VIDEO Două statui imense din Georgia se întrepătrund în fiecare zi, simbolizând o poveste de dragoste tragică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sculptură neconvenţională a devenit principala atracţie a oraşului Batumi din Georgia. Denumită simplu „Bărbat şi Femeie”, este formată din 2 statui imense din oţel, a câte 8 metri fiecare, reprezentând un trup de bărbat şi unul de femeie, şi este făcută în aşa fel încât ele să poată trece unul prin celălalt.

Opera aparţine sculptoriţei georgiene Tamara Kvesitadze, şi a fost făcută drept un omagiu al unui celebru roman de dragoste interbelic scris de un autor azer, „Ali şi Nino”. Romanul prezintă povestea de dragoste tragică dintre un băiat musulman, Ali, şi prinţesa georgiană Nino, în contextul scurtei perioade a Republicii Democrate Azere de după sfârşitul primului război mondial. 

Romanul a fost publicat sub pseudonimul Kurban Said, iar autorul nu şi-a dezvăluit niciodată identitatea reală, cel mai probabil de teama represiunii sovietice .

Statuile sunt puse pe şine speciale, şi stau separate una de cealaltă toată ziua. Fix la ora 19, ele încep să se mişte, oprindu-se una în faţa celeilalte pentru o perioadă scurtă, urmând apoi să treacă una prin cealaltă. Toată mişcarea durează, în total, 10 minute. Sculptura a fost terminată în 2007, însă instalată de-abia în 2010, şi a devenit între timp principala atracţie a oraşului-port la Marea Neagră.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite