Biserică unicat în România. Cum au reuşit un preot şi un arhitect celebru să spargă regulile stricte ale Ortodoxiei cu „Arca Noetică” de la Alba Iulia
0
La Alba Iulia există o Biserică care rupe barierele regide ale Ortodoxiei. Denumită plastic ”Arca Noetică” construcţia unicat este considerată şi o ”metaforă”, respectiv o ”corabie a Mântuirii”. Frumuseţea şi taina lăcaşului de cult constă în raportul dintre simplitatea volumetrică şi bogăţia simbolică. Veşmântul pictural, impresionant şi inovativ pune în valoare arhitectura curajoasă, nemaiîntâlnită în peisajul ortodox românesc.
Cum intrăm în curtea Bisericii dăm cu ochii de „faţa lui Hristos“, pecetea care ne anunţă cine locuieşte în Biserică. Pe pereţii laterali ai lăcaşului de cult tronează „Heruvimii Chivotului“, iar la altar găsim reprezentarea „mielului biruitor“ din Apocalipsă, Hristos, al cărui sânge curge într-un potir cu şapte peceţi. Pentru a desluşi sensul profund al celor patru peceţi de pe pereţii exteriori ai lăcaşului, ne sare în ajutor părintele profesor Jan Nicolae, care ne spune că mesajul transmis este următorul: „Aţi intrat în spaţiul Dumnezeului înnomenit, în care străluceşte frumuseţea jertfei şi prezenţei sale.“
Decorul pictural: impresionant ca mărime, inovativ ca mesaj
Pe uşile de la intrarea în Biserică ne „întâmpină“ doi îngeri care poartă pe cap soarele şi luna, în sensul în care ziua cosmică se dă la o parte, ca să putem pătrunde în spaţiul zilei împărăţiei veşnice. Ziua „nemuritoare“ este vestită de îngeri cu ajutorul buciumelor care trâmbiţează venirea lui Hristos. De îndată ce păşim în incinta Bisericii, ni se deschide în faţă un veşmânt pictural original, îndrăzneţ, o adevărată fereastră către lumea spirituală. Impresionant ca dimensiune, inovativ prin mesaj, dar şi plăcut, din punct de vedere cromatic, aşa poate fi descris veşmântul care acoperă interiorul lăcaşului de cult.
Pereţii interiori ai Bisericii sunt adevărate spaţii iconice, în sensul că nu sunt „sfredeliţi“ de ferestre, cum suntem obişnuiţi în Bisericile ortodoxe din ţară. Lumina „alunecă“ într-un mod subtil în edificiu, este foarte bine dozată. O poţi percepe cel mai bine când intri prin pridvorul minimalist, ca pe o definire a sensului vieţii,. Te orientează spre „în sus“, spre Împărăţia lui Dumnezeu. Aici, avem de-a face cu metafora „convertirii“.
Pergament medieval cu imagini şi cuvinte
Iconografia bogată, opera pictorului Ioan Popa, se bazează pe ceea ce se cheamă „tipologie biblică“. Cu alte cuvinte, ne arată modul cum conduce Dumnezeu umanitatea, prin poporul ales, către o lege, iar desăvârşirea profeţită este trăită în timpul Liturghiei. Un alt element de unicitate este dat de transpunerea conceptului de „rotulus-ul împărăţiei“. Imaginile care „îmbracă“ pereţii interiori ai lăcaşului nu sunt încadrate, separate între ele, ci „curg“ una în cealaltă. În plus, textele biblice, imnografice, omiletice au o funcţie decorativă, dar şi fluidă, ca un pergament medieval, care cuprinde icoane şi cuvinte, ce rulează dinamic spre altar.
Foto: Ciprian Manda
Pe absidele progresive este reprodusă teologia Sâmbetei celei mari, zi în care avea loc botezul adulţilor în Biserica primelor veacuri după Hristos, dar şi Pogorârea Duhului Sfânt (n.r. Cincizecimea). Aici, este de fapt, centrul de greutate iconografic. „Cele două imagini ne arată că în Biserică are loc ospăţul Împărăţiei lui Dumnezeu, un Botez şi o Cincizecime permanente“, ne explică preotul Jan, care este şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Polaritatea apă-foc se regăseşte în imaginea centrală, a Maicii Domnului rugătoare, cu braţele deschise, aşa cum apare în marile Catedrale. În oglindă este zugrăvită ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, Adormirea Maicii Domnului. Imaginea este conjugată, deasupra uşii, cu cea a chipului nefăcut de mână (n.r. în memoria feţei lui Hristos), dar şi cu cea a Sfinţilor brâncoveni.
„Acolada intrării este o imagine a Bisericii ca mamă, care hrăneşte“, subliniază profesorul. În jurul uşii de intrare este pictată cuminecarea Mariei egipteanca. „Încadrându-i acolo şi pe Sfinţii brâncoveni, avem sentimentul că-i cuminecă şi pe ei. Şi, practic, toţi cei care păşesc în Biserică, intră ca să se cuminece“. În lateral, este zugrăvită o imagine veche românească, cea a purtătorului de Hristos(n.r. Sfântul Mucenic Hristofor). Dacă în lumea greacă este pictat cu cap de câine sau de lup, aici Sfântul este redat cu cap de miel. „Cel care se cuminecă cu Hristos devine miel al lui Dumnezeu şi el“, ne lămureşte părintele. În partea cealaltă, ne apare chipul Episcopului Ignatie Teoforul, cel care a fost mâncat de lei în Colosseum (n.r. amfiteatru în Roma antică, în care prizonierii de război erau obligaţi să se lupte între ei sau cu animale sălbatice). Şi versurile ce însoţesc imaginea ne spun că avem în faţă un Episcop martir. „Eu sunt grâul lui Dumnezeu“.
Etnogeneza creştin-românească
Sub icoana Naşterii Domnului sunt zugrăvite cele trei cupe ale magilor, cu aur, smirnă şi tămâie; la mijloc pomul vieţii; în dreapta spicul grâului, viţa vinului şi floarea mirului, toate apar în colindele româneşti. Părintele vorbeşte aici de o formă de interculturalitate românească, specifică Ardealului. Şirul tâlcurilor pare fără sfârşit. Într-un registru de pe peretele din dreapta regăsim redată iconografic ideea înnobilării neamului românesc prin cultură şi credinţă, din secolul al XVII-lea, până în prezent. În acest sens, pictorul a făcut o legătură cu fosta Mitropolie Ortodoxă a Bălgradului, care a fost martirizată fizic de către austrieci, după 1713, ca să facă loc Cetăţii pe care o vedem şi în zilele noastre. Este zugrăvit chipul lui Simion Ştefan, cel care a patronat traducerea şi editarea în limba română a Noului Testament(1648). Sfântul este „flancat“ de Sfântul Ghelasie de la Râmeţ; de Sfântul Varlaam, a cărui carte, Cazania, a făcut carieră în Ardeal; de Sfântul Antim, părintele predicii în limba română.
Tot iconografic este reconstituită şi ideea unei etnogeneze creştine româneşti în cheie martirică. Aici sunt pictaţi primul preot daco-roman cunoscut cu numele, Montanus, şi soţia sa Maxima. Este preotul care în momentul morţii a profeţit: „Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană“. „Eu am socotit că această profeţie este despre neamul nostru“, spune părintele Jan. Într-un alt registru sunt zugrăviţi Sfinţii ardeleni din zona Albei, Sibiului, Bistriţei. Imaginile lor converg spre altar, unde preotul pregăteşte pâinea şi vinul pentru sfinţire.
Martirii din comunism
De îndată ce păşim în altar, în partea dreaptă ne întâmpină imaginea un martir din perioada comunistă, părintele Ioan Iovan, care a stat închis 12 ani. Este considerat cel mai mare duhovnic al românilor din secolul XX. Imaginea ne ajută să reconstituim modul în care se ţinea Liturghia în Zarca Aiudului. Preotul este pictat cu potirul în mână, între doi ciorchini de struguri şi două păsări. „Este imaginea care îi apărea preotului pe fereastra închisorii, când ţinea Liturghia, iar el spunea că Dumnezeu i-a trimis paraclisierul şi cântăreţul“, ne explică profesorul. Dedesubt, sunt zugrăvite versuri din cel mai important poem euharistic românesc, „Cântecul potirului“: „Şi iată potirul la gură te-aduce/ Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce/Tu, vinul de-a pururi al neamului meu/. „Se redă iconografiei ideea că neamul românesc îşi aduce bogăţia şi frumuseţea lui în potirul universal al Liturghiei lui Hristos, alături de alte neamuri“, ne lămureşte profesorul. Alături de sfinţii români, Biserica unicat din Alba Iulia îi „găzduieşte“ şi pe cei mai importanţi părinţi ai tradiţiei greacă, latină şi siriacă.
Tot în altar este zugrăvit şi chipul părintelui Ilie Moldovan, un alt martir din vremea comunismului. „ Ioan Iovan şi Ilie Moldovan sunt doi bărbaţi năzdrăvani ai neamului românesc care au avut curaj să-l mărturisească pe Hristos în perioada comunistă. Putem spune că ne-au ajutat să facem trecerea din secolul XX în secolul XXI“, ne explică părintele profesor. Ne oprim privirea la cea mai importantă imagine euharistică românească timp de 300 de ani, cea a lui „Hristos viţa cea adevărată.“ Imaginea în care este pictat Hristos binecuvântând o viţă, iar ca prunc în braţele Maicii Domnului ţinând în mână un ciorchine de strugure, ne arată că Alba Iulia este hotarul Ţării Vinului. Uşa altarului ne descoperă un alt element de unicitate, o imagine medievală, în care apare „Hristos teascul de taină“.
Deasupra intrării în Biserică este zugrăvită „Faţa lui Hristos“
Pe icoana centrală a iconostasului este reprezentat „Hristos Împăratul slavei“, „Hristos catapetesmei zilei a opta“, iar în spate găsim imaginea inimii lui Hristos străpunse, din care curge sângele Sfânt într-un potir. Preotul ne spune că aici avem de-a face cu teologia Sfântului Nicolae Cabasila, considerat cel mai profund tâlcuitor al Liturghiei Ortodoxe, care ne spune că Hristos „este şi capul şi inima Bisericii“. Inima pulsează sânge care dă viaţă, iar acest sânge se întoarce înapoi inimă. De accea, se poate spune şi că avem de-a face cu ritmul „sistolă-diastolă“. Înainte de a ieşi din Biserică, am făcut un popas vizual la imaginea de deasupra intrării, în care este reprodusă nunta dintre Dumnezeu şi Biserică, în care Hristos este mirele, iar Biserica este mireasa. O astfel de imagine mai găsim la Santa Maria Maggiore din Roma.
Arca lui Noe
La baza pereţilor interiori ai lăcaşului de cult, de jur împrejur, „curg“ ape, pe care se „odihneşte“ Arca lui Noe. Conceptul ales, „arca noetica“ descrie, în primul rând, potrivit părintelui Jan, morfologia Bisericii ca şi „corabie a Mântuirii“, care poartă în ea lumina, puterea şi frumuseţea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, încă din pridvor prinde contur idea unui spaţiu care este pătruns de energii divine. Din „pântecul“ pridvorului se extrage, ca o aripă de înger, acoperişul cu cozoroc voroneţian ieşit mult în afară. „Acest lucru ne spune că Biserica este o mare duhovnicească“, punctează părintele.
Biserica „metaforă“
Biserica ridicată în cartierul Miceşti din Alba Iulia este o „metaforă“, care ţine de arhietipuri. Plastic, morfologia ei reprezintă trecerea din dreptunghi în cruce, din bazilicală în cruciform. „Biserica arată în trupul ei modul în care a evoluat forma lăcaşurilor de cult, de la basilica din secolul IV, la Biserica în cruce greacă înscrisă“, spune preotul. Altfel spus, forma ei este o diacronie, în sensul că întruchipează o întreagă istorie a morfologiilor Bisericii Ortodoxe.
Lăcaşul de cult este şi o pulsaţie, în sensul că arhitectul a vrut să exprime prin forma dată lăcaşului de cult că taina lui Dumnezeu din interior răzbate şi în exterior. „Este ca o cutie muzicală“, subliniază preotul. Acest lucru este redat şi în forma specială a iconostasului(n.r. peretele care desparte altarul de restul Bisericii) care redă un verset din Epistola către Evrei: „Să îndrăznim să intrăm la Hristos prin sângele Lui, prin calea cea nouă şi vie pe care a înnoit-o pentru noi prin catapetesmă“.
Biserica unicat: şlefuirea Bizantinului în forme brâncuşiene
Ideea iniţială a fost ca exteriorul Bisericii să fie acoperit în intregime de imagini vizuale, la fel ca la Bisericile din Bucovina. „Visul meu iniţial era să ridicăm o Biserică dedicată Sfinţilor Brâncoveni, pentru cinstirea memoriei lor, mai ales că se apropia tricentenarul brâncovenesc. Şi, cu atât mai mult, cu cât Brâncoveanu avusese legături speciale cu fosta Mitropolie Ortodoxă de la Alba Iulia, pe care au sprijinit-o material, şi care a fost desfiinţată la 1700, când exista o presiune de catolicizare a ortodocşilor din Transilvania. M-am gândit cum ar putea fi reinterpretat, actualizat, stilul brâncovenesc, stil national românesc. Cu alte cuvinte, ce ne-ar mai spune nouă, astăzi, stilul brâncovenesc? A urmat o perioadă lungă de documentare, timp în care a intrat în contact cu cei mai importanţi arhitecţi din România. Aşa, l-a cunoscut pe Dorin Ştefan, profesor la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti. „După câteva săptămâni, de la prima întâlnire la Alba Iulia, mi-a propus o idee de proiect, cu mici modificări, tocmai a Bisericii pe care o vedem azi“, povesteşte părintele.
Preotul Jan Nicolae în faţa altarului
Preotul nu ascunde faptul că a existat şi o mica strategie pentru ca acest proiect îndrăzneţ pentru spaţiul ortodox românesc să fie acceptat. Asta, şi pentru că există puţină dezbatere dedicată arhitecturii bisericeşti în cercurile teologice. „În primul rând, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia de la acea vreme, Andrei Andreicuţ, a fost favorabil. Întrucât s-a temut de o modernitate ostentativă, i-am explicat că este vorba de o şlefuire a spaţiului bizantin, în forme brâncuşiene, un distilat de Brâncuşi, un spaţiu al luminii lui Dumnezeu“, argumentează profesorul. Trebuie să amintim că, în Bizanţ, Bisericile erau unicat. În timp, însă, s-a instaurat un soi de mimetism facil, la care, se pare, nu se renunţă prea uşor. Valoarea financiară a bisericii de la Alba Iulia se ridică la circa 2 milioane de euro.
Candelabrul, iconostasul şi podoabele uşilor au fost concepute de sculptorul Virgil Scripcariu, iar de partea textilă a fost responsabilă artista Carmen Paiu Mladin. De împodobirea cu piatră a unei părţi a altarului s-a ocupat pietrarul Vasile Ţiplea, iar conceperea mobilierului a căzut în sarcina unui arhitect tânăr, George Macovescu. „Am lucrat cu oameni care şi-au făcut datoria, pe care am avut bucuria să-I păstoresc, să-I ţin în unitate. Este foarte greu să păstrezi unitatea stilistică, de la arhitectură, până la mobilier, a unei Biserici cum este aceasta“, concluzionează părintele. Clopotele bisericii au fost turnate la cea mai mare mănăstire benedictină din Germania, sunt un canion, pot cânta şi programat. Credincişii pot auzi „Deşteaptă-te române“, „Hristos a Înviat“, „Cu noi este Dumnezeu“ şi Naşterea Ta Hristoase“. În alţi termeni, se poate spune că frumuseţea şi taina Bisericii din Alba Iulia constă în rapotul dintre simplitatea volumetrică şi bogăţia simbolică. Veşmântul pictural nu face alteceva decât să-i pună în valoare arhitectura îndrăznneaţă. Privită dintr-un anumit unghi, Biserica poate fi percepută ca o „Pasăre măiastră“, considerată în mitologia românească regina păsărilor, mesagera zânelor, de o frumuseţe deosebită, plină de lumină.
Slujire în biroul unei firme
Piatra de temelie a Bisericii unicat a fost pusă în 31 mai 2007, iar sfinţirea a avut loc în 17 mai 2015. A fost ridicată de către Fundaţia „Transavia“, în colaborare cu Parohia Cartier Nou (Miceşti). Parohia a fost înfiinţată în 2004. Era perioada în care loturile de teren în zonă erau destul de „piperate“, aşa că, în final, Biserica şi-a avut „sediul“ în biroul unei firme de termopane din zonă. Şi n-a fost vorba doar de câteva duminici din an, ci până la sfinţirea Bisericii unicat, în care slujeşte acum părintele Jan.
Preocupat de tradiţie şi folclor, ca mijloace de transmitere a credinţei, parohul Bisericii „metaforă“ te fascinează, în egală măsură, printr-un entuziasm molipsitor, dar şi prin discursul cult şi înţelept. Posesor a trei licenţe, în Chimie alimentară, Teologie şi Filosofie, preotul spune, în glumă, că la Chimie alimentara a învăţat cum să facă pâinea şi vinul, la Teologie cum să le sfinţească, iar la Filosofie cum să le împartă. (Articol scris de NICU NEAG)
FOTO „Arca lui Noe“ de la Alba Iulia, o biserică ortodoxă originală din România
Se încarcă comentariile...
