja patru cărţi în franceză (care n-au de-a face una cu alta: un heteroman, o povestire ucronică, un jurnal-puzzle şi o culegere de poezete). Nu sunt poet, nici traducător (în sensul clasic al cuvintelor), nu mă identific bine în meseriile astea asa cum mi se pare că se desfăşoară ele azi. Dar am şi alte probleme de genul acesta, mai vitale: am deja mari dificultăţi să mă identific cu specia şi mă simt mai bine printre nori sau buburuze.

În gândirea mea s-a făcut ceva loc dupa curăţenia de primăvară. Acolo, printre cufere lexicale şi nedumeriri abisale, franceza şi româna joacă leapşa cu un fair play care mă surprinde.

O poezetă este?

R.B : Poezeta e un poem mai relaxat, oarecum lucid şi aeropurtat. Poezia revelează posibilităţi, poezeta le reciclează. Să zicem că poezeta e o verisoara a poeziei care umblă mai despletită, mai puţin apretată, chiar când merge la concert.

Poezia ilustrează fotografia sau fotografia povesteşte poezia?

R.B :  Daca reusesti să captezi într-o fotografie mirosul ierbii proaspete sau gustul galben al singurătăţii faci poezie. Şi invers.

Îi înveţi pe francezi să scrie în limba lor. Cum e diferit studiul literaturii în cultura şcolară franceză?

R.B :  Profesorul francez are o mai mare libertate în alegerea textelor literare, atunci când îsi alcătuieşte «secvenţele» de studiat, raportul lui la «programe» este mai puţin strâns, deşi, fireşte, trebuie să le respecte. Cartea aleasă pentru o clasă/un an şcolar poate fi orientativă, chiar decorativă, când profesorul îşi face o bucătărie personală convingătoare, acordată cu normele în vigoare.

Ai ajuns in Franţa având irişi de speranţă în ochii miopi. Cum vezi acum cu ei?

R.B :  Prin lentile demistificatoare. Speranţa s-a diluat în kilometri parcurşi. Dar reînvie în sezonul irişilor, adică acuşica.

Mai suntem francofoni? Ar trebui să mai fim?

R.B : Da. Da.

Dan Puric sau Mihaela Radulescu?

R.B : Of. Nici, nici. N-ai în stock o propunere mai puţin invazivă?

ICR sau CCR ?

R.B : ICR. Nepolitizat, fără nepotisme şi în care doar cultura să fie scrisă cu majuscule. Utopia asta nu figurează în calendarele omeneşti.

La ce întrebare ţi-ar plăcea să răspunzi dar nu i-a trecut nimănui prin cap să ţi-o adreseze?

R.B : Îmi pun deja eu tone de întrebări şi mă obosesc destul cu răspunsurile ca să-mi găsesc plăcerea astfel. Dar, ca să par serios şi ambiţios şi să intru în jocul propus: «De ce aţi refuzat premiul Goncourt?» Sau: «Autoderiziunea creşte speranţa de viaţă?»

Brand de ţară
------------------
suntem
un popor
de icoane
(pe sticla
televizorului)
mereu gata
să mănânce
anafura
din înjurături

Un tramvai numit dorinţă
--------------------------------
şi lampa lui aladina
--------------------------
deschid sticla de fetească
şi pfvuuumm!
iese din ea
o făptură foarte rujată
care-mi chicoteşte
cu subînţelesuri:
pot să-ţi îndeplinesc trei dorinţe   
hi hi hi
şi dă ochii peste cap

azi
între pământ şi planeta venus
mi se pare ceva mai înţelept
să dansezi
cu un om de zăpadă
sau să dai cep
la butoiul lui diogene
decât să ai vedenii rujate
din feteasca neagră
şi să săruţi o gură
fără cap

asa că
nu voi şti niciodată
în ce s-ar fi întrupat
magia albă
a celor cele trei dorinţe
nici dacă m-aş da
de trei ori
peste cap

nu din teama curiozităţii
care a ucis pisica
ci pentru că dorinţa
nu se hlizeşte
ea ştie să-ţi aprindă fitilul
de la lampă
doar privindu-ţi păsările
din cap

Iubirea e o civilizaţie dispărută

-----------------------------------------
(ale cărei reguli
n-au de-a face cu civilizaţia
dar au de-a face
cu amnezia)
se ştie:
iubirea se naşte din spuma mării
rotundă precum coapsele afroditei
şi rară
ca o pasăre amfibie
apoi dă din aripioare
vioaie ca un bondar zăpăcit
de soarele timpuriu
face fâl-fâl la cele patru zări
se dă de trei ori peste cap
de parc-ar fi întâlnit
peştişorul de aur
şi după aceea
mai dă o tură două
aşa
din inerţie
cu trenul de aterizare
când i se termină zborul
pe-aici ţi-a fost:
se duce hăt
la fund
pe unde a venit
atenţie
nu mai face
scufundări disperate
s-o readuci
la suprafaţă
atlantida nu reînvie
atlantida-i fandacsie

Lecţia de religie
---------------------
dacă avem o gaură
în stratul de ozon
asta nu înseamnă
ca dumnezeu are
o gaură la ciorap
ci mai curând
că mintea industrială
are forma unui şvaiţer
care se crede
dumnezeu

________________________________________________________________________________

Volumul Cod galben cu peştişori roşii poate fi cumpărat de la Librăria Open Art - O Casă a Poeziei (aflată la intersecţia străzilor Pitar Moş şi Arthur Verona) din Bucureşti şi online de aici. Pe Radu Bata îl puteţi urmări pe Facebook sub pseudonimul Thomas Man.