Duiliu Zamfirescu, maestrul duelurilor. Cum îşi apăra onoarea scriitorul şi cum era poreclit datorită pasiunii sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duiliu Zamfirescu
Duiliu Zamfirescu

Scriitorul Duiliu Zamfirescu a avut o reputaţie de mare spadasin, fiind poreclit în epocă Duelius Superbus. El a fost moştenit de fiul său, Lascăr, care a murit în urma unui duel.

În secolul XIX, duelurile erau la mare modă în apusul Europei, dar acest obicei a fost preluat şi în ţara noastră, fiind adus, după cum spun istoricii, de ofiţerii ţarişti care au luptat în războiul ruso-turc. Prin urmare, protipendada bucureşteană a găsit în practica duelului calea cea mai bună şi onorabilă de a rezolva conflicte plecând de la dispute politice, calomnii sau gelozii.

Foarte multe personalităţi române au fost implicate în dueluri, dacă ar fi să-i amintim doar pe Ion Heliade-Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu, Carol Davila.

Unul dintre cei mai cunoscuţi duelişti din literatura românească a fost scriitorul şi diplomatul Duiliu Zamfirescu. În tinereţea sa, acesta frecventa foarte des şi sălile de scrimă, iar eleganţa şi extravaganţa lui i-au atras ironii ale colegilor de breaslă în presa vremii.

duiliu

Scriitorul nu a întârziat să-i provoace de fiecare dată la duel, din care ieşea mereu câştigător, fapt care i-a atras o reputaţie de spadasin de temut. Potrivit scriitorului Ion Adam, care a studiat viaţa şi opera marelui scriitor, apropiaţii lui Duiliu Zamfirescu l-au poreclit "Duelius Superbus", pentru că era un tip temerar, “gata mereu să-şi apere ideile şi demnitatea şi pe câmpul de onoare”.

În viaţa sa a avut cinci dueluri, cel mai cunoscut fiind cel din 1882 cu Ioan Stavri-Brătianu, preşedintele Tribunalului Comercial, care îl acuzase în baza unor articole care îl vizau, confundându-l cu Delavrancea-Argus. Pe atunci, Duiliu avea doar 24 de ani.

Trei decenii mai târziu, în preajma Primului Război Mondial, Duiliu Zamfirescu este implicat într-un mare scandal. Acesta era un adversar al participării României la operaţiunile militare, indiferent de ce parte erau acestea.

"La începutul lui iunie 1913, în plin război balcanic, când trupele române trecuseră Dunărea în Bulgaria, Duiliu Zamfirescu venea la Bucureşti ca să-şi întâmpine fiul mai mare, venit de la Paris pentru înrolarea în armată, cât şi să-si scoată de sub rechizitie frumoşii armăsari aduşi în 1906 din Italia. În tren, discuţie animată despre evenimente - şi, între altele, protestele vehemente ale diplomatului în legătură cu un eveniment petrecut cu o zi înainte, când doi soldaţi care se ocupau cu rechiziţiile l-au oprit la bariera Focşanilor, i-au deshămat frumoşii pur sânge englezi, lăsându-l cu trăsura în drum. Un colonel, asistent la discuţiii, se socoate jignit în numele armatei combatante. Are loc un schimb de cărti de vizită, la cererea acestuia, şi colonelul alcătuieşte un raport confidenţial către ministrul de Război, din care rezultă că un diplomat în funcţie - Duiliu Zamfirescu - a insultat armata şi a calomniat guvernul, în legătură cu actul politic care avea loc campania din Bulgaria", scrie istoricul Marcela Guţu în lucrarea "Cronica Vrancei".

1

Ministrul de război l-a acuzat pe diplomat de antipatriotism şi a cerut punerea la dispoziţie a sa, măsură cu care primul ministru de atunci, Titu Maiorescu, nu a fost de acord. Însuşi Duiliu Zamfirescu a cerut punerea provizorie în disponibilitate, ca să se poată bate în duel cu colonelul, pe nume Stratilescu.

"Legea oprea atunci pe diplomaţii în funcţiune să se dueleze, de aceea Duiliu Zamfirescu îşi face amintita cerere, înţelegându-se de la sine că, odată duelul consumat şi onoarea reabilitată, punerea în disponibilitate urma să fie anulată automat. Antecedentele literare ale actului politic din 1913 fac însă ca punerea sa în disponibilitate să se săvârşească timp de aproape două luni, până la sfârşitul lui august. Provocarea la duel nu e acceptată de colonel, sub pretextul că viaţa sa aparţine în întregime armatei  ţării, pe toată durata campaniei", mai precizează Marcela Guţu.

Fiul scriitorului a murit în duel

După Primul Război Mondial, în februarie 1921, opinia publică avea să afle de un duel în care şi-a pierdut viaţa fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu, în vârstă de numai 25 de ani. Lascăr D. Zamfirescu, cei mai mic dintre cei trei copii ai scriitorului din căsătoria sa cu Henriette Allievi, care era locotenent aviator în rezervă, s-a duelat cu căpitanul Maican, la Bucureşti, pentru o ofensă neînsemnată.

Duelul a fost provocat de o discuţie despre preţurile majorate pe care le practica un hotel central din Bucureşti. S-au schimbat câte trei focuri de pistol, iar Lascăr Zamfirescu a fost rănit grav la cap şi, cu toate îngrijirile medicale, a murit după cinci zile. Potrivit Codului Penal de la acea vreme, Maican s-a ales cu două luni de închisoare corecţională.

Duiliu Zamfirescu nu i-a purtat ranchiună adversarului fiului său şi chiar s-a împăcat cu acesta, renunţând la orice pretenţie, dar Maican a rămas cu pedeapsa. După ieşirea din penitenciar, acesta s-a sinucis. Iată cum consemna pe 6 februarie 1921 ziarul Unirea Popurului despre duel, cu titlul "Bătaie domnească":

"Pentru un schimb de vorbe s-au bătut la Bucureşti, în duel, cu pistoale, Lascăr Zamfirescu, fiul preşedintelui Adunării Deputaţilor, şi un căpitan în rezervă cu numele Maican. Lascăr Zamfirescu a primit o rană la frunte, pe urma căreia şi-a dat sufletul în spital. Tovarăşul său de duel a fost pus la închisoare".
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite