Banalii pufuleţii, otravă pentru sănătatea copiilor. De ce trebuie eliminaţi definitiv din alimentaţia celor mici - explicaţiile medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe dintre sortimentele de pufuleti conţin E-uri periculoase
Multe dintre sortimentele de pufuleti conţin E-uri periculoase

Deşi reprezintă una dintre gustările preferate ale copiilor, pufuleţii sunt un adevărat pericol pentru sănătate. Medicii nutriţionişti nu recomandă acest produs copiilor mici, din cauza conţinutului foarte mare de sare şi a aditivilor.

Pe cât de banală pare gustarea expandată, pe atât de periculoasă este pentru cei mici, iar părinţii ignoră avertizările speciliştilor, considerând că „un pufulete nu are cum să facă rău copilului”. 

Pufuleţii tradiţional sunt făcuţi din făină de porumb expandată, cu adaos de glucoză şi glucide, având o încărcătura glicemică şi o densitate energetică foarte ridicată. De altfel, toate produsele obţinute din porumb au indicele glicemic mare, care creşte riscul apariţiei diabetului.

 Din punct de vedere nutritional, produsul este dezechilibrat, având un exces de zaharuri şi o cantitate redusă de proteină. Pufuletii sunt săraci în vitamine cu exceptia sortimentelor în care acestea se adaugă artificial.  

Principalul inamic din pungile cu pufuleţi este sarea care să găseţe în cantităţi uriaşe. Iar consumul de sare în cazul copiilor mai mici de un an nu este recomandat. Specialiştii spun că preferinţa pentru gustul sărat este înăscută, însă trebuie educată.

Consumul produselor cu conţinut ridicat de sare în cazul copiilor poate favoriza apariţia unor afecţiuni grave, cum ar fi hipertensiunea arterială sau afecţiuni cardio-vasculare, mai ales atunci când există astfel de antecedente medicale în familie.

„Motivul pentru care trebuie să ne batem capul cu preferinţa pentru gustul sărat este existenţa legăturii între consumul de sare şi hipertensiunea arterială, boală determinată de factori genetici dar şi alimentari. Aportul de sare în primii ani de viaţă pare a avea un impact pe termen lung asupra gustului sărat şi, deşi nu toţi hipertensivii sunt sensibili la sare, aportul de sare poate declanşa hipertensiunea areterială la persoanele cu predispoziţie genetică”, avertizează medicul nutriţionist Diana Artene, subliniind totodată că un copil hrănit de mic cu alimente de proastă calitate va prefera aceste alimente, în locul celor sănătoase. 

Pe lângă pufuleţii tadiţionali, aşa zişii ”pufuleţi româneşti”, piaţa a fost invadată şi de diverse sortimente, cu arome: pufuleţi cu brânză, cu şuncă, cu alune sau ciocolată. Aceştia sunt şi mai periculoşi, atrag atenţia medicii, din cauza coloranţilor, aromelor artificiale sau a îndulcitorilor. Pufuleţii conţin două dintre cele mai periculoase E-uri: E102 (tartrazina) şi E124 (cu potenţial cancerigen). Tatrazina (colorantul galben) este considerat unul dintre cei mai periculoşi aditivi din industria alimentară putând provoca alergii în cazul persanelor astmatice, tulburări de vedere sau eczeme. 

Mai puteţi citi:

Obezitatea la copii: care sunt primele semne şi ce riscă micuţii care se îngraşă prea mult - explicaţia medicului

Topul fructelor şi legumelor care ne ajută să ne hidratăm. Când are nevoie organismul obligatoriu de apă

Brânza topită, aliment sau otravă? Ce conţine micul dejun preferat de mulţi copii din România

 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite