Care este cel mai mare regret pe care îl au oamenii la sfârşitul vieţii. Declaraţiile surprinzătoare ale bătrânilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karl Pillemer, profesor la Universitatea Cornell, a vrut să afle care este cel mai mare regret pe care îl au oamenii la sfârşitul vieţii. Astfel, el a coordonat un studiu, la care au participat peste o mie de persoane de peste 65 de ani din Statele Unite.

Cercetătorul specializat în gerontologie a fost uimit de rezultatul obţinut. Cei mai mulţi bătrâni au declarat că regretă mai ales că şi-au făcut prea multe griji şi că au pierdut mult timp gândindu-se la probleme care de fapt nu existau.

Proiectul Legacy a fost lansat de Pillemer în anul 2004 şi a însemnat chestionarea a peste 1.500 de americani trecuţi de 65 de ani. Scopul cercetătorului a fost să afle ce lecţii de viaţă importante au învăţat aceşti bătrâni, pe care îi consideră înţelepţi şi îi numeşte „experţi”.

Karl se aştepta ca oamenii să regrete în special unele afaceri prost gândite, bani pierduţi sau diferite vicii, în orice caz lucruri foarte serioase. În schimb, cele mai multe regrete vizau timpul pierdut din cauza grijilor, scrie Business Insider.

Bătrânii consideră că timpul este cel mai preţios lucru din lume, iar faptul că au pierdut mult timp gândindu-se la lucruri care de fapt nu s-au întâmplat sau care nu aveau cum să fie controlate de ei este o mare greşeală pe care au făcut-o.

Grijile, în concepţia acestor bătrâni, presupun gândirea la lucruri care nu sunt concrete, la probleme imaginare, lucru care nu este deloc folositor. În loc să-şi imagineze tot felul de necazuri, oamenii ar trebui să se concentreze pe rezolvarea concretă a unor situaţii reale, spun bătrânii.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite