Structura anului şcolar 2015/2016: Când vor avea elevii vacanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Ministerul Educaţiei a publicat structura noului an şcolar 2015-2016. Astfel, elevii vor începe şcoala luni, 14 septembrie şi vor intra în prima vacanţă pe 19 decembrie.

Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, însă, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de Bacalaureat, se arată în documentele postate pe edu.ro.

Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 27 mai 2016. De asemenea, o altă excepţie o reprezintă elevii din clasa a VIII-a, pentru care anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 10 iunie 2016.

Anul şcolar 2015-2016 începe pe data de 1 septembrie 2015, se încheie pe data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I

Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015

În perioada 31 octombrie - 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016

Cursuri – luni, 4 ianuarie 2016 – vineri, 29 ianuarie 2016

Vacanţa intersemestrială– sâmbătă, 30 ianuarie 2016 – duminică, 7 februarie 2016

Semestrul al II-lea

Cursuri – luni, 8 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016

Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 23 aprilie 2016 – marţi, 3 mai 2016

Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 17 iunie 2016
Vacanţa de vară – sâmbătă, 18 iunie 2016 – duminică, 4 septembrie 2016

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2015-2016 se susţin, de regulă, până la data de 11 decembrie 2015, iar cele din semestrul al II-lea se susţin, de regulă, până la data de 20 mai 2016.

De asemenea, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice, organizate în timpul programului de lucru, ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.

Săptămâna altfel

Săptămâna 18–22 aprilie 2016 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

Prin excepţie, la clasele de învăţământ preşcolar şi primar, programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” poate fi organizat în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai 2016, la decizia consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice şi a beneficiarilor primari şi secundari ai educaţiei.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite