Perla ţiganilor din Botoşani, geniala admisă la 5 universităţi de top din Marea Britanie. Părăsită de mamă, blamată de toţi, a învăţat până a cucerit lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abandonată la naştere şi purtând stigmatul unei etnii blamate de multe ori, Perla Scripcariu, care tocmai a terminat cu brio un liceu de elită din Botoşani, a devenit un model pentru comunitatea romă din care face parte, fiind acceptată la cinci universităţi de top din Marea Britanie.

Perla Scripcariu este o tânără de 19 ani, de etnie romă, din municipiul Botoşani. Nu este căsătorită, nu are copii, nu cerşeşte, nu este analfabetă şi nu se zbate în mizerie, nu fură şi nici nu le ghiceşte în palmă trecătorilor. Din contră, îi place să citească, să vizioneze documentare, să danseze, să cânte, să interpreteze, să scrie poezii, iar în această vară a absolvit Bacalaureatul cu brio. Datorită mediilor mari din anii de studiu şi a rezultatului de la Bac, Perla Scripcariu a fost acceptată la cinci universităţi de prestigiu din Marea Britanie. 

În spatele acestui succes stă, însă, o poveste fascinantă despre acceptare, o luptă cu prejudecăţile şi condiţia socială, ambiţie şi multă muncă. ”Nu există soartă potrivnică. Există doar lipsă de ambiţie şi complacere într-un mediu care îţi pare mereu ostil”, spune Perla.

”Vai, a ieşit ţiganca la tablă, ştie ea mai bine!”

Perla s-a născut în 1996 într-o familie de romi lăieşi din municipiul Botoşani. A fost abandonată de mama naturală la doar câteva săptămâni. Tatăl a plecat în Germania ca să muncească. În mijlocul unei etnii blamate, avea toate şansele să ajungă o paria. A fost salvată de mătuşa ei, care i-a oferit o şansă şi căreia, de când e mică, îi spune mamă. 

perla

Femeia care a crescut-o ca pe propriul copil se numeşte Petronia Scripcariu şi face parte din elita intelectuală a romilor botoşăneni, fiind absolventă de Litere şi profesoară de limba romani. Perla ne mărturiseşte că nu a privit niciodată abandonul ca pe un handicap. Din contră, spune că a asta a ambiţionat-o şi mai mult. Şi-a dorit mereu să înveţe: ”Mereu mi-a placut să învăţ. Am fost bucuroasă că aveam de la cine să învăţ. Mi-a plăcut mereu să citesc. Am fost atrasă de cărţi de mică”. Nu şi-a ascuns niciodată originea, deşi a avut mult de luptat, încă din copilărie, cu prejudecăţile. 

”M-am lovit de situaţii de genul acesta, discrimatorii aş putea spune, încă de când eram mică. Unii copii cu care mă jucam mă respingeau, spunând că sunt ţigancă. Chiar şi când aveam rezultate bune la scoală, erau remarci ironice de genul: ”Vai, a ieşit ţiganca la tablă, ştie ea mai bine!”. Ei se aşteptau ca, fiind de etnie romă, să nu fiu la acest nivel, să nu fac lucrurile ca toţi ceilalţi. Dar lucruile acestea nu m-au doborât. Nu m-am închis în carapacea mea, să mă justific că nu pot face lucrui fiindcă sunt discriminată. Din contră, m-au ambiţionat. M-au făcut să-mi doresc şi mai mult. Am muncit şi mai mult pentru ceea ce-mi doream”, spune Perla.

Perla Scripcariu, în ciuda prejudecăţilor, a fost un elev foarte silitor. După gimnaziu a ajuns să înveţe la unul dintre liceele de elită ale Botoşaniului, Colegiul Naţional ”A.T. Laurian”. De-a lungul celor patru ani de liceu, a obţinut medii mari şi a reuşit să-şi construiască o reputaţie de elev foarte bun la învăţătură. A dat Bacul anul acesta şi a reuşit să obţină o medie generală de 8.61. Visul Perlei, încă din copilărie, a fost să urmeze o universitate în Marea Britanie. 

A aplicat şi, datorită rezultatelor ei, a fost acceptată de cinci centre universitare din Regatul Unit. ”Pentru mine este un vis împlinit. Doream încă din gimnaziu să urmez cursurile universitare în Marea Britanie. Am muncit pentru asta, an de an. Ştiam bine ce vreau şi unde vreau să ajung. Anul acesta am urmat procesul firesc de aplicaţie şi în am fost acceptata la 5 universităţi: Birmingham, Portsmouth, Greenwich, Coventry şi Kent. Am vizitat Marea Britanie pentru a vedea toate universităţile şi pentru a mă hotărâ unde vreau să studiez mai depare şi chiar mi-au plăcut oamenii. Sunt foarte săritori”, spune Perla. 

”Nu contează etnia sau culoarea pielii”

Profilul pe care Perla Scripcariu doreşte să-l urmeze este Relaţii internaţionale, dar şi Ştiinţe Politice şi vrea să se implice pentru integrarea grupurilor defavorizate, indiferent de etnie. 

„Lupta mea vreau să fie în acest domeniu social. Nu conteză etnia sau culoarea pielii, eu vreau să ajut acele categorii defavorizate să ajungă să se descurce singure, să poată face faţă cu succes provocărilor din cadrul unei societăţi. Bineînţeles, doresc să acord o atenţie specială romilor, să contribui la reprezentativitatea romilor, să îmbunătăţesc imaginea pe care aceştia o au, la integrarea lor în viaţa socială. Doresc să găsesc măsuri concrete pentru ajutorarea lor”, spune Perla Scripcariu. 

De altfel, tânăra din Botoşani este un activist cu state vechi în problema integrării romilor şi a ajutorării persoanelor defavorizate, indiferent de etnie. A participat, în ultimii patru ani, la conferinţe naţionale şi internaţionale, având ca subiect drepturile omului sau politici de integrare. ”Îmi doresc să întemeiez un ONG în Marea Britanie, prin care să fiu de folos persoanelor defavorizate. Şi aici mă refer la toate etniile, dar şi la politici de integrare, de coeziune eficiente şi cu efecte pe termen lung”, spune Perla.

image

Perla Scripcariu la şcoală FOTO. Arhivă personală 

”Nu m-a abătut nimic de la drumul meu!”

Totodată, botoşăneanca spune că doreşte să-i determine pe tinerii romi să dea atenţie sporită şcolii. Aceasta spune că romii au nevoie de modele din sânul comunităţii, care să le arate că se poate şi altfel: ”Romii au nevoie de modele, au nevoie să vadă că şi personele de etnie romă au făcut ceva bun, că au fost apreciate de majoritari. Mulţi romi trăiesc cu impresia că, dacă sunt ţigani, nu îi angajează nimeni, nu vorbeşte nimeni cu ei, nu sunt văzuţi bine. 

Romii trebuie să renunţe la acest fel de a gândi. Într-adevar, este o provocare pentru orice tânăr de etnie romă, fiindcă provine dintr-un grup cu o imagine proastă. Nu este usor să progresezi într-o societate cu astfel de concepţii. Dar eu am luptat pentru a obţine ceva de la viaţă. Nu m-am lăsat copleşită de sentimente de excluziune sau orice altceva. Asta mi-am dorit sa fac, asta am facut, nu m-a abătut nimic de la drumul. Cred că de aici începe totul. Ambiţie, modele de urmat şi se va schimba totul”, precizează Perla.

”Sunt mândră că sunt de etnie romă”

Perla Scripcariu este o adeptă a păstrătii tradiţiilor etniei rome. Aceasta spune că asumarea indentităţii este esenţială pentru orice comunitate. ”Orice s-ar spune, eu nu am ascuns niciodată faptul că sunt romă. Sunt mândră că sunt de etnie romă. Romii trebuiesc integraţi dar nu şi asimilaţi. Consider că avem o cultură interesantă şi tradiţii frumoase, foarte vechi, pe care trebuie să le păstrăm”, precizează tânăra. 

image

Perla Scripcariu, în mijlocul unei formaţii de dansuri ţigăneşti. FOTO: Arhivă personală 

Totodată, Perla Scripcariu face tot posibilul pentru conservarea limbii romani, inclusiv în literatură. A participat, trei ani la rând, la olimpiada naţională de limba romani, obţinând anul trecut locul I pe ţară. A participat, de asemenea, şi la olimpiada internaţională de romani, unde a obţinut premiul II. Mai mult, Perla scrie şi versuri în limba romani, obţinând, în 2012, premiul I la Concursul Naţional de Creaţie Literară în Limba Romani ”Ştefan Fuli”, din judeţul Brăila. 

A făcut dans, teatru şi canto

Tânăra de etnie romă, pe lângă şcoală şi activităţile ei dedicate comunităţii rome, are numeroase pasiuni. De mică îi place să danseze şi, având o voce bună, a urmat lecţii de canto şi, mai apoi, a făcut parte din trupa de teatru a Colegiului ”Naţional Mihai Eminescu”, premiată la numeroase festivaluri de teatru amator din ţară. 

perla

”Am multe pasiuni. Eu niciodată nu mă plictisesc. Îmi place să citesc. Urmăresc multe documentare cu teme istorice, de mică practic dansul, am făcut şase ani de canto şi, în liceu, am făcut şi teatru. Am făcut parte din trupa de teatru ”Drama Club” a Colegiului Naţional ”A.T. Laurian”, precizează Perla. În viitor îşi doreşte să ajungă în Parlamentul European şi să devină un activist pentru drepturile persoanelor defavorizate, să găsească soluţii pentru reintegrarea lor socială.

Perla ţiganilor din Botoşani, geniala admisă la 5 universităţi de top din Marea Britanie. Părăsită de mamă, blamată de toţi, a învăţat până a cucerit lumea

Vă mai recomandăm:

Zece medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada

FOTO Gafă impardonabilă de corectare la Bac 2015: olimpică din Vaslui notată cu 9.00, după ce iniţial a primit 6.55 la Limba Română. Cine este de vină

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite