Producătorii de carne şi produse lactate din Republica Moldova se simt ameninţaţi de concurenţa ucraineană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorii de carne şi de produse lactate bat alarma. FOTO Arhivă Adevărul
Producătorii de carne şi de produse lactate bat alarma. FOTO Arhivă Adevărul

Producătorii de carne şi de lactate din Moldova bat alarma că nu vor face faţă concurenţei produselor similare din Ucraina. Începând cu 1 ianuarie 2016 Federaţia Rusă a introdus embargo pentru importul la mai multe mărfuri din Ucraina. Astfel, 35 de companii ucrainene au primit autorizaţii pentru a exporta produse animaliere în Moldova.

Alexandru Slusari, preşedintele Asociaţiei UniAgroProtect, menţionează că situaţia creată pune în pericol sectorul zootehnic autohton, transmite IPN.

„Începând din aprilie 2015, producătorii de carne sunt obligaţi să achite TVA de 20%, pe când producătorii agricoli din Ucraina achită doar o pătrime din suma TVA calculată. Totodată, preţurile la nutreţuri în Ucraina sunt aproximativ cu 30% mai mici decât în Moldova, energia electrică este mai ieftină cu aproape 135% şi gazele naturale – cu 16%. La factorii menţionaţi este necesar de adăugat şi problema controlului insuficient a hotarelor, ceea ce contribuie la creşterea contrabandei”, a comunicat Alexandru Slusari.

În opinia sa, în asemenea condiţii producătorii autohtoni din domeniul procesării producţiei din carne şi lapte nu vor face faţă concurenţei cu importatorii din Ucraina. „În cazul insolvabilităţii masive a întreprinderilor de procesare se întrerupe întregul lanţ valoric de producere a cărnii şi a laptelui. Prin urmare vor falimenta producătorii agricoli a producţiei primare, în special zeci de mii de gospodării ţărăneşti individuale”, afirmă preşedintele asociaţiei.

Alexandru Slusari mai spune că Asociaţia UniAgroProtect, Asociaţia Patronală a Producătorilor de Lapte şi Asociaţia Producătorilor din Industria Avicolă încă anul trecut au simţit presiunea importului produselor din carne şi a celor lactate din Ucraina. „În iunie 2015 a fost o perioada când procesatorii de lapte au fost nevoiţi să închidă mai multe puncte de colectare a laptelui”, informează Slusari.

În contextul situaţiei apărute din 1 ianuarie, asociaţiile de producători insistă asupra lansării procedurii de investigare a importului din Ucraina şi introducerea taxei vamale speciale pentru protejarea producătorilor autohtoni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite