Help! Snoring, aplicaţia gratuită destinată persoanelor care sforăie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sforăitul este unul dintre semnele sindromului de apnee în somn   FOTO Arhivă
Sforăitul este unul dintre semnele sindromului de apnee în somn   FOTO Arhivă

Tehnologia vine în ajutorul celor care suferă de apnee în somn, afecţiune manifestată prin sforăit şi întreruperi ale respiraţiei în timpul somnului. Help! Snoring este o aplicaţie disponibilă gratuit, care în numai câteva secunde testează riscul de apnee în somn şi oferă informaţii utile despre această boală.

Sindromul de apnee în somn este o afecţiune de care suferă aproximativ 4% din populaţie, la nivel mondial. Majoritatea cazurilor rămân însă nediagnosticate, avertizează medicii.

Pentru a încuraja depistarea sindromului de apnee în somn, Societatea Română de Pneumologie a lansat aplicaţia Help! Snoring, destinată atât persoanelor care suferă de apnee în somn, cât şi celor care doresc să se informeze asupra tulburărilor de somn.

Help! Snoring este aplicaţia gratuită care în numai câteva minute pre-testează riscul de apnee în somn, oferă informaţii despre boală, complicaţiile ei, diagnostic şi tratament, trimite către cel mai apropiat cabinet de somnologie.

Aplicaţia se poate descărca gratuit de la: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.helpsnorringg pentru ANDROID sau https://appsto.re/ro/B7277.i pentru IOS.

Apneea în somn poate avea consecinţe care merg de la somnolenţa diurnă, sforăitul, somnul neodihnitor, treziri repetate până la depresie, probleme sociale şi familiale, disfuncţii sexuale, dificultăţi de concentrare, precum şi un număr crescut de accidente rutiere cauzate de aţipirea la volan, potrivit Societăţii Române de Pneumologie.

Somnolenţa la volan este asociată cu 31-41% din accidentele majore ale vehiculelor comerciale. Conform Directivei Europene 2014/ 85/ UE a Comisiei din 1 iulie 2014, candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere sau conducătorii auto trebuie să se supună unei consultaţii medicale de depistare a apneei în somn.

Persoanele care suferă de sindromul de apnee în somn (SAS) se opresc în mod repetat din respirat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde, un minut sau chiar mai mult. Aceste întreruperi produc o scădere a cantităţii de oxigen din sânge, fapt ce poate provoca grave complicaţii sau chiar moartea subită în somn.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite