S-a încheiat vacanţa. „Mor“ unii de bucurie, iar alţii de nostalgie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia“, aşa zice o vorba din bătrâni. Nu trebuie să fii filolog să înţelegi câte conotaţii are şi ce plajă largă de aplicare. E greu să găseşti soluţii la adevăratele probleme din unele domenii prioritare, dar să îţi expui păreri „avizate” fără să faci parte în adevăratul sens al cuvântului dintr-un sistem, e o modă se pare.

Vacanţa, chipurile prea lungă, a elevilor îngrijorează multă lume. Sărim repede cu statisticile, cu numărul zilelor lucrătoare în care copiii sunt la şcoală şi părinţii sunt lipsiţi de griji, facem comparaţie cu alte state fără să intrăm în prea multe detalii, cifre care, chipurile, atestă că săracii copii uită ce au învăţat în timpul anului şcolar şi că vacanţa îi îndobitoceşte.

Oare de ce unora le plac cifrele fără suflet? Am cunoscut câţiva oameni din domeniul ştiinţei abstracte care au reuşit să îmi explice că matematica şi fizica au o poezie, iar anatomia ori ştiinţa în general, nu poate fi completă fără emoţie, fără spirit, fără filosofia înălţătoare.

Trist este că, în vacanţa elevilor României este prea puţină poezie şi mulţi uitaţi să vă referiţi la asta. Ciclurile de învăţământ sunt diferite, nu toţi au trei luni de vacanţă, iar programele sunt atât de încărcate şi la atâtea discipline încât, chiar şi un adult ar obosi, doar după ce ar citi două lecţii. În goana (părinţilor) după note mari, uităm că unii au nevoie să fie copii şi uităm să le oferim alternative concrete. Desigur, criteriile de performanţă, de admitere în ciclul superior, ora de engleză, ora de pian, ora de fotbal, ora de balet, ora de atletism şi multe, multe altele, toate se adună şi nu mai e timp. Nu mai e timp de copilărie sau pasiuni voluntare. Ale lor, nu ale părinţilor!

În afara de asta, ne place să numărăm gunoaiele din ochii altora. Nimeni nu spune câtă vacanţă au avut politicienii în ultimii 25 ani, văzută sau nevăzută, ci doar acuză profesorii că stau în vacanţă cu nemiluita.

Desigur, avem şi noi dreptul la vacanţă după ce zile întregi agresiunea psihică resimţită nu aţi vrea să o măsuraţi pe pielea dumneavoastră. Uitaţi că, în timpul şcolii şi chiar în aşa-zisa vacanţă, profesorii participă, aproape simultan, la diverse competiţii şcolare, examene de bacalaureat, de titularizare, de obţinere a gradelor didactice, alte sesiuni de toamnă la bacalaureat, corigenţe, situaţii neîncheiate, întocmeşte statistici, alte şi alte activităţi. Nu! Nu are trei luni de vacanţă, aşa cum nu toţi sunt sătui de meditaţii cum greşit se generalizează. Unii chiar sunt sătui de muncă voluntară!

Trimite copilul la şcoală mai devreme, dar cu cine va sta?

Trimite-l mai devreme, dar şcolile pe timpul verii sunt în reparaţii. Au nevoie să fie zugravite, să se acopere fisurile provocate de cutremur, să se repare băncile pe care unii le-au distrus, ori altele sunt mâncate de putregai de prea multă vechime. Au nevoie să primească autorizaţie sanitară de funcţionare, însă nu se poate pentru că au rămas cu WC-ul în fundul curţii. NU toate şcolile sunt dotate şi nu toate au privilegiul să fie finanţate de asociaţii de părinţi cu bani. Multe şcoli s-au închis pentru cu nu mai sunt copii în sat. În alte şcoli au mai rămas locuri libere pentru există şi fenomenul abandonului şcolar devenit aproape incontrolabil. Cum să începi şcoala mai devreme daca nu ştii câte clase vei avea şi nu ai cum să faci normarea cadrelor didactice? Să nu mai vorbim de faptul că există şi problema daca ”vine sau nu vine vreun profesor în şcoala noastră”? ...

Te înţeleg că te agasează zilnic.  O fi vacanţa prea lungă! Deh! Îţi vine să pleci departe şi să fii tu cu tine, să nu mai auzi ţipete, mofturi, dorinţe pe care nu i le poţi îndeplini sau orice altceva?

Dar, gândeşte-te că pe tine, ca părinte, nu te pot ”agasa” zilnic mai mulţi copii decât ar tolera un profesor la şcoală. Un profesor este înconjurat, zilnic, de cel puţin 100 de elevi, fiecare cu propria personalitate. Unii mai cuminţi, alţii mai gălăgioşi, elevi cu ”toate drepturile” şi culmea, nu toţi atât de drăgălaşi.  Şi profesorul are nevoie de vacanţă, să fie singur, să respire aer curat. Din păcate, la şcoală nu are nici spaţiu, nici aer curat, nici linişte.

N-are stare? Găseşte-i sau plăteşte-i o ocupaţie

Există o mulţime de programe de vară special pregătite pentru copilul tău. De ce să ne agăţăm de educaţia formală non stop? Educaţia non formală este eficientă în timpul vacanţelor şi se folosesc strategii care scot elevul din starea de rigiditate şi aproape lipsită de creativitate din şcoala clasică.

Există numeroase tabere, şcoli de vară şi chiar ”universităţi”, toate pregătite să primească doritorii şi să îmbine armonios activităţi de timp liber şi agrement cu ateliere informative practice. Nu toţi au bunici la ţară unde să fie uitaţi zburdând pe câmp sau dealuri cu păşuni. Chiar! Ce minunat ar fi! S-ar întoarce şi ei mai ozonaţi şi ar mai uita de facebook.

Foto: Şcoala de vară ”Metamorfoze” (13 - 17 iulie, Voroneţ)

image

În şcolile şi universităţile de vară, activităţile sunt frumos structurate pe categorii de vârstă, iar dacă în trecut oferta era limitată la câteva tabere în care părinţii aveau reticenţe să-ţi trimită copiii, acum există o ofertă cu adevărat concurenţială. Vacanţele de vară sunt foarte aşteptate de către elevii ce abia aşteaptă să participe la şcolile de vară tematice: de engleză (o sumedenie), de astronomie (la Bârlad, la Galaţi, la Suceava etc.), de robotică şi de inventică (Constanţa), de informatică (Vrancea), de viitorologie şi HighTEch (Capidava), să intri în direct chiar şi cu NASA, de teatrologie, de lectură (pe lângă orice Bibliotecă), de voluntariat pe mediu, sănătate, combatere a drogurilor sau a discriminării, sunt doar câteva exemple ştiute personal. Când să se bucure ei de toate acestea?

Foto: Şcoala de vară ”Atlantykron” (31 iulie - 9 august, Capidava)

image

Universitatea de vară ”Origini”

Reprezintă un exemplu de profesionalism adresat liceenilor, studenţilor, tinerilor profesori precum şi tuturor celor care au nevoie de cunoaştere în cadrul non formal.

Prima ediţie a Univesităţii de vară ”Origini” a fost inaugurată de Fundaţia ”Origini Carpatice” sub genericul ”Cultură şi civilizaţie” şi s-a desfăşurat în perioada 29 august – 6 septembrie 2015 , iar preşedintele Fundaţiei şi organizatorul principal, dr. Ştefan Davidescu, asigură că va fi o continuitate anuală a manifestării, alături de toate proiectele derulate şi în curs de derulare. Universitatea de vară ”Origini” va funcţiona după regulile unei universităţi obişnuite, având un senat special, cu savanţi şi oameni de ştiinţă care ajută să nu se stingă focul de tabără al meritocraţiei.

Iată că, în timp ce unii au început să numere zilele până la începerea şcolii, alţii au amânat momentul în plan non formal, cel puţin psihologic, cu o încălzire neuronală în cadrul mirific din tabăra Poiana Pinului, judeţul Buzău.

Peste 500 de olimpici naţionali şi profesorii lor au fost ”recompensaţi” cu o vacanţă universitară,  facilitându-li-se întâlnirea cu savanţii din domeniile medicinei, spiritualităţii, neurologiei, geneticii, fizicii, astronautică, istorie, filosofie, literatură, arte şi altele. Atelierele au fost de poveste, interactive, iar fiecare zi s-a terminat cu drumeţii şi foc de tabără. Pe lângă socializarea specifică tinerilor, au avut ocazia să întrebe, să descopere, să se bucure. Să se bucure că au avut norocul să cunoască oameni care, cu cât sunt mai geniali, cu atât dau dovada unei modestii ieşite din tiparele obişnuite.

Foto: Universitatea de vară ”Origini” (29 august – 6 septembrie, Poiana Pinului)

image

Ce poate fi mai firesc şi poetic, oare, să auzi un fizician spunând povestea bosonului Higgs pe limba tuturor şi, deopotrivă, să recite din Goethe special pentru olimpicul la germană?  Este o minune şi o fericire să-i asculţi pe Andrei Dorobanţu, Alexandru Mironov, Constantin Dulcan, Leon Zăgrean, Mircea Chelaru şi alţii precum domniile lor. Ce poate fi mai util de atât într-o vacanţă?-

S-a restructurat anul şcolar. Iar! De parcă ne mai miră vreo schimbare. Elevii au vacanţa mai mică, per total, cu două zile! Să se bucure cârcotaşii, dar parcă e suficient? Să se mai taieee ar zice „doritorii”!

Oare nu trebuie să înţelegem că vacanţele au rostul lor şi parcă e mult mai plăcut să avem timp să citim Jules Verne de bună voie, şi nu Bacovia de nevoie?

Mult succes în noul an şcolar!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite