Detaliul neştiut din viaţa lui Caragiale. Nenea Iancu a încasat 10.000 de lei pentru o istorie a românilor pe care n-a scris-o niciodată

Ion Luca Caragiale FOTO wikipedia.org

La 30 de ani, I.L. Caragiale a fost revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava. Mărturii despre perioada respectivă, precum şi o istorie neplăcută din biografia marelui scriitor, apar în memoriile lui Dimitrie Hogea, fost primar al oraşului Piatra Neamţ.

În lucrarea de memorii „Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, publicată în 1936 de Dimitrie Hogea, fost primar al urbei de la poalele Pietricicăi (1914-1918), sunt cuprinse şi câteva amintiri legate de activitatea lui I.L. Caragiale în Neamţ.

La vârsta de 30 de ani, Caragiale a fost numit, prin decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Baia (Suceava) şi Neamţ, cu reşedinţă la Piatra Neamţ. Deşi mandatul era pentru patru ani, Caragiale a activat doar în perioada 1 octombrie 1881 - 28 februarie 1882.

„Atunci l’am văzut şi cunoscut întâia oară. Era tânăr, de vre-o 30 ani, voinic şi chipeş. Cu lumea intelectuală de la noi, n’a prea avut multe legături de prietenie, căci în scurtul timp cât a funcţionat ca revizor şcolar, era mai mult pe drumuri”, povesteşte D. Hogea în lucrarea sa.

Autorul recunoaşte sincer că nu bănuia că peste ani, revizorul şcolar Caragiale va avea parte de succes.

„Cunoscând atunci pe Caragiale, aşa de fugitiv, mărturisesc că nu mi-aş fi închipuit vreodată că acest revizor şcolar în scurtă vreme va ajunge o glorie naţională în domeniul literaturii şi artei, nici nu bănuiam talentul, ba chiar geniul lui neîntrecut”.

Juca domino cu miza 10 bani partida

Fostul primar spune că în acea iarnă scriitorul nu locuia la hotel, nici în vreo casă cu chirie, ci „avea rezervată o cameră din dosul şi curtea băcăniei Dornescu et. C. Ionescu, unde lua masa şi se adăpostea când venea din inspecţiile lui prin judeţ”.

„Într’o seară, întâlnind pe prietenul meu N. Tomescu, profesor la gimnaziu, mi-a propus să vin cu el ca să vedem pe Caragiale, care tocmai atunci sosise din judeţ. Ne-am dus amândoi la băcănia lui Dornescu, unde în camera arătată mai sus, l’am găsit sgribulind de frig şi stând pe un pat de lângă sobă; ne-a povestit cum pe un ger şi viscol puternic, abia a putut răzbate cu sania dinspre Tg. Neamţ până la Piatra, deşi fusese îmbrăcat cu o blană mare şi o căciulă tot aşa de mare - pe care le împrumutase de la un dascăl din judeţ”. 

În aceeaşi relatare, fostul primar de Piatra Neamţ dezvăluie că Nenea Iancu era pasionat de jocul de domino, pe care îl practica având ca miză sume modice. 

„După ce s’a mai încălzit, a venit şi avocatul Iorgu Lazariu, care îl vedea mai des - şi apoi s’au pus la o masă şi au început a juca domino - a zece bani partida. Am vorbit, am glumit vr’o două ceasuri, după care eu şi cu Tomescu am plecat lăsându-i tot jucând domino, bând cafele”.

„Şedinţe nocturne“ la crâşma „Bucluc“

O altă plăcere a lui Caragiale era să îşi petreacă timpul la Bucluc, o cârciumă din oraş, renumită în acele vremuri.  

„După cum se ştie, Caragiale nu dispreţuia vinul, ca şi noi, prietenii lui. De aceea, nu rare ori ne duceam serile la vestita crăşmă boerească Bucluc, ce mai reputată pe atunci, ca având alese vinuri. Ne adunam acolo câţi-va prieteni şi petrecerile ţineau până târziu noaptea, darnu atât băutura, ne ţinea ceasuri întregi, ci mai mult vorbăria şi discuţiile fără sfârşit”.

Tot aici, îşi amintşte fostul primar Hogea, Caragiale se întâlnea cu vechi prieteni la „şedinţele noastre nocturne“.

„Vă puteţi închipui ce puzderie de glume spirituale, anecdote, amintiri, se depăneau între convivi, întrerupte doar de cântecile lui Gh. Borteanu şi Neculai Ţaranu, cei doi vestiţi lăutari de la Iaşi cari şi dânşii îşi făceau pe atunci stagiunea lor de vară la Piatra şi erau nelipsiţi în fiecare seară, de la Bucluc“, descrie D. Hogea.

Scria „cel mult” un articol pe săptămână la „Epoca”

Caragiale a plecat din Neamţ, la cerere, în circumscripţia Argeş-Vâlcea, dar a mai revenit în Neamţ, în vacanţe, cel mai mult stand trei luni în 1898, când a făcut o excursie în judeţ în compania prefectului Nicu Albu, cel care avea să devină şi primar al oraşului Piatra Neamţ (1901-1904 şi 1907).  

„Între 1897-1908 – Caragiale a fost de câteva ori la Piatra, petrecându-şi vacanţele de vară. Astfel, a fost într’o vară, oaspetele lui Constantin şi Zulnia Isăcescu; aice l-am văzut de multe ori, luând parte la interesante discuţii, mai ales între el şi Zulnia C. Isăcescu, o femee de o rară inteligenţă şi temeinică cultură. Tot atunci am aflat cât de greu şi migălos scria Caragiale articolele politice pe care le trimitea la ziarul «Epoca»; scria, ştergea şi corecta mereu, apoi recitea, rupea foaia şi reîncepea. Dar şi când după multă trudă, le da forma definitivă, transcriindu-le pe curat, cu frumoasa lui caligrafie - articolul era ca o bijuterie de artă: cugetare, imagini şi stil desăvârşit. De altfel scria pentru «Epoca» cel mult un articol pe săptămână".

Ultima vacanţă petrecută în Neamţ a avut loc în aprilie - mai 1908, când a ţinut o conferinţă „Despre Felurite lucruri” la Piatra Neamţ, fondurile strânse fiind folosite de edili pentru construirea unei băi comunale. 

Dimitrie Hogea îşi aminteşte că într-o vară Caragiale a stat şi la prietenul său Nicu Albu. 

„Venise aice - după cum ne spunea - ca să scrie, în linişte, o istorie a românilor, într’o formă şi ediţie populară. Se ştie că marele ministru Haret, în dorinţa de a încuraja şi veni în ajutorul scriitorilor noştri de samă, însărcinase pe 3 din ei: Caragiale, Al. Vlahuţă şi G. Coşbuc, să scrie câte o lucrare cu un anumit subiect dat, acordându-le în acest scop, câte zece mii lei. Cei doi din urmă, au îndeplinit cu mult talent şi pricepere, însărcinările date, alcătuind în scurt timp: Al. Vlahuţă - România pitorească şi G. Coşbuc - Istoria Războiului pentru Independenţă din 1877-78. Ambele aceste lucrări fiind mult apreciate şi chiar astăzi se citesc cu mare plăcere. Singur, Caragiale nu s’a ţinut de cuvânt , deşi a încasat cei zece mii lei”.

Vlahuţă, Caragiale şi Delavrancea

I.L. Caragiale a şi fost întrebat de altfel de ce nu a dus la bun sfârşit angajamentul de a scrie lucrarea pentru care a încasat banii de la ministrul învăţământului. 

„Mi-aduc aminte că neuitatul G. Panu… pe când ne aflam odată la Durău, l-a mustrat dece nu scrie lucrarea la care s’a obligat, Caragiale i-a răspuns: <n’ai nicio grijă şefule! Cartea va fi în curând gata, am tot materialul adunat. Chiar eri seară am scris un capitol>. Dar, cum am spus, istoria românilor, fie din lene, ori din nepăsare n’a văzut lumina zilei”, mai spune D. Hogea.