Legendele Dunării: misterul tunelurilor străvechi care împânzesc Galaţiul şi traversează fluviul către Dobrogea
0Cele mai multe legende spun că boierii moldoveni ar fi săpat un tunel pe sub Dunăre pentru a-şi feri averile de năvălirile turce şi tătare. Intrarea în tunel s-ar afla într-un loc sacru, inaccesibil „civililor”: sub altarul bisericii istorice Precista de pe malul Dunării. Specialiştii resping ideea că ar exista un astfel de tunel, însă lasă şi câteva semne de întrebare.
Visul gălăţenilor de a putea trece lesne Dunărea, printr-un tunel sau pe un pod, este vechi de secole. Poate veni chiar din negura mileniilor, căci e sigur că aceste locuri erau locuite încă dinainte de Hristos.
De-a lungul timpului, în jurul acestei dorinţe aprige de a ajunge fără prea multă osteneală pe malul dobrogean (să mergi 800 de metri cu barca, în condiţiile unor curenţi foarte puternici ai apei, nu este la îndemâna oricui) s-au ţesut numeroase proiecte şi legende.
Chiar dacă în ultimul sfert de secol au predominat proiectele (niciunul realizat, în ciuda noianului de promisiuni şi a milioanelor de euro cheltuite pe tot felul de studii de fezabilitate fantasmagorice), tot legendele aprind mai tare imaginaţia oamenilor.
Căci dacă-i întrebi pe gălăţeni care-i treaba cu tunelul pe sub Dunăre, vei afla că există deja unul, secret, făcut de romani sau de turci, nu-i chiar clar, însă vor înjura pe rupte planurile autorităţilor prezentului (considerate utopice de marea majoritate) de a face un tunel auto către malul tulcean. Dar să ne întoarcem de la legendele prezentului la cele ale trecutului.
Este biserica Precista o capelă Rosslyn românească?
Cele mai multe dintre informaţiile vehiculate în plan local despre tunelurile existente sub oraş şi sub Dunăre aşează în centrul poveştii biserica fortificată Precista, care se află pe Faleză, la doar 100 de metri de malul fluviului. La o primă vedere, Precista pare un fel de capelă Rosslyn a României (cine a citit cartea „Codul lui Da Vinci”, a lui Dan Brown, înţelege paralela), care ascunde secrete de nepătruns de către oamenii obişnuiţi.
Construită între anii 1643 şi 1647, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Precista a fost, în acelaşi timp, şi lăcaş de cult, dar şi cetate de apărare împotriva cotropitorilor. Este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galaţi, iar în jurul ei a plutit mereu un văl de mister.
Biserica Precista din Galaţi. Foto: C.C.
Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsă de turci în anul 1711, distrusă în razboaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 şi 1769-1774 şi suferind avarii în numeroase alte rânduri, consfinţindu-se astfel faptul că năvălitorii o aveau ca ţintă predilectă.
Arhitectul francez care a condus lucrările de restaurare a bisericii (imediat după Al Doilea Război Mondial) a remarcat că Precista are o mulţime de detalii constructive surprinzătoare, care o fac să fie o clădire unică.
Astfel, în zidărie, printre rândurile de cărămidă, este folosita piatra, tehnică nefolosită la alte biserici moldoveneşti ridicate în aceeaşi perioadă. De asemenea, zidul pereţilor de deasupra ferestrelor, până la acoperiş, este dublu, formând o galerie cât să poată umbla comod un om.
În plus, deasupra altarului există o camera mare, unde la năvălirile barbare se asigurau diferite odoare şi bogăţii ale oraşului. Prezenţa acestei camere în interiorul bisericii, n-ar fi, se spune, o întâmplare, căci chiar de sub altar (loc unde nu se poate căuta, căci, prin definiţie, este un loc sacru, tabu) ar porni un tunel secret pe sub Dunare, pe unde se puteau duce la loc sigur averile şi putea fi scăpaţi locuitorii de vază de furia vrăjmaşilor.
Se mai vehiculează ideea că, în urmă cu aproximativ un secol, tunelul ar fi fost astupat cu pământ la capătul tulcean, iar culoarul de sub Dunăre ar fi fost folosit de bogaţii vremurilor pentru a-şi ascunde comorile de invadatorii germani şi sovietici.
Lucrările la strada Traian au scos la iveală vestigiile unei reţele de tuneluri. Foto: C.C.
O altă variantă ar fi că tunelul are încă două „guri”: una sub casele celebrului avocat H. Ştefan (ale cărui bunuri – avea o colecţie colosală de tablouri şi bijuterii, evaluate la câteva zeci de milioane de dolari – au dispărut subit în timpul celui de-al doilea război mondial), iar cealaltă sub biserica Sfântul Gheorghe (o biserică faimoasă - demolată cu mare pompă, în 1963, de către comunişti - care adăpostea rămăşiţele marelui hatman cazac Ivan Mazepa).
Cei care ţin legenda vie
Evident, dacă vrei să afli lucruri interesante despre trecutului Galaţiului, e musai să mergi la un muzeu. Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltânea” deţine, în cele trei locaţii ale sale (sediul de Domnească, Casa Cuza şi Casa Colecţiilor), mărturii extraordinare ale trecutului acestor locuri. De asemenea, dovezi impresionate există şi la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos, Muzeul Satului Moldovenesc sau Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.
Însă dacă vrei să evadezi din lumea extraordinarului în cea a incredibilului este neapărată nevoie să mergi în parcul şahiştilor din Ţiglina. Acolo istoria capătă o cu totul altă faţă, aproape mistică, aproape „science fiction”, căci venerabilii luptători cu mintea (se joacă şah ca la mondiale acolo!) ştiu lucruri pe care cărţile de istorie şi rapoartele oficiale nu le încap.
Ei ţin legenda vie. Şi nu pentru că legenda nu s-ar conserva şi propaga şi altfel, ci pentru că acolo, în parcul şahiştilor, oamenii au un har cu totul aparte în a povesti, a se contrazice şi a se completa unii pe alţii.
În parcul şahiştilor, tunelul pe sub Dunăre este cam ca produsul intern brut: toată lumea ştie că există, dar nimeni nu l-a văzut vreodată. Puţinii care se laudă că au fost acolo sunt ironizaţi fără milă de ceilalţi purtători ai legendei, care sunt convinşi că tunelul nu se va lăsa găsit prea curând.
Hrubă de pe strada Domnească (în apropiere de sediul Vieţii libere". Foto: Adevărul
Nea’ Costică are 78 de ani şi a ieşit la pensie de la Combinat. „Eu am ieşit pe bune, la limită de vârstă, cu ca ăştia de acuma, la 50 de ani”, se laudă cel pe care prietenii îl strigă Karpov (ca pe fostul mare campion mondial), din două motive: e bun la şah şi-l cheamă, în buletin, Carp.
„Vezi, dom’le cum e lumea? Ăştia de acuma se laudă că fac tunel de 25 de ani încoace, dar nu-s în stare să astupe groapa aia de pe Faleză. Ne râd şi cu fundul strămoşii noştri, care au săpat tunelul pe sub Dunăre acum două mii de ani”, este de părerea nea’ Costică.
Nu ştie pe unde trece tunelul, însă este ferm convins că începe de sub biserica Precista şi că intrarea este ţinută secretă de mai-marii Bisericii ortodoxe. „Au pus mâna pe aurul dacilor ascuns acolo, deci nu vor să ştim că au găsit tunelul”, este convins gălăţeanul, care este contrazis de nea’ Petru: „Baliverne! E făcut de boieri acum 300 de ani, ca să-şi ascundă comorile de turci!”
Să ne întoarcem, totuşi, la muzeu
Dincolo de vorbele spuse de purtătorii de legende se cuvine, fără îndoială, ca ultimul cuvânt să-l aibă, totuşi, specialiştii.
Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi, se declară pesimist în ceea ce priveşte posibilitatea ca înaintaşii noştri, care avea resurse tehnice limitate, să fi construit un tunel pe sub Dunăre. Totuşi, un sâmbure de adevăr există, după cum recunoaşte repuatul istoric gălăţean.
„Totul a pornit de la faptul că a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu există nicio dovadă în acest sens, este doar o poveste”, afirmă Căldăraru.
Hrubă de pe strada Domnească (lângă Prefectură), parte a unei reţele complexe. Foto: C.C.
Interesant este că declaraţia acestuia este nuanţată uşor de consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a judeţului Galaţi, care acreditează ideea că legenda rămâne legendă pentru că s-au pierdut probele.
„Totul este o legendă şi aşa va rămâne. La cum a fost răscolită Faleza Dunării în acea zonă este greu de crezut că vom mai găsi vreodată vreun tunel. N-am ştiut să ne conservăm istoria, iar acum trebuie ne mulţumim cu legende”, a spus Mitrof.
Faptul că în spatele exagerărilor oamenilor ar putea exista o cantitate apreciabilă de adevăr este confirmat pe undeva şi de aceea că pe sub Galaţi trec zeci de kilometri de tuneluri misterioase. Cele mai multe dintre acestea au fost săpate şi zidite în urmă cu cel puţin 200 de ani, însă, din păcate, reconstruirea oraşului din perioada 1950-1970 le-a distrus şi le-a astupat în mare parte.
Hrubă de pe strada Cuza din Galaţi- Foto: arhivă
Cu toate acestea, pe străzile Domnească, Nicolae Bălcescu, Alexandru Cuza, Mihai Bravu şi Dogăriei (cea mai veche stradă a oraşului) mai pot fi găsite numeroase rămăşiţe ale aceste reţele vaste de tuneluri, care nu a fost niciodată explorată şi cartată de specialişti.
Se încarcă comentariile...
