Povestea morarului român independent energetic şi financiar: „În afară de zahăr şi ulei nu cumpărăm nimic altceva“

Romică Barbu primeşte de la natură tot ce are nevoie

La şase-şapte kilometri de satul Motru Sec, în comuna gorjeană Padeş, îşi duce traiul o comunitate mică, din 3-4 familii. În zonă nu există reţea de energie electrică, dar localnicii se descurcă. Departe de civilizaţie, în inima naturii, oamenii au tot ce le trebuie şi abia cheltuie câţiva lei.

Oamenii ajung acum realativ uşor la locuinţele lor, culmea, pe un drum asfaltat, care a fost modernizat de curând, datorită unui proiect finanţat din fonduri europene. Astfel, drumul în lungime de zece kilometri care leagă aşezarea de satul Motru Sec a fost asfaltat. Drumul este îngust şi, dacă se intersectează două maşini, cu greu au loc. Cu toate acestea, localnicii sunt mulţumiţi.

La o intersecţie cu un drumeag care urcă în munte se află casa şi moara lui Romică Barbu, sau Moraru’, aşa cum este cunoscut în toată comună, pentru că deţine o moară pe apă veche de o sută de ani, care funcţionează şi acum. Izvorul Capra, afluent al râului Motru Sec, curge prin mijlocul gospodăriei lui Romică. Apa este o adevărată comoară, pentru că este folosită atât pentru funcţionarea morii, dar şi pentru producerea energiei electrice şi adăpatul animalelor. În plus, Romică şi soţia lui consumă apă tot din izvor. 

Povestea morii lui Romică

Moara pe apă funcţionează mai mult toamna şi primăvara, când debitul apei este suficient ca să pună în mişcare roţile. A fost cumpărată de bunicul lui Romică, iar, apoi, tatăl lui s-a ocupat de moară. Înainte, asigura existenţa familiei, dar acum sunt puţini care mai apelează la moara lui Romică, iar mai toţi sunt rude, vecini şi prieteni, astfel încât nu-i costă nimic să-şi macine porumbul sau grâul.

„Moara funcţionează din anul 1916. A fost cumpărată de bunic, iar tatăl meu s-a ocupat de ea, iar după moartea lui am rămas eu. A fost refăcută în anul 2000. Nu îmi aduce venituri. Oricine poate să vină şi să macine. Pâinea făcută cu grâu măcinat de la moara pe apă este mult mai gustoasă decât cea făcută cu făina de la moara electrică. Este diferenţă mare între făina cumpărată şi cea făcută de moară. Noi am folosit şi făină de la magazin şi am putut să constatăm diferenţa. Nu prea mai avem ce măcina. Este zonă montană şi nu prea se cultivă la noi grâu. Debitul apei scade pe timpul verii şi moara nu mai poate să funcţioneze“, ne povesteşte morarul.

Moara a fost renovată

Romică a renovat moara în anul 2000. Deşi nu-i aduce venituri, îşi doreşte s-o păstreze, pentru a respecta în acest fel memoria înaintaşilor săi. A schimbat doar câteva elemente, înlocuindu-le cu unele din fier, mai rezistente.

„E renovată de la temelie. Zidurile sunt făcute din piatră, fără betoane. Am acoperit-o cu şiţă şi am bătut-o. Este un efort fizic. Azi pun o şiţă, la noapte bate vântul şi trebuie să pun alta. Din moara veche am înlocuit jgheaburile, o ciutură. Am făcut unele elemente metalice, mai mult din piese de la fier vechi. Mecanismul a rămas la fel. Am încercat să-l îmbunătăţesc pe cel vechi“,

spune Romică Barbu. 

Macină gratuit 

Ion Corlan (foto jos), în vârstă de 50 de ani, este rudă cu Romică şi mai vine cu grâu sau porumb la măcinat. Nu îl costă nimic, pentru că, în această zonă, omenia este la baza existenţei. Ne povesteşte că, înainte, pe lângă moară, mai funcţiona şi o pivă:

„Moara este foarte veche. Cred că are în jur de o sută de ani. A fost pivă şi se făcea dimie, postav şi este menţinută şi acum. Când este apă, moara merge şi macină foarte bine. Ne ajutăm, pentru că suntem ca o familie. Ne cunoaştem toţi între noi şi trăim de-o viaţă aici. Pâinea şi turta făcută cu făină de la moară e mult mai gustoasă. Moara electrică merge mai repede şi se încintă, iar cea făcută la piatră este foarte bună. Macin pentru nevoile familiei şi pentru gospodărie. Se mai strică şi moara, dar Romică se ocupă s-o repare. Se duc «aripile» sau vine apa mare şi se strică «ruga». Dacă are nevoie de ceva, îl mai ajutăm. Sunt rudă cu morarul. Este un om foarte bun. Nu îmi opreşte absolut nimic atunci când îmi macină. Lucrează fără vreun avantaj. Dacă are nevoie, îl ajutăm şi noi la arat sau la ce mai are nevoie. Facem un fel de troc, aşa cum se face din străbuni“. 

A realizat o mini hidrocentrală

Romică a conceput, în urmă cu mult timp, chiar din vremea comunismului, o insalaţie cu ajutorul căreia produce energie electrică pentru nevoile gospodăriei. 

„Intalaţia funcţionează datorită forţei apei. Roata pune în funcţiune axul şi apoi dinamul. Instalaţia este făcută de mine. Ideea îmi aparţine. Nu există reţea de alimentare cu energie electrică, pentru că este distanţă mare faţă de sat. Alimentez becurile şi televizorul. Instalaţia funcţionează numai în timpul serii, pentru că în restul zilei suntem ocupaţi şi nu prea stăm în casă. Îi mai dau drumul şi ziua, dacă am nevoie sau ceva de lucru la casă. Este o mică hidrocentrală“, ne povesteşte ingeniosul morar. I-a fost destul de greu până când a asamblat toate elementele şi le-a făcut să funcţioneze. Multe dintre piese sunt făcute chiar din lemn. „A durat mult până când am reuşit s-o concep. Pentru că am început de la o idee, dar pe parcurs a mai fost nevoie de anumite îmbunătăţiri. A fost destul de greu pentru că am avut nevoie de piese şi a trebuit să caut peste tot sau chiar să le fac singur. Este o tehnologie pe bază de lemn, mai uşoară şi rudimentară“, ne explică Romică. Acesta este mulţumit de invenţia sa şi spune că nu poate să contabilizeze economiile pe  care le-a făcut: „Funcţionează de pe timpul dictaturii comuniste. Este foarte bună. Am economisit foarte mulţi bani, dar mai sunt şi anumite costuri, pentru că sunt curelele care se schimbă la anumită perioadă, dar şi alte defecţiuni care trebuie remediate. Pentru noi, instalaţia este foarte rentabilă şi a fost singura soluţie păentru a avea energie electrică. Aş avea nevoie de o instalaţie mai bună, de turaţie mai mare, dar nu am bani“. 

Ideea a fost preluată de vecini

Ideea lui Romică a fost preluată şi de vecinii săi. Morarul este mândru că a putut să facă ceva în folosul celorlalţi oameni: „Mai sunt nişte vecini, la câţiva kilometri, care au furat modelul de la mine şi şi-au făcut şi ei o instalaţie asemănătoare.  Meseria se fură, nu se învaţă. Mai am un frate care şi-a făcut şi el o instalaţie asemănătoare“. 

Izvorul Capra este sursa de apă potabilă pentru Romică şi soţia sa. Morarul este foarte supărat pe cei care poluează apa: „Apa este foarte bună şi curată. Este bună de băut. Eu am căutat s-o menţin curată, dar mai sunt unii nenorociţi de la exploatările forestiere care aruncă gunoaie, sticle şi nailoane. E vorba de muncitorii de la ocolul silvic. Dacă eşti puţin cu capul pe umeri, realizezi ce valoare are această apa“. 

„Noi trăim în aer curat“

Elisaveta Barbu, în vârstă de 45 de ani, nevasta morarului, era ocupată cu un fuior de lână.

Femeia ne spune că îşi asigură din propria gospodărie cam de tot ce au nevoie pentru a-şi duce existenţa: „Facem pâine, turtă, mămăligă. Are o dulceaţă deosebită. Noi trăim în aer curat. Nu e mizerie. În afară de zahăr şi ulei, nu cumpărăm altceva. Avem tot ce ne trebuie. Toarcem lână să facem o vestă de lână, ciorapi, mănuşi. Ne ducem la darac. Lâna este de la oile noastre. Iernile sunt geroase şi ne facem şi noi din timp provizii şi tot ce avem nevoie. Consumăm puţin. Doar parabolica o plătim că trebuie să vedem şi noi ce se mai întâmplă prin ţară. Pentru noi, viaţa este bună, pentru că suntem harnici. Sunt oameni care au posibilităţi , dar stau toată ziua la bar, la biliard, la remi. Nu le mai place munca“.