Percheziţii la operatorii de recilare a deşeurilor din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii efectuează în această dimineaţă 59 de percheziţii în Bucureşti şi 11 judeţe, printre care şi Vâlcea, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile unor persoane fizice bănuite de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. Descinderile au loc la societăţi care reciclează deşeuri de ambalaje.

Persoanele care s-au trezit în această dimineaţă cu mascaţii la uşă sunt bănuite că ar fi evidenţiat operaţiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000  de tone de deşeuri de ambalaje, pentru care obligaţiile fiscale sunt de peste 54 milioane de euro. 

“În urma cercetărilor, s-a stabilit că,  în perioada 2012-2014, reprezentanţii operatorilor licenţiaţi şi reprezentanţii unor societăţi cu care aceşti operatori licenţiaţi ar fi încheiat contracte de prestări servicii, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care ar fi denaturat realitatea îndeplinirii acestor obligaţii. Înregistrarea şi declararea acestor operaţiuni ar fi facilitat operatorilor licenţiaţi obţinererea vizei anuale necesare funcţionării acestora şi ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale”, se arată într-un comunicat de presă. 

La această oră sunt în desfăşurare percheziţii în Bucureşti, Vâlcea, Argeş, , Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vrancea şi Tulcea. În judeţul Vâlcea, poliţiştii efectuează percheziţii la sediul a două societăţi comerciale. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite