Predicţii ale CIA pentru 2015. Ce s-a îndeplinit şi cu ce au greşit specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raportul CIA a fost foarte părtinitor cu economia Europei, care deşi a fost cam leneşă la începutul anului, a câştigat teren în ultimele luni
Raportul CIA a fost foarte părtinitor cu economia Europei, care deşi a fost cam leneşă la începutul anului, a câştigat teren în ultimele luni

În 2000, cu puţin timp înainte ca George W. Bush să devină preşedintele SUA, Agenţia Centrală de Informaţii americană (CIA) a publicat un raport de 70 de pagini despre cum va fi lumea în 2015. La peste jumătate din anul vizat de raportul CIA se pare că mare parte din aceste opt predicţii s-a îndeplinit.

Agenţia americană de Informaţii (CIA) a publicat într-un raport de 70 de pagini situaţia la nivel mondial aşa cum va fi ea în 2015. În afară de atitudinea aspră faţă de economia europeană, dar şi faţă de situaţia din Africa, predicţiile celor din CIA s-au adeverit, notează „Business Insider“.

1. Afacerile internaţionale sunt determinate, din ce în ce mai mult, de organizaţii mari şi puternice, mai degrabă decât de guverne“, se arăta în raportul CIA din 2000. Verdictul este că au avut dreptate, mai ales dacă luăm în considerare dezvoltarea organizaţiei teroriste Statul Islamic. Pe de altă parte, există şi un nou val de „actori“ care au depăşit limita dintre privat şi stat, cum ar fi hackerii chinezi suspectaţi că au furat informaţii despre milioane de angajaţi guvernamentali americani sau posibilitatea ca hackerii nord-coreeni să fii afectat compania Sony, anul trecut, din cauza filmului „The Interview“.

2. „Între acum şi 2015, tacticile teroriste vor deveni şi mai sofisticate şi vor fi menite să obţină victime în masă“ - această predicţie este adevărată, din păcate. Mai mult, ea a devenit reală la doar un an de când a fost făcută, prin atacurile din 11 septembrie 2001.

3. „Irak şi Iran vor dezvolta rachete cu rază lungă. Iran poate testa asemenea arme chiar şi în anul următor (2001, n.r.) şi rachete de croazieră până în 2004“ - afirmaţia aceasta este şi falsă, dar şi adevărată. Iranul lucrează cu siguranţă la asemenea sisteme şi se aşteaptă să le testeze în 2015. Însă sancţiunile internaţionale au adus Iranul la masa negocierilor şi diplomaţii susţin că sunt aproape de încheierea unui acord privind programul nuclear.

4. „Populaţia lumii va creşte cu peste un miliard, până la 7,2 miliarde“ – adevărat. Populaţia lumii este acum de aproximativ 7,3 miliarde.

5. Sursele de energie vor fi suficiente pentru a satisface cererea“ - şi această afirmaţie este adevărată. Producţia de petrol a SUA a înflorit în ultimii ani, iar America va deveni unul dintre cei mai mari importatori de gaz petrolier lichefiat în anii ce urmează.

6. Economia chineză va creşte atât de mult încât va depăşi Europa şi va deveni cea de-a doua mare putere, însă se va situa în urma Statelor Unite“ - aproape adevărat. După anumiţi indecşi, economia Chinei este acum mai mare decât cea a SUA, dar potrivit altora, nu este chiar atât de mare ca a Uniunii Europene.

7. „Europa nu va reuşi să-şi îndeplinească visul de paritate cu dolarul“ - această afirmaţie nu este tocmai adevărată. Raportul CIA a fost foarte părtinitor cu economia Europei, care deşi a fost cam leneşă la începutul anului, a câştigat teren în ultimele luni.

8. „SIDA, foametea şi tulburările economice şi politice vor cauza o scădere a numărului populaţiei din multe ţări africane“ - fals. Populaţia Africii a crescut de la 800 de milioane în anul 2000, la 1,1 miliarde în 2014.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite