Nici irakienii nu vor România, din cauză că e prea săracă. Drama a cinci transfugi care preferă să se întoarcă printre terorişti decât să rămână la noi în ţară
0De la speranţa unei vieţi mai bune în Germania la dezamăgirea de a fi sosit în România, pasul a fost unul foarte mic. S-a petrecut undeva la graniţa României cu o ţară vecină, unde au fost prinşi. Cei cinci transfugi nu ştiu unde s-a întâmplat asta. Ştiu doar de unde vin şi unde vor să ajungă.
Sunt cinci bărbaţi irakieni, majoritatea cu familii şi copii. Sunt prieteni apropiaţi, iar unii sunt rude între ei. Au plecat din Irak, sătui de atacurile teroriste şi de tensiuni, mereu sub ameninţarea bombardamentelor, a atacurilor teroriste, a crimelor. Au plecat ca să-şi protejeze familiile, femeile, surorile, fiicele, care sunt ţinta preferată a grupării teroriste Stat Islamic. Ţara în care voiau să ajungă este Germania. N-a fost să fie. Undeva, la graniţa României, au fost prinşi. Au fost obligaţi să ceară azil politic, ca să nu înfunde puşcăria. Dar asta nu însemană că vor rămâne aici. În ciuda tuturor problemelor şi neajunsurilor din ţara lor, cei cinci irakieni spun că sunt hotărâţi să se repatrieze, dacă nu reuşesc să ajungă în Germania.
”Cand am fost prinşi, am crezut ca am ajuns în Germania. Nu ştiam unde suntem. Ne aflam într-un TIR de câteva zile, veneam din Turcia. Nu ştiam unde ne aflăm”, începe unul dintre ei să povestească. România a fost capăt de drum pentru ei. ”Am ştiut că la frontiera României va fi cel mai greu, pentru că aici au cea mai puternică poliţie de frontieră, că de aici n-avem nicio şansă să scăpăm, dacă ne prind”, mai spune bărbatul, ajutat de un interpret.
Sărăcia din România, mai gravă decât teroriştii lor
Aşa au ajuns la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Şomcuta Mare, în Maramureş. Sărăcia din România, însă, îi sperie mai rău decât situaţia din ţara natală. În ciuda faptului că au ajuns într-o ţară europeană, unde e pace, bărbaţii spun că nu vor să rămână. ”Dacă nu pot ajunge în Gemania, vor cere repatrierea”, ne explică din nou traducătorul, după un scurt dialog cu grupul. Îi nemulţumesc salariile, dar şi faptul că nu îşi pot aduce familiile cu ei.
”Am venit pentru familiile noastre, să le asigurăm un trai mai sigur, un trai mai bun. Dar aici, orice muncă faci, nu eşti plătit ca în Germania. De aici nu putem să ne ajutăm familiile. Avem copii mulţi: şase, şapte, sau nouă. Dacă i-am aduce pe toţi aici nu ne-am putea descurca”, mai spune unul dintre bărbaţi, vorbind şi în numele celorlalţi. Interpretul intervine şi completează: ”Aici nu e viaţă pentru ei. Nu le place. Banii sunt foarte puţini, nu e bine plătită nicio muncă. Dacă erau bani aici ca în Germania, şi aici e Europa şi ar fi putut să rămână. Dar problema e că nu sunt bani şi atunci nu pot să asigure traiul familiilor lor aşa cum au vrut. Care e soluţia? Dacă nu pot merge mai departe, se întorc în ţara lor, în Irak”.
Nici faptul că două dintre surorile unuia dintre bărbaţi au fost capturate de terorişti nu e un motiv destul de serios ca să nu se întoarcă acolo. ”Au luat fete şi femei şi au omorât tot ce au prins în cale, bărbaţi adică. Ne-au atacat cu arme, cu tancuri, cu bombe. Pe fete am reuşit să le recuperăm şi le-am dus undeva în zona Kurdistanului. Toţi ne-am dus acolo familiile înainte, le-am lăsat într-o zonă mai sigură şi am plecat. Întâi în Turcia, iar de acolo,într-un tir, am călătorit clandestin prin mai multe ţări”. Până i-au prins.
Autorităţile române oferă sprijin
În astfel de cazuri, autorităţile române pot oferi sprijinul necesar. ”E decizia lor. Dacă ei aşa înţeleg să-si rezolve situaţia, bineînteles, există varianta de repatriere voluntară, prin intermediu Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Toate demersurile sunt făcute prin această organizaţie”, explică Simona Chiorean, directorul centrului. Irakienii, de altfel, nu sunt primii care aleg să ceară repatrierea voluntară. ”Au mai fost cazuri în care oamenii au cerut repatrierea voluntară. Au fost şi cazuri în care solicitanţii nu s-au încadrat în normele legale şi nu au putut primi protecţie din partea statului român. Dar nu aş putea să generalizez”, continuă ea.
Alţi refugiaţi şi-au găsit locul în Maramureş
Nu se poate generaliza nici situaţia celor cinci irakieni care ne refuză, ca stat. Alte zeci de refugiaţi şi-au găsit locul în ţara noastră, chiar în judeţul Maramureş. Unul dintre ei este un tânăr de culoare, care a reuşit să termine o facultate aici, iar acum se pregăteşte să dea un examen pentru a fi avocat. Tânărul, botezat acum Moise, a găsit un cămin la o pensiune din Şomcuta Mare. ”E un băiat foarte bun, serios şi ambiţios. Ne-a plăcut de el”, spune ”doamna Gabriela”, aşa cum o ştiu toţi în localitate pe proprietara pensiunii. Pe Moise, însă, nu l-am găsit acolo. ”E plecat din ţară, în vizită la fratele lui, în Germania”, ne mai explică femeia. Pentru el a fost bună România.
Un alt cuplu, venit din Congo, a ales să se căsătoreaască în România. ”Nu aveau un act de căsătorie. Ei erau căsătoriţi în legea lor, dar era ca şi cum ar fi înregistraţi doar la preot, fără un act de stare civilă. Aşa au fost înregistraţi şi la noi, ca fiind necăsătoriţi, în lipsa unui document care să ateste căsătoria dintre ei. Aşa că într-o zi au decis să se căsătorească şi în legea noastră”, mai explică Simona Chiorean. ”Şi-au găsit şi naşi, de la firma la care lucrează bărbatul. Ne-a povestit foarte mândru de realizarea lui, atunci când a venit pentru schimbarea unor documente”, a mai spus directoarea centrului.
Doar 15 la sută dintre solicitanţi primesc statut de refugiaţi
Din 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, graniţa ţării noastre a fost capătul de drum pentru mulţi emigranţi care, în căutarea unui trai mai bun, au cerut aici azil politic. În 2014, peste 3000 de persoane au fost asistate de către Organizaţia Internaţională pentru Imigraţii (OIM). La centrul din Şomcuta au ajuns aproximativ 1300 de persoane care au cerut azil la noi, din 2006, de când s-a înfiinţat. Doar aproximativ 200 dintre ei au primit, însă, statut de refugiat. Astăzi, aici sunt 29 de solicitanţi din ţări precum Irak, de unde au venit cei mai mulţi, Congo, Guineea, sau Coasta de Fildeş.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
