Tăierea moţului, obicei profund păgân. Biserica Ortodoxă Română acceptă, dar condamnă dur: „Îl pune pe copil în opoziţie flagrantă cu semnul crucii”
0
Tăierea moţului la copiii de un an este considerat de părinţi şi naşi unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa unui bebeluş după creştinarea acestuia. Răspândit în toate colţurile ţării, nu are nicio valoare religioasă, ci un simplu motiv de petrecere în familie.
Tăierea moţului la copil şi cele mai multe tradiţii şi datini legate de acest eveniment făceau parte şi din ritualurile romanilor, doar că pe atunci aveau loc în a opta şi a noua zi după naşterea pruncului şi nu ca acum, după un an de la naştere. Astfel, romanii obişnuiau după prima săptămână de viaţă a copilului să îl spele conform ritualului religios şi să îi dea numele.
Tot atunci se aduceau sacrificii zeilor casei, se închinau, apoi tăiau perii bebeluşului ori îl tundeau de tot. La eveniment era chemat un înţelept al locului spre a-i citi viitorul şi în acest scop erau invocate toate zeităţile responsabile pentru soarta omului, printre care se enumera şi Fortuna.
Potrivit studiilor etnografice, tăierea moţului ar fi de origine orientală, întrucât obiceiul este răspândit şi la ruşi, mai ales în părţile sudice. Pe timpul Imperiului Rus, tăierea moţului se făcea numai în cazul băieţeiilor, nu şi al fetiţelor, fiind un fel de recunoaştere a bărbăţiei, anterior ritualului fiind considerat de “sex amestecat”. Înainte de tăierea moţului, băieţelul rus nu trebuia să fie tuns niciodată şi nici spălat, deoarece ruşii din vremurile străvechi (ca mai toate popoarele din perioada medievală) credeau că apa aduce boli crunte pentru micuţi, ba chiar şi moartea.
După prima baie a băieţelului, mama îl ţinea deasupra unei mese acoperite cu o blană şi tatăl îi tundea părul. La ceremonial asistau rudele apropiate, iar moşul băiatului (un fel de naş) aduna banii de la cei prezenţi. La final, părut tuns era strâns de mama băieţelului. O parte era ars pentru a fi afumat copilul (astfel se credea că nu va fi superior), restul părului era păstrat.
“Totul indică o origine păgână, în care există ursită (soartă sau destin) şi în care anumite ritualuri trebuiau îndeplinite pentru a influenţa sau a afla această ursită. Aici trebuie spus ca învaţătura Bisericii Ortodoxe respinge predestinarea şi nu consideră că omului îi este hotărâtă soarta înca de la venirea sa pe lume. De aceea, orice ritual de tipul tăierii moţului, al ruperii turtei dulci sau al alegerii obiectelor este, în realitate, contrar învăţăturii creştine şi poate fi profund dăunător, atâta timp cât îl pune pe copil sub semnul superstiţiei, în opoziţie flagrantă cu cel al crucii. Sunt îmbrăcate în parfum arhaic şi considerate semne ale apartenentei la neam, de exemplu”, se precizează într-un articol pe crestinortodox.ro.
Unii preoţi cred că obiceiul tăierii moţului la români este de origine păgână şi este în legătură cu ursitoarele din legendele populare. “Obiceiul vine ca o continuare a botezului, moment în care preotul taie părul copilaşului în semnul crucii. Naşul, ca părinte spiritual, repetă acest ritual şi taie din moţ, tot în semnul crucii. Este un obicei păgân pentru că moţul se prinde cu ceară de un ban, de regulă de argint. Cum nu contravine canoanelor bisericeşti, nu este un obicei interzis de Biserică, dar nici încurajat. Practic, e o petrecere care se dă în cinstea naşilor, se dau colacii şi cadouri simbolice. E un fel de reîntoarcere a darului făcut la Botez. Obiectele care se pun în faţa pruncului pentru a-şi alege viitorul sunt inspirate de tradiţia ursitoarelor din popor”, a explicat un preot vasluian.
Când se taie moţul copilului
Răspândit în toate colţurile ţării, obiceiul tăierii moţului este aproximativ la fel peste tot. De regulă, se organizează la împlinirea vârstei de un an, chiar de ziua copilului sau de onomastică. Cum nu implică un ritual religios şi nici nu este chemat preot la eveniment, naşii şi părinţii cad de comun acord. Obligaţia naşilor este de a-l îmbrăca pe finuţ de la piele. În schimb, aceştia primesc colacii (cozonacii) şi cadouri din partea părinţilor. Tăierea părului se face din patru locuri în semnul crucii şi moţul este prins cu o fundiţă sau lipit cu ceară de un bănuţ. Apoi se rupe turta dulce deasupra capului bebeluşului, tot în semnul crucii.
Cea mai aşteptată parte a momentului este cea de la final când pe o tavă sunt aşezate mai multe obiecte din care copilul este invitat să aleagă. De regulă pe tavă se pun bani, o oglindă, stilou, carte, foarfece, obiecte care vor indica vocaţia micuţului. Mai nou, se obişnuieşte să se pună în tavă chei de maşină, telefon mobil, bijuterii scumpe etc. Majoritatea obiectelor puse pe tavă şi alese de copil sunt considerate ca fiind semn de bugăţie, viaţă îndestulată.
Cel mai des întâlnite obiecte:
• stiloul / pixul - semn că va fi profesor
• cărţile- semn că va fi profesor
• telefon mobil - va fi vorbăreţ
• bani - înseamnă belşug
• chei de maşina - înseamnă belşug
• ceas/bijuterie - prevestesc bogăţia
• oglinda - cochetărie
• icoana - credinţa în Dumnezeu
Tăierea moţului în tradiţii populare româneşti
În “Naşterea la români”, studiu etnografic publicat în prima ediţie în urmă cu 100 de ani, S. Fl. Marian descrie practici ale tăierii moţului din diferite colţuri ale ţării. Toate par a fi variante a obiceiului actual, cu îmbunătăţiri. Din Bucovina până în Transilvania şi Banat, tăierea moţului era literă de lege încă din cele mai vechi timpuri. Ce s-a pierdut în ultimul secol, este alegerea zilei în care are loc tăierea moţului, acum fiind aleasă mai mult în funcţie de programul părinţilor şi al naşilor, decât după alte considerente.
Potrivit tradiţiei populare despre care au rămas indicii numai în cărţi, tăierea moţului se făcea în an impar (la un an, trei, cinci sau maxim şapte de la naştere) şi neapărat trebuia aleasă o zi de luni, joi sau sâmbătă. Marţea era exclusă fiind considerată zi cu ghinion pentru copil, miercurea şi vinerea – zile de post, iar duminica sau alte sărbători religioase – zile dedicate rugăciunii, fiind considerat păcat.
În plus, ziua trebuia să fie senină, cu mult soare pentru ca şi pruncul să aibă parte de viaţă senină. Moţul era păstrat de mamă ca să-l afume pe copil cu el când avea problem de sănătate. În unele zone, parte din moţ era bine ascuns în crăpăturile casei, iar cealaltă parte era păstrată pentru deochi. Când copilul ajungea destul de mare ca să înţeleagă, i se arăta moţul crezând că astfel nu va fi fricos. Ca şi în zilele noastre, se rupee turta deasupra capului şi bucăţile mici erau împărţite rudelor prezente.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
