Educaţia sexuală la 1932. Sfaturile unui medic din secolul trecut pentru părinţii adolescenţilor: „Masturbaţia e un obicei păcătos, nefiresc, ce duce la tâmpenie“
0
Revista „Sănătate şi viaţă fericită“ publica, în 1932, un articol al medicului F. Grunfeld despre „Nebunia sexuală a tinerilor”, în care autorul vorbeşte despre schimbările care se produc în corpurile tinerilor la adolescenţă, le spune acestora că nu „tot ce zboară se mănâncă“ şi să nu o ia pe căi pierdute precum prostituţia şi masturbarea. Acelaşi medic publica în 1912 un volum despre „Educaţia sexuală integrală“.
Rolul educaţiei sexuale şi felul în care aceasta era înţeleasă în România interbelică sunt prezentate în articolul unui medic, publicat în cartea istoricului Adrian Majuru, „Prostituţia între cuceritori şi plătitori”.
Doctorul F. Grunfeld şi-a intitulat materialul „Nebunia sexuală a tinerilor” şi l-a publicat în septembrie 1932, în revista ilustrată de medicină populară, igienă socială, educaţie morală, literatură medicală, scoasă la tipografia „Curierul judiciar” din Bucureşti. Acesta a mai publicat în 1912 alte cărţi - „Educaţia sexuală integrală”, „Călăuza locurilor de băi şi de odihnă din România”.
În articolul publicat în revista medicală, în 1932, medicul îi sfătuieşte pe părinţi cum să se comporte cu adolescenţii şi îi îndeamnă pe tineri să nu meargă la prostituate, pe care le numeşte „femei stricate, destrăbălate”, dar nici să nu se masturbeze deoarece este un obicei „nefiresc, păcătos, murdar”, care duce la „slăbirea facultăţilor intelectuale, morale şi afective”.
Redăm, mai jos, fragmente din textul lui F. Grunfeld:
„Tinereţea are legile ei fireşti; aşa e şi trebuie să fie, ca dragostea să aibă un început, o temelie, o orientare! Tânărul să nu creadă însă, în frăgezimea vârstei sale că «tot ce zboară se mănâncă», ori că «tot ce luceşte e aur», să nu lase deci frâu liber simţirii sale, să se ferească de a cădea într-o stare bolnăvicioasă, a simţirii lui gingaşe a celor dintâi înfiorării dulci ale dragostei născânde, într-un cuvânt, în aţâţarea sa să nu se zăpăcească şi să apuce calea patimilor. Rolul meu de povăţuitor al tinerimii, alături de rolul educativ firesc al părinţilor, ca şi al profesorilor, este să disciplinăm puţin pe tânărul ce se deschide la dragostea vieţii ca o floare la lumina soarelui în timpul primăverii.
(...) Dragostea trebuie să fie curată, sinceră şi pe viaţă, ceea ce nu se poate întâmpla în cruda tinereţe. Dragostea cere să ştii multe, să cunoaştem tot ce ne priveşte pe noi, să avem îndrumarea pentru trai şi apoi, încrezători în fiinţa ce ne înţelege şi o înţelegem, putem iubi, dar iubi sănătos. Dragostea e sfântă, dar nu e nebunească; dragostea nu stă în palavre sau în bătaie de joc, ci ea trebuie să pătrundă în întregimea corpului nostru şi gândirea noastră să fie convinsă nu numai tresăltată că iubim şi iubim pentur a ne lega viaţa întreagă cu o fiinţă iubită şi scumpă. Dragostea tinereţii trebuie, deci, să fie chibzuită, mai înfrânată, mai disciplinată, căci viaţa dragostei trebuie să aibă o durată mai lungă.
(...) Vai de cei care nu m-au ascultat, care nu au vrut să ştie de nimic, care au socotit – cu uşurinţă – poveţele mele, ale părinţilor lor sau ale profesorilor lor. Vor încerca marea cu degetul, vor gusta ceea ce nu e încă pentru ei, îşi vor destrăma, însă trupul, îşi vor sminti creierul şi vor cădea astfel în nebunia sexuală a tinereţii. Viaţa lor se va zdruncina pentru totdeauna şi parcă vedem în faţa noastră pe nebunul sexual, pe tânărul zăpăcit de dragostea nebună, ce-şi pierde timpul cu nimicuri, care aleargă din loc în loc, fără noimă, fără rost, n-are odihnă, fuge de lucruri, învăţătura nu se prinde de le şi din zi în zi se înrăutăţeşte, toate viciile se leagă de el, patimile încăpe să-l stăpânească şi om dintr-însul nu mai iese.
(…) În această categorie de tineri nenorociţi, în vâltoarea dragostei neînţelese şi nebune intră cei ce au luat drumul vieţii pierdute, al femeilor stricate, destrăbălate.
Mai e o altă categorie de tineri nenorociţi, poate şi mai nenorociţi, care, fără a se apropia de sexul femeiesc, prin nebunia lor sexuală, îşi chinuiesc organele sexuale, maltratându-le cu mâna lor, aţâţându-le nebuneşte, masturbându-se cum se zice, practic, ceea ce se cheamă onania, malahie, masturbaţie. E un obicei urât, păcătos, murdar, nefiresc, ce duce la tâmpenie, la slăbirea facultăţilor intelectuale, morale şi afective. Aceşti tineri onanişti slăbesc fiziceşte, sunt totdeauna foarte obosiţi, plictisiţi, n-au nicio plăcere, stau totdeauna retraşi, trişti, melancolici şi sunt supărăcioşi peste măsură la cea mai nevinovată vorbă sau la cea mai uşoară atingere. Faţa lor e palidă, pământoasă, cu cercuri vinete în jurul ochilor, ochii lor n-au nicio voiciune, nicio expresie de viaţă. Corpul e aplecat înainte, adus de spate, mersul obosit, tărăgănat, mâinile tremurânde. Spiritul e şovăitor, n-au nicio putere de atenţie, închipuirea lor e mărginită, ţinerea de minte – memoria – redusă de tot, foarte slabă; n-au nicio siguranţă a lucrului făcut, n-au nicio iniţiativă, lipsiţi de acţiune hotărâtoare; nu pot citi, nu pot lucra, într-un cuvânt, oboseală, prosteală, tâmpenie. Onania duce la pierirea fizică şi, paralel cu ea, pierirea intelectuală şi ştergerea inteligenţei şi moartea nu întârzie multă vreme. (…).
Să ni se ierte străşnicia poveţelor noastre. Noi nu ştim a spune altceva decât adevărul adevărat şi nu suntem deprinşi a zugrăvi altceva decât realitatea lucrurilor deoarece, ca medic, ne-a fost dat să întâlnim multe victime ale neascultării, ale nesocotinţei vieţii, sănătăţii şi igienei şi chinurile tinereţii nu sunt tocmai puţine la număr. Am crezut deci, de cuviinţă, să arătăm, fără înconjur, ceea ce ştim, ceea ce am întâlnit în practica noastră medicală şi să ajutăm pe cât ne stă în putinţă pe cei ce au greşit. (...)
Nu trebuie să se ruşineze nimenea când sunt în joc fiinţa sa, sănătatea şi viaţa sa. Din drumul greşit se pot întoarce tinerele vlăstare care sunt la începutul păcătuirii lor şi nu trebuie să întârzie de a lupta din răsputeri, de a căuta sfat şi leac pentru îndreptatea şi tămăduirea lor.
Părinţi, învăţaţi a vă cunoaşte odraslele de timpuriu! Părinţi, supravegheaţi-vă de aproape copiii, dar fiţi deştepţi, buni, prietenoşi faţă de ei! (…) Părinţi, povăţuiţi copiii; părinţi, sfătuiţi copiii şi când greşesc, nu-i ameninţaţi, nu-i ocărâţi, vina e a voastră poate şi în loc să-i scufudaţi în vicii, în paterni, în boli, duceţi-i la medic şi lăsaţi-i pe mâna lui tămăduitoare!”.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
