Coadă la moaştele Sfintei Parascheva. 200.000 de pelerini au format un şir lung de doi kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coadă la moaştele Sfintei Parascheva. Scena pe care s-a oficiat slujba Sfintei Parascheva a fost amenajată pe Bulevardul Ştefan cel Mare. FOTO: Dan Luca
Coadă la moaştele Sfintei Parascheva. Scena pe care s-a oficiat slujba Sfintei Parascheva a fost amenajată pe Bulevardul Ştefan cel Mare. FOTO: Dan Luca

Coada la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a întins miercuri, 14 octombrie, pe mai bine de doi kilometri. Pelerinii care s-au aşezat noaptea trecută la rând au aşteptat chiar şi câte 12 ore până au ajuns să se închine moaştelor celor trei sfinţi. Cu ocazia hramului de la Iaşi, au mai fost aduse la catedrala mitropolitană moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Coadă la moaştele Sfintei Parascheva. Personalităţi şi vedete au participat la slujba religioasă

Slujba, oficiată de un sobor de preoţi condus de Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a ţinut pe pietonalul Ştefan cel Mare. La Liturghie au participat reprezentanţii Casei Regale, Principesa Margareta şi Principele Radu, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc.

Principala manifestarea din cadrul celei de a XXIV-a ediţii a Sărbătorilor Iaşiului, slujba hramului, s-a ţinut în lipsa preşedintele României, Klaus Iohannis, şi a premierului Victor Ponta. Aceştia nu au răspuns invitaţiei MMB şi, potrivit agendei oficiale, aveau programate alte evenimente oficiale în Capitală. Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Margareta, împreună cu soţul său Principele Radu Duda, originar din Iaşi,  au participat la slujba de la mitropolie după ce au discutat cu uşile închise cu reprezentanţii Crucii Roşii din oraş. Ulterior, Principesa Moştenitoare, preşedintele Crucii Roşii din România, s-a închinat la moaştele sfinţilor şi a precizat presei că „s-a rugat pentru ţară”.


Gigi Becali a declarat că a venit la hramul Sfintei Parascheva pentru a-şi găsi mântuirea. „Am venit la sfânta Liturghie pentru că nimic nu este mai frumos decât atât. Ori de câte ori voi avea ocazia să merg la o sfântă liturghie voi merge pentru că atunci este singurul moment când poţi fi cu Dumnezeu. Daca vrei să fii cu El, acesta este singurul timp. Dacă vrei să fii aproape de un strămoş de al tău, mântuit, el coboară la Sfânta Liturghie. Dacă vrei să te întâlneşti cu el prin energii necreate, acesta este momentul”, a spus Becali.

coada la moastele sfintei parascheva
coada la moastele sfintei parascheva



La slujbă au mai participat oficialităţi ieşene, în frunte cu primarul interimar Mihai Chirica. Pe scenă au fost prezenţi şi primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei, ambii acuzaţi de fapte de corupţie. Alături de aceştia s-au mai aflat foşti viceprimarii oraşului, foşti preşedinţi ai CJ şi mai mulţi parlamentari. Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a decorat după slujba religioasă şase veterani de război cu cea mai înaltă distincţie a MMB, Crucea Moldavă pentru mireni. Veteranii care au primit decoraţiile sunt din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău şi Suceava.

coada la moastele sfintei parascheva
coada la moastele sfintei parascheva

Coada la moaştele Sfintei Parascheva a atins doi kilometri

Aproximativ 5000 de oameni au fost prezenţi la Liturghia oficiată de hramul Sfintei Parascheva. Bulevardul Ştefan cel Mare a fost ocupat în totalitate de credincioşii care au ascultat slujba preoţească. Printre aceştia s-au regăsit însă şi protestatari, angajaţi ai Fortus SA, care au fluturat steaguri, exprimându-şi nemulţumirea pentru că nu şi-au primit salariile de mai multe luni.

Credincioşilor care au ascultat slujba li s-au adăugat alţi aproximativ 200.000 de pelerini care s-au închinat celor trei sfinţi, după ce au stat la rând începând de marţi noaptea până miercuri după-amiaza. În cursul nopţii, coada pelerinilor s-a apropiat de trei kilometri, iar în timpul zilei a fost de doi kilometri, întinzându-se pe mai multe străzi, pornind de la catedrala mitropolitană.

„Aseară a fost, practic, cea mai mare presiune pentru că au venit cei mai mulţi pelerini. Noi am numărat cam 1.200 de pelerini care s-au închinat pe oră, începând cu marţi noaptea, de la 22.00. Unii dintre cei care au ajuns noaptea, au povestit că au stat câte 10-11 ore până au ajuns să se închine. În total, au fost peste 300 de intervenţii medicale, dintre care 18 persoane au ajuns la spital, şi două amenzi contravenţionale. În timpul slujbei nu a apărut niciun eveniment nedorit”, a precizat Marius Ţăranu, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi, Bacău.

După slujba hramului, credincioşii au primit sarmale, cozonac, plăcinte şi vin la „Masa pelerinilor”. Oficialii MMB au precizat că principalul eveniment al sărbătorilor Iaşiului a adus „pace în sufletele creştinilor”. „Astăzi a fost o atmosferă extrem de senină şi la propriu şi la figurat. Am observat o foarte mare pace în inimile celor prezenţi şi în toată atmosfera din jur. Lucrurile au fost aşezate duhovniceşte”, a concluzionat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al MMB.


 

coada la moastele sfintei parascheva
coada la moastele sfintei parascheva

Citeşte şi:

De ce se înghesuie credincioşii la cuvioasa Parascheva. Preoţii neagă „specializarea“ sfintei: „Sunt şi studenţi care vin în sesiune la raclă“

De ce stau şi copiii cu orele în frig la Sf. Parascheva? Preot: „Dar cei care merg la stadion, unde se înjură, de ce fac asta?”. Explicaţia unui specialist în pelerinaje
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite