Un gigant american cumpără fabrica Nubiola de la Doiceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ferro se aşteaptă ca investiţia să aducă o rentabilitate a capitalului investit mai mare de 12% în primul an de funcţionare
Ferro se aşteaptă ca investiţia să aducă o rentabilitate a capitalului investit mai mare de 12% în primul an de funcţionare

Cel mai mare producător de pigment albastru ultramarin din lume, Nubiola, care are o fabrică la Doiceşti, va fi vândută către americanii de la Ferro Corporation, cu vânzări anuale de peste un miliard de dolari. Nubiola Pigmentos este prezentă pe piaţa din România din 1992 şi a realizat o cifră de afaceri de 16 milioane de euro în 2013, cu un profit de 1,2 milioane de euro.

Ferro Corporation, listată pe Bursa de la New York, a anunţat că va plăti 146 de milioane de euro pentru a obţine controlul Nubiola Pigmentos, bani care vor veni din fondurile proprii, dar şi dintr-o linie de credit revolving, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Tranzacţia se va încheia în următoarele 60 de zile, scrie economica.net

Nubiola este prezentă pe piaţa locală încă din 1992, când a cumpărat o fabrică la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Filiala din România a înregistrat în anul fiscal 2013 o cifră de afaceri de aproape 16 milioane de euro, în creştere de la afacerile de 15 milioane de euro înregistrate în 2012. Profitul Nubiola România s-a dublat în 2013 faţă de 2012 şi a ajuns la 1,2 milioane euro. 

Nubiola este un producător de pigmenţi anorganici şi cel mai mare producător de albastru ultramarin din lume, un pigment de mare valoare, folosit pentru materialele plastice şi în industria construcţiilor, din cauza durabilităţii şi a capacităţii de albire. Compania mai produce oxid de fier şi inhibitori de coroziune. Anul trecut, Nubiola a înregistrat vânzări de 119 milioane de dolari şi a realizat o creştere de 4,1% în ultimii trei ani.

Înfiinţată acum 101 ani, compania are aproximativ 750 de angajaţi, inclusiv angajaţi temorar, în facilităţile de producţie din Spania, Colombia, România, India şi China. Nubiola vinde produsele pe 85 de pieţe, iar majoritatea clienţilor provin din industria materialelor plastice şi a construcţiilor.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite