Rusia se întoarce la practicile sovietice. Funcţionarilor li s-au interzis călătoriile în Occident şi alte măsuri sovietice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denunţurile şi turnătoria au revenit în forţă în Rusia, tendinţă ce aminteşte de epurările anilor '30, când erau denunţaţi autorităţilor vecinii şi prietenii, pentru a avansa în carieră FOTO Moscow Times
Denunţurile şi turnătoria au revenit în forţă în Rusia, tendinţă ce aminteşte de epurările anilor '30, când erau denunţaţi autorităţilor vecinii şi prietenii, pentru a avansa în carieră FOTO Moscow Times

An de an lista ruşilor care nu au dreptul să călătorească în Occident se tot extinde, iar aceste interdicţii  sunt de natură să sporească paranoia anti-occidentală.

Patru milioane de funcţionari de stat ruşi nu mai au dreptul să călătorească în Occident. „Este de departe mai uşor să cultivi o imagine de ţară ca o fortăreaţă asediată, când personalul militar, din poliţie şi din agenţiile de securitate, nu are voie să mai vadă lumea exterioară cu proprii săi ochi. Interdicţiile impuse de guvern pe anumite tipuri de călătorii internaţionale crează o mentalitate de asediu şi măreşte antagonismul cu Occidentul“, scrie „Moscow Times“.

Interdicţiile de acest gen nu sunt o noutate, au constituit o practică curentă în perioada sovietică şi că au vizat milioane de persoane cărora li s-a spus că nu vor părăsi niciodată ţara sub pretextul că ar putea dezvălui secrete de stat, iar, „în prezent, Rusia reintroduce treptat această practică, notează publicaţia rusă. 

Reintroducerea treptată a interdicţiilor de călătorie datează pe faţă, cel puţin, din 2010, când colonelul Alexandr Poteiev, membru al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a rămas în SUA şi a dezvăluit identitatea unei reţele de spioni ruşi din Marea Britanie şi America. Din acel moment membrilor FSB li s-a interzis să mai călătorească în străinătate, singura excepţie acceptată teoretic fiind în cazul unui tratament urgent medical, imposibil de căpătat în Rusia. Potrivit estimării „Moscow Times“, numărul angajaţiilor FSB-ului vizaţi de interdicţie ar fi de circa 200.000.

Ulterior, o altă categorie de persoane a fost supusă interdicţiei stricte de a călătorii în străinătate: cei care datorează bani guvernului şi cei aflaţi într-un proces pentru o datorie neplătită. În consecinţă, oricine era în urmă cu plata impozitului, avea împrumuturi la bancă, amenzi, etc. nu mai putea părăsi Rusia. 

În Duma de Stat se discută în prezent o propunere de interdicţie de ieşire din ţară a celor care nu plătesc amenzile auto, a celor care sunt angajaţi în armată şi a celor implicaţi într-un caz de delict penal. Potrivit „Moscow Times“, numărul total al celor afectaţi de interdicţie s-ar ridica la patru milioane de angajaţi ai statului, chiar dacă marea lor majoritate nu lucrează cu secrete de stat şi nu ar avea cum să pună în primejdie securitatea naţională.

Turnătoria încurajată

Denunţurile şi turnătoria au revenit în forţă în Rusia, tendinţă ce aminteşte de epurările anilor '30, când erau denunţaţi autorităţilor vecinii şi prietenii, pentru a avansa în carieră.

Denunţurile vin acum cele mai adesea din partea unor grupuri anonime, care se dau drept „cetăţeni îngrijoraţi“.

Cu toate acestea, în unele cazuri, denunţurile sunt publice şi implică deputaţi din Dumă. Unele voci spun că autorităţile fabrică uneori aceste denunţuri, pentru a-şi justifica acţiunile împotriva unor personaje.

Aleksander Cerkasov, activist pentru drepturile omului, susţine că mai multe campanii iniţiate de stat împotriva unor „extremişti vag definiţi, homosexuali şi cei percepuţi a insulta sentimentele credincioşilor“ au fost folosite, în ultimii ani, pentru a pune sub observaţie, adesea pe nedrept, aceste persoane.

Irina Kali, cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei ruse de Ştiinţe, este de părere că ţara este în pericol de a se întoarce la anii '30: „Totul o ia înapoi înspre 1937: denunţurile, informatorii secreţi şi turnatorii“.

Coperta Miss Rusia, anchetată de procurori

Procurorii din regiunea rusă Sverdlovsk au lansat o investigaţie după ce recent încoronata Miss Rusia a apărut într-o revistă glossy înfăşurată într-un material ce seamănă cu steagul ţării. Sofia Nikitciuk a apărut pe coperta revistei „Stolnik“, sub titlul „Gustul Victoriei“. Numărul revistei este dedicat celei de-a 70-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Miss Rusia invelita in steag FOTO coperta revistei Stolnik

Sofia Nikitciuk a apărut pe coperta revistei „Stolnik“ FOTO Moscow Times

O sursă din biroul procurorului a declarat că investigaţia a fost lansată la solicitarea unei persoane neidentificate care, aparent, a fost jignită de imagine. Editorul-şef, Anna Reşiotkina, a confirmat pentru „Moscow Times“ că procurorii s-au interesat de copertă, dar că, după o scurtă întâlnire miercurea trecută, n-a mai fost contactată. „Mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru decizie“, a declarat Reşiotkina într-un interviu telefonic.

Revin filmele de propagandă

Guvernele din Cehia si Slovacia au protestat după ce un documentar rusesc prezintă invazia din 1968 condusă de sovietici în Cehoslovacia drept un ajutor care a prevenit o lovitură de stat susţinută de către Occident, scrie „ The Wall Street Journal“. Filmul, difuzat de postul de televiziune Rossia 1 - controlat de Kremlin - la 23 mai, face parte dintr-un val de propagandă a realizărilor sovietice. 

Michaela Lagronova, purtător de cuvânt al MAE ceh , consideră documentarul drept „înşelător“. Ministerul de externe slovac a anunţat că filmul „încearcă să rescrie istoria şi falsifică adevărul“. 

Invazia condusă de URSS a zdrobit încercările de reformare a regimului comunist din Cehoslovacia, cunoscute sub denumira de „Primăvara de la Praga“. Trupele sovietice s-au retras din Cehia abia în 1989.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite