Un popor mare cu o biserică mică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au făcut averi pe spinarea poporului, mai ceva decât boierimea română înainte de 1907. Au devenit turnători şi colaboratori ai Securităţii. Au vândut poporul clasei politice.

Au ridicat mii de biserici şi o monstruoasă Catedrală în curtea şi pe măsura Casei Poporului, acest simbol odios, alături de Canalul Dunăre-Marea Neagră, al suferinţei îndurate de poporul român în perioada de dinainte de 1989.
Au sfinţit pârtiile Udrei. Au facut capanie electorala în favoarea PSD-ului criminal.

Au acaparat şcolile şi le-au transformat în altare, încercând să înlocuiască studiul cu rugăciunea. Au asistat impasibili, ba chiar complice la crimele comise de statul român împotriva propriilor cetăţeni în perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial, dar şi în perioada socialistă. Au asistat, la fel de impasibili la cum ne-au omorât minerii, dacă nu la îndemnul, cel puţin sub mâna protectoare, dar incompetentă a lui Iliescu.



Au încercat reabilitarea criminalior legionari pentru a-i scoate basma curată pe popii verzi. Au îngenuncheat poporul şi l-au făcut actor/spectator în marele circ al cortegiului moaştelor.
 
Au cutezat să ne ameninţe că îşi revendică proprietăţile dacă le impozităm veniturile, de parcă nu poporul şi-a vărsat sângele pentru ca să avem azi o biserică de toată ocara.

Şi-au dorit agenţii de voiaj bisericesc şi mărci de vinuri pentru a exploata la maxim credinţa mulţimii dar mai ales pentru a nu lăsa loc concurenţei pe piaţa de sute de milioane de euro a credinţei.
 
Ne interzic să fotografiem în biserici pentru ca nu cumva să ne umplem de bani fără ca lor să le iasă profit, neînţelegând că biserica este Casa Domnului, deci şi a noastră în egală măsură.
 
Îndemnul lor bezmetic la toate problemele sociale grave cu care se confruntă România a fost şi este - crede şi roagă-te. Întăresc credinţa în ocult prin slujbe de exorcizare şi dezlegare.
 
Deşi au făcut atâtea lucruri, o slujbă în faţă clubului unde au pierit atâţia tineri nevinovaţi nu au venit să facă. Potrivit purtătorului de cuvand al Patriarhiei, popa Stoica, nu s-au dus pentru că nu au fost chemaţi.
 
Mai răspopiţilor, „chemarea“ v-a făcut-o deja Dumnezeu când chipurile v-a miruit şi v-a acceptat ca slujitori în Casa Lui.

Nu v-aţi dus pentru că nu vi s-a spus cine plăteşte deranjul. Ba mai rău, nu v-aţi dus pentru că aţi privit accidentul ca pe o pedeapsă Divină. Doar nişte smintiţi ca voi pot crede că Dumnezeu te omoară pentru că asculţi muzică rock sau pentru că te distrezi în seara de Halloween. Păi dacă era aşa, ardea toată planeta şi inevitabil vă aprindeaţi şi voi de la pala nimicitoare.
 
În timp ce voi doar aparent aşteptaţi o invitaţie specială (de fapt, aşa cum spuneam, vă bucuraţi de ce au păţit bieţii tineri deoarece este o ocazie propice pentru pentru a insufla frica unor credincioşi la fel de analfabeţi precum voi), fără să îi invite nimeni, la locul dramei au venit ambasadori, şefi de state şi reprezentanţi ai bisericii catolice.
 
Luaţi aminte la cuvintele rostite de arhiepiscopul româno-catolic Ioan Robu la locul dezastrului şi înţelegeţi cum aţi reuşit să compromiteţi ortodoxia română în mod irevocabil, făcând-o la fel de mică precum sufletele voastre.
 
Au fost voci care au propus trezi zile fără cluburi sau trei zile fără publicitate. Pentru a vă trezi din această orbire diabolică eu le-aş propune oamenilor un an fără biserică, însoţit de huiduieli de câte ori vă văd în sutană pe stradă.
 
Poate aşa v-aţi readuce aminte că Dumnezeu, mai presus de orice, este Dragoste şi Compasiune. Două lucruri pe care acest minister al cultelor, căci Patriarhie nu îi pot spune, nu le mai are pentru noi, credincioşii greu încercaţi.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite