FOTO Cum va arăta Cascada Tamina din Masivul Piatra Mare după reabilitare. Pod suspendat şi privelişti care îţi taie respiraţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Priveliştea de la Cascada Tamina va fi senzaţională. FOTOfacebook.
Priveliştea de la Cascada Tamina va fi senzaţională. FOTOfacebook.

Cascada Tamina, cea mai spectaculoasă din Braşov, va fi reabilitată şi introdusă în circuitul turistic. Proiectanţii au făcut publice câteva imagini despre cum va arăta cascada după noile amenajări.

Reabilitarea va fi făcută de Regia Pădurilor Săcele care a  readus la viaţă şi Canionul 7 Scări, unic în Eurora de Est. Cascada Tamina, din Masivul Piatra Mare, este un alt obiectiv spectaculos al Braşovului. Poate fi vizitată şi acum, dar drumul este distrus aproape în totalitate şi este accesibil doar turiştilor care au experienţă multă în drumeţiile montane şi care au echipament special de căţărare.  

În proiectul de reabilitare este prevăzut că la Cascada Tamina vor fi poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat, dar şi o zonă de unde turiştii pot admira priveliştea.

Cascada Tamina este situată în Masivul Piatra Mare pe Valea Pietrei Mici, la o altitudine de 1.100 de metri. Este, practic, o înşiruire de cinci cascade, cea mai mare având o înălţine de 10 metri. În zonă există şi posibilităţi de escaladă pentru cei pasionaţi. Chiar dacă aceste cascade nu sunt la fel de spectaculoase ca şi cele ale Canionului 7 Scări, peisajul este unul care îşi taie respiraţia. Zona a fost denhumită şi Ursărie, deoarece în zonă pot fi văzuţi mulţi urşi.

La Cascada Tamina accesul se face din DN1 la Timişul de Sus la fel ca şi pentru Canionul 7 Scări. Odată ajunşi la barieră trebuie să urmaţi traseul marcat cu albastru. Drumul durează aproximativ o oră şi trebuie să aveţi bocanci de munte.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite