Povestea unui restaurant de gară care rivaliza odinioară cu celebrul Capşa. Mâncarea era bună, clientela mondenă, angajaţii CFR primeau „atenţii“
0
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Gherea a deschis, în Gara de Sud din Ploieşti un restaurant care a devenit, în câţiva ani, rivalul Capşei. Personalităţile epocii veneau special să mânânce în restaurantul gării, însă erau meniuri şi pentru oamenii de rând.
Ploieştiul a fost unul dintre primele oraşe româneşti privilegiate de construcţia căilor ferate, astfel că, după 1872, Gara Ploieşti a fost unul dintre cele mai interesante şi efervescente locuri din România. Toţi regii României au tranzitat prima gară a Ploieştiului, unde erau întâmpinaţi cu ritualuri fastuoase, iar la restaurantul lui Gherea, rivalul Capşei, îşi dădeau întâlnire celebrităţile culturale ale epocii, pentru regaluri gastronomico-culturale.
Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), pe numele său real Solomon Katz (în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass), s-a născut în Slavianka, regiunea Ekaterinoslav, Imperiul Rus. Cunoaşte prigoana ţaristă şi este nevoit să fugă în România. În 1875, ajunge prima dată la Ploieşti şi îşi deschide o mică afacere, însă este prins la scurt timp, în 1878, de către poliţia ţaristă, arestat şi dus în Siberia. În 1879 reuşeşte să evadeze şi revine în România, stabilindu-se definitiv la Ploieşti.
Gherea şi-a început activitatea de patron cu un restaurant deschis la Bucureşti, pe strada Smârdan, restaurant care a dat faliment rapid, întrucât clienţii nu plăteau.
Restaurantul din Gara Ploieşti a fost deschis cu ajutorul unui inginer, Haborschi, care i-a împrumutat suma necesară începerii activităţii. Succesul a venit din evitarea greşelilor cu primul restaurant, ingeniozitate, dar şi norocul de a avea o afacere într-un loc cu vad comercial asigurat. Conform tiparului epocii, în toate marile oraşe din ţară au apărut gări impunătoare, iar în cadrul lor au fost deschise restaurante cu trei săli, corespunzătoare claselor vagoanelor.
Restaurantele gărilor au fost oferite spre concesionare, prin licitaţii, unor persoane care se obligau să respecte un caiet de sarcini ce impunea o anumită rigoare, dar, mai ales, respecta calitatea produselor şi a serviciilor prestate pentru călători. Afacerile s-au bucurat de un mare succes, cel puţin până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Din 1882, când a obţinut concesiunea restaurantului, ajutat de prietenul său, Zamfir Arbore, „Gherea a muncit necontenit, lucrând în bucătărie, servind clienţii, scriind, sacrificându-şi odihna şi dormind doar câteva ore pe noapte“.
Gherea, brand al Ploieştiului
Potrivit istoricului ploieştean Dorin Stănescu, care a dedicat un amplu studiu restaurantului lui Gherea de la Ploieşti, după aproape zece ani de eforturi, în 1890 au început să apară şi rezultatele.
Restaurantul şi-a căpătat notorietatea naţională, iar la acest rezultat au contribuit, în primul rând, prietenii din jurul patronului – Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea, Anton Bacalbaşa, Vasile Morţun, dar şi personalitatea patronului însuşi. Foarte mulţi clienţi veneau la restaurant pentru a-l vedea şi vorbi cu el.
Ploieştenii cu ştaif se obişnuiseră să servească masa aici, sperând să intre în vorbă cu el sau cu iluştrii oaspeţi (oameni politici, scriitori etc.) aflaţi în trecere, care veneau să-l salute pe patron.
Constantin Dobrogeanu Gherea. FOTO wikipedia.ro
Într-un pamflet în versuri, apărut în publicaţia „Furnica” şi intitulat „Dacă Ploieştii n-ar avea petrol”, Dobrogeanu-Gherea era considerat un adevărat simbol al oraşului, alături de statuia Libertăţii şi câteva personalităţi locale: „Un Quintus chiel cu capul gol/Un Gherea fără clientelă/Ploieştii fără de petrol...”.
Secretele succesului restaurantului
Restaurantul din gara Ploieştiului a devenit o afacere prosperă datorită numărului mare de clienţi, majoritatea călători, între 400-1.000 de persoane zilnic. Oricine îşi permitea să mănânce la Gherea, pentru că existau trei săli de masă, corespunzătoare statutului călătorilor şi claselor trenului, cu preţuri diferenţiate.
Gherea a ştiut să „umble“ şi la resorturile organice ale gării, angajaţii CFR, care primeau mici „atenţii” pentru a întocmi astfel orarul trenurilor încât acestea să ajungă la Ploieşti în anumite momente ale zilei, să staţioneze suficient timp pentru a permite călătorilor să servească masa aici. Şi tot angajaţii CFR anunţau cu câteva minute mai devreme plecarea trenului pentru a permite eliberarea meselor şi plata mâncării. Gherea a creat şi un adevărat sistem de catering care permitea călătorilor să servească produsele restaurantului direct în vagon.
Nu în ultimul rând, calitatea şi diversitatea meniurilor oferite clienţilor care i-au adus faimă în epocă. De aici se puteau cumpăra orice, de la mezeluri, sandwich-uri, la fructe, prăjituri, sucuri, alcool sau ţigări. Produsele erau proaspete, cumpărate zilnic, iar furnizorii erau ţăranii şi precupeţii din pieţele oraşului.
Reţetele bucătăriei lui Gherea erau din cele mai diverse, de la friptura de viţel, făcută la cuptorul cu lemne, sarmale, felurite ciorbe, la pâine caldă pe vatră. Nu erau mai prejos nici coniacul, vinul, cafeaua sau ceaiul pregătit în samovoarul rusesc.
Regele Carol I: „Aici se mănâncă bine!”
Cu o ofertă variată şi reţete speciale, era normal ca restaurantul să atragă clienţi iluştri. În 1897, restaurantul a fost inspectat chiar de regele Carol I, sosit la Ploieşti cu prilejul dezvelirii Statuii Vânătorilor. Suveranul, însoţit de doi generali, a intrat în restaurantul care tocmai fusese renovat, a mers până la bufetul acestuia şi, după o scurtă examinare cu privirea, a exclamat:„Da, aici se mănâncă bine!”. Gherea şi întreg personalul s-au înclinat respectuos, iar regele a plecat spre vagonul său.
Mai târziu, regele ar fi mărturisit că prefera produsele patiseriei lui Gherea celor similare din Capitală. Aceleaşi gusturi le avea şi Titu Maiorescu, pe când Petre P. Carp, prim-ministru al ţării, cumpăra jimblă (franzelă) caldă, pe care o consuma pe peron în drum spre vagonul ministerial.
Caragiale, client statornic, prefera friptura de viţel, şunca şi mâncăruri mai populare, servind adesea, într-o strachină de pământ, „fasole albă făcăluită cu puţină boia de ardei roşu pe ea“.
Memorabilă rămâne şi istoria unui client bucureştean, căpitanul Guriţă, care venea la Ploieşti, între două trenuri, pentru a consuma celebra salată de icre de crap a lui Gherea. Reţeta era următoarea: „se curăţau şi se puneau deasupra unei oale cu apă fierbinte ca să se-nroşească şi pe urmă se frecau cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi piper negru râşnit şi ceapă de apă dulce tocată ca păsatul. Şi se servea salata de icre cu pâine neagră caldă, luată din buza cuptorului şi cu un ţoi de ţuică rece”.
Pe la 1910, aici poposeşte şi Tudor Arghezi care avea să descrie mai târziu împrejurările: „l-am cunoscut pe Gherea ca toţi călătorii de cale ferată, acum 20 de ani ...în restaurantul gării din Ploieşti... Dacă cititorul nu se ospătează suficient de bine la masa ideală a criticului literar, un prânz în schimb în birtul gării din Ploieşti era echivalent cu un regal. În toată România veche se mânca bine în două locuri şi în două gări, la Ploieşti şi Iaşi...”
Meniul aprobat de primul-ministru
„Despre restaurant s-au născut şi numeroase anecdote, bazate pe întâmplări reale, precum aceea în care unul dintre chelnerii noi ai restaurantului s-a dus la şeful gării să-i aprobe lista cu meniul restaurantului din ziua respectivă. În biroul şefului se afla însă doar primul ministru, D.A. Sturdza, căruia chelnerul i s-a adresat: «Să trăiţi! V-am adus lista restaurantului la aprobare». Primul ministru ar fi răspuns: «Bine, bre, dar chiar şi lista de bucate a restaurantelor trebuie s-o aprobe primul ministru?». Riguros, a verificat lista şi i-a înapoiat-o chelnerului înlemnit de greşeala făcută“, scrie Dorin Stănescu.
Restaurantul lui Gherea, transformat de germani într-o cârciumă murdară
Potrivit istoricului ploieştean, decăderea restaurantului a început în 1916, iar războiul i-a dat lovitura de graţie. În 1918, un călător remarca faptul că armata germană transformase fostul restaurant elegant într-o cârciumă murdară. Gherea a plecat din calea războiului în Elveţia, apoi a revenit şi şi-a reluat ocupaţia, însă moartea sa, survenită pe 7 mai 1920, a pus punct definitiv gloriei restaurantului gării din Ploieşti.
Concesionat în 1921, apoi devenit, din 1948, restaurant de stat, concesionat din nou după 1990, restaurantul nu a mai cunoscut niciodată notorietatea naţională avută în plină „Belle Epoque” românească şi ploieşteană. În prezent, doar o plăcuţă de marmură din gară mai aminteşte de Gherea şi de frumoasa lui epocă.
Se încarcă comentariile...
