Traviata s-a întors acasă

Da, acasă. Când, acum mai bine de an, Paul Curran îmi spunea că decorurile Traviatei lui sunt inspirate de arhitectura veche a Bucureştiului, am fost tentat să cred că este doar o curtoazie. Am găsit mai târziu pe un blog un experiment fotografic care demonstra că regizorul vorbea cât se poate de serios.

Articol apărut pe blogul Despre Opera

O producţie emblematică a directoratului lui Răzvan Dincă, La traviata pusă în scenă de Paul Curran a lipsit din stagiunea de toamnă, fiind împrumutată Operei din Philadelphia şi, la un moment dat, şi-o dorea şi Opera di Roma. Astfel, în aproape un an de zile, montarea aceasta începe să devină un loc de întâlnire al marilor soprane: la premieră a fost Aurelia Florian, în Statele Unite a fost Lisette Oropesa, iar acum, la reluare, iată, poate fi punctul de lansare a unei cariere: Diana Ţugui.

Nu e un nume necunoscut, am mai văzut-o în halucinanta Lucia di Lammermoor a lui Andrei Şerban, la Iaşi (ce păcat că n-a cântat şi acum o săptămână în locul subretei locale!), sau în La bohème a lui Nicky Wolcz, tot la Iaşi, dar şi la Cluj (Musetta). O soprană lirică onestă, sigură pe ea, implicată mereu, dar căreia îi lipsea ceva care să te facă să sari din fotoliu.

Îi lipsea Traviata. La Bucureşti a fost altceva decât ştiam, o voce care a dus spectacolul la acelaşi nivel cu punerea în scenă. O autentică voce lirică plină, al cărei timbru nu-şi pierdea nimic din substanţă pe măsură ce urca spre acutele infernale ale primului act, un vibrato natural care aminteşte de Angela Gheorghiu şi un joc al culorilor vocale de foarte bună calitate au arătat o mare artistă. E adevărat, contra re bemolul din Sempre libera a ricoşat imprevizibil prin sală, în schimb mi bemolul final a fost mai bine, dar siguranţa afişată în registrul acut, dublată de o agilitate admirabilă, arată că data viitoare (adică pe 30 Ianuarie) totul poate fi perfect. Ansamblul evoluţiei ei pe scenă a fost însă impecabil, de un nivel foarte înalt, o ştachetă. Personajul său, deşi foarte bine jucat dramatic, a rămas un pic rece, aşa cum a fost şi Florian la premieră, dar siguranţa cu care a cântat a fost suficientă pentru a face această seară una memorabilă.

Partenerul ei a fost Lucian Corchiş, care a făcut un Alfredo parcă mai bun decât în alte dăţi. Şi el se simte stimulat de regia lui Paul Curran şi probabil că Violetta din seara aceasta l-a inspirat. A fost excelent, deşi vocea lui eminamente lirică a însemnat un Alfredo de pluş; mi-ar fi plăcut să încerce în mai multe locuri accentele dramatice pe care le-a riscat, câştigând abia în ultimul act.

Iordache Basalic a fost singura slăbiciune vocală a spectacolului. Cu suflu cam scurt şi cu o caracterizare departe de complexitatea paternă a lui Germont tatăl, baritonul casei a avut puţine momente reuşite (începutul actului II), dar rămânând destul de monocrom în Di provenza, de exemplu.

Vlad Conta a dirijat o orchestră ale cărei alămuri au rătăcit de multe ori, dezechilibrând dinamica generală, şi un cor care-şi cunoaşte foarte bine partitura, dar şi mişcarea scenică. Dirijorul a reuşit în general să ţină lucrurile împreună, în tempouri mai degrabă rapide (în orice caz, mai rapide decât cele ale lui Prior de la premieră), chiar dacă, destul de rar, ce-i drept, orchestra sa a acoperit vocile de pe scenă.

În aceste condiţii, reluarea de pe 30 Ianuarie se anunţă foarte interesantă, n-o rataţi!

Caseta tehnică:

într-o sâmbătă, 16 ianuarie 2016, Opera Naţională Bucureşti
Giuseppe Verdi: La traviata
Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti
Dirijor: Vlad Conta; Maestru de cor: Stelian Olariu
Regia şi mişcarea scenică: Paul Curran
Scenografia: Gary McCann; Lighting design: Paul Hakenmueller
Diana Ţugui – Violetta Valéry; Lucian Corchiş – Alfredo Germont; Iordache Basalic – Giorgio Germont; Andrei Lazăr – Gaston; Sidonia Nica – Flora Bervoix; Cristina Eremia – Annina; Daniel Pop – Baronul Douphol; Florin Simionca – Marchizul D’Obigny; Iustinian Zetea – Doctorul Grenvil; Florian Ioniţă – Giuseppe, servitorul Violettei; Alin Mânzat – Comisionarul; Adrian Ionescu – Servitorul Florei