Cum rămâne România fără patrimoniu istoric: o cetate dacică a fost nivelată cu buldozerul de o asociaţie de văcari
0Urmele unei cetăţi dacice din Sălaj au fost făcute una cu pământul după ce membrii unei asociaţii a crescătorilor de bovine au nivelat zona cu buldozerul.
Cetatea dacică de la Stârciu, din comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, a fost nivelată cu buldozerul de către reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din comună.
Primarul Florian Sur ridică din umeri şi spune că, pe de-o parte, nici reprezentanţii asociaţiei nu l-au anunţat de lucrările pe care le aveau programate în zonă (nivelau, se pare, terenul pentru amenajarea unui drum forestier), iar pe de altă parte, recunoaşte că, şi dacă l-ar fi anunţat, nu ştia că acolo - pe teritoriul administrativ gestionat acum de el - s-ar afla o cetate dacică. ”NU ne-a anunţat nimeni în comună că este o cetate acolo. Ştiu de la unii oameni că există un loc numit Cetăţuie”, susţine primarul.
De cealaltă parte, reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău spun că existenţa acelui sit arheologic ar fi trebuit cunoscută de comunitate şi, mai ales, de Primărie, întrucât el este reprezentat pe Planul Urbanistic General al comunei. „Nu sunt specificate coordonatele geografice exacte, dar situl este evidenţiat în PUG”, precizează Horea Pop, şeful secţiei de cercetare din cadrul muzeului.
Pe fir au intrat şi poliţiştii, sesizaţi de cei de la MJIAZ. ”Am fost sesizaţi în luna mai cu privire la faptul că în Dealul Cetăţuii din raza comunei Horoatu Crasnei ar fi fost distrus un sit arheologic. Se fac, în continuare, cercetări pentru distrugere. Până în acest moment s-a stabilit faptul că, într-adevăr, s-a făcut un drum forestier, pentru care s-a decopertat terenul din zonă. S-a întâmplat în 2011 - 2012”, spune Tincuţa Dumuţa, şef birou în cadrul IPJ Sălaj.
Reprezentantul IPJ Sălaj mai precizează, însă, că situl nu era marcat corespunzător, condiţii în care rămâne de văzut în ce măsură cei care au nivelat zona se pot face vinovaţi de distrugere.
Semnalizarea - responsabilitatea primăriei
Semnalizarea sitului ar fi fost - potrivit celor de la muzeu - responsabilitatea Primăriei Horoatu Crasnei, care este administratorul patrimoniului cultural local. După cum precizam anterior, primarul susţine că nici nu ştia de existenţa cetăţii, situaţie în care situl a ”beneficiat” de toate şansele pentru a fi distrus. ”Sunt zone în care a fost distrus totul - valuri de pământ, şanţuri dacice. Şi, din păcate, nu este singurul loc din judeţ în care s-a întâmplat asta”, ne-a declarat Horea Pop.
Semnal de alarmă
Chiar dacă pentru situl de la Stârciu este prea târziu, situaţia de acolo ar putea fi un semnal de alarmă pentru ceilalţi primari care au în raza de competenţă astfel de obiective. Chiar dacă, în aparenţă, ele aduc doar bătăi de cap, astfel de obiective pot fi transformate în atracţii turistice de care ar beneficia întreaga comunitate.
Vă mai recomandăm: