Sărmanul farmacist

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou vânzător a apărut în viaţa noastră: farmacistul. Vinde la tejghea. Trebuie să ne obişnuim cu el. A apărut din lăcomia unor „băieţi deştepţi”.

Farmaciştii s-au resemnat cu acest statut: vânzător de medicamente. Nu specialist, aşa cum visau în facultăţile de farmacie pe care le-au urmat. Reţelele de farmacii, apărute ca ciupercile după ploaie, le-au scos pe nas visul de a fi farmacist. Cu adevărat. Toţi sunt nişte vânzători. Alături de altă „mână de lucru” ieftină: asistenţii de farmacie. Asistenţi făcuţi pe „bandă rulantă”, ca să acopere cererea reţelelor. Dacă nu eşti în vreo reţea, dai faliment şi mori de foame.

Farmacia, însăşi, a fost transformată de patronii din acest domeniu de activitate extrem de profitabil într-o „unitate de profit”. Datele de la Ministerul Finanţelor Publice arată că, în 2014, principalele reţele de farmacii din România au avut o cifră totală de afaceri de un miliard de euro.

Pentru patronii reţelelor de farmacii şi pentru băgătorii de seamă din aceste firme (sunt destui moftangii care plimbă hârtii!), farmacistul este un personaj antipatic, care nu este în stare să respecte regulile de maximizare a profitului: să recomande produse asociate, să aranjeze planogramele, să raporteze urgent situaţiile de vânzări, să fie dispuşi la compromisuri cu agenţii de vânzări şi, mai cu seamă, să-i stoarcă pe clienţi de câţi mai mulţi bani. Pentru că farmacistul este „vectorul de vânzări”! S-o ia dracu’ de diplomă! Farmacistul trebuie să vândă pentru că farmacia nu este fundaţie caritabilă şi nici societate de binefacere, este business! Toate reclamele agresive ale reţelelor de farmacii, care au inundat televiziunile, mistifică profesia de farmacist şi sunt nişte minciuni. Înghiţite de noi toţi. Pentru creşterea vânzărilor, farmaciştii sunt instruiţi (luaţi cu arcanul la training-uri) de nişte indivizi care n-au nicio legătură cu etica acestei meserii. O altă umilinţă înghiţită de breasla farmaciştilor.

Pe de altă parte, pentru pacienţii care se împiedică zi de zi de mulţimea de farmacii de pe străzi, farmacistul a devenit cel mai antipatic om de pe pământ. Care nu vrea să-i elibereze reţeta (nu-i corect completată), pentru că-l pune pe drumuri la medic sau la Casa de Asigurări, pentru că nu-i dă pastilele alea verzi, care i-au făcut bine, şi îi dă în loc alte pastile, pentru că a scumpit medicamentele, deşi la televizor s-a zis că ministerul le-a ieftinit, pentru că îl înşeală, pentru că n-a vrut să-i dea nişte pastile fără reţetă, pentru că n-a vrut să se uite la eczema de pe picior şi l-a expediat la doctor! Farmaciştii îşi bat joc de popor!

Prinşi între lăcomia patronilor şi nemulţumirile pacienţilor, ce-ar trebui să facă farmaciştii în România? Nimic. Deja, ei sunt vânzători în reţele, alături de alte reţele: pariuri sportive, case de amanet, săli de jocuri de noroc şi supermarketuri. Dacă vor să-şi facă meseria, totuşi, să emigreze în ţările unde profesia lor este respectată. România nu are nevoie de specialişti pentru sănătatea poporului său.
În memoria fostului farmacist român, să înghiţim o pastilă de Xanax! Fără reţetă.
 

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite