Cazul Bodnariu, tradus de psihologi. De ce părinţii români educă prin pedepse, iar cei norvegieni îşi stimulează copiii prin recompense
0
Cazul Bodnariu a scos la iveală o diferenţă esenţială între români şi norvegieni în ceea ce priveşte modalitatea de educare a copilului: noi ne concetrăm pe pedepse, iar nordicii pe recompense, susţine Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”. Sistemul e valabil şi la companii, şeful român modelându-şi angajaţii cu sancţiuni, nu cu recompense.
Scandalul familiei Bodnariu, ale cărei cinci odrasle au fost preluate în custodie temporară de Protecţia Copilului din Norvegia, aduce în discuţie diferenţe psihologice importante între români şi norvegieni, care se referă atât la modul în care cele două popoare se raportează la toleranţă şi autoritate, cât şi educaţia pe care o dau copiilor. Dacă în România o vorbă de duh spune că „bătaia este ruptă din rai”, în Norvegia „din secolul al XIX-lea nici câinii nu mai erau bătuţi”, ne spune Steinar Lone, singurul traducător de literatură română din Norvegia, într-un interviu pentru republica.ro. Cercetătorul Daniel David, autorul studiului „Psihologia poporului român”, a realizat pentru „Adevărul” o comparaţie între profilurile psihologice ale celor două popoare.
Românii care au ieşit în stradă pentru familia Bodnariu şi-au simţit amenintaţă propria viziune asupra vieţii şi societăţii.
Părintele care pedepseşte
Cele mai relevante diferenţe rezultă din studiile lui Gert Hofstede, psihologul olandez care a revoluţionat psihologia interculturală, comparând peste 60 de culturi din toată lumea din punctul de vedere al unor trăsături esenţiale. „Profilul psiho-cultural al românilor este complet diferit de cel al norvegienilor. Nici măcar similarităţi nu au”, a susţinut David. Poporul român are unul dintre cele mai mari grade de concetrare a puterii din lume – 90, pe o scară de la 0 la 100, în timp ce norvegienii nu trec de 31. „Asta înseamnă că nouă ni se pare normal ca puţini să conducă mulţi, în timp ce norvegienii nu acceptă acest lucru. Noi acceptăm uşor ierarhiile, considerându‑le normale, fără a le pune sub semnul întrebării şi fără a cere multe justificări pentru existenţa lor. Norvegienii acceptă ierarhiile mai mult ca forme de organizare socială convenabilă, care trebuie să se bazeze însă pe consultare permanentă şi democraţie”, explică psihologul.
Norvegienii promovează autonomia şi la copii
O altă diferenţă majoră se referă la gradul de autonomie, care este 69 la norvegieni şi 30 la români, care fac parte dintr-o cultură colectivistă. Ţările cu o societatea autonomă/individualistă pun accent pe realizările şi drepturile individuale, fiecare îşi exprimă propriile dorinţe şi scopuri, în timp ce într‑o cultură colectivistă, comportamentul individului este influenţat de poziţia sa într‑un grup, individul exprimându‑şi adesea dorinţele şi scopurile în forma agreată de colectivitate. „Norvegienii caută autonomia la toate nivelurile, inclusiv în familie, inclusiv la copiii. Noi, având un scor mare la colectivism, nu dăm libertate individului, care depinde de colectiv. Tradus între copii şi părinţi, copilul depinde de părinte. Părintele este omul care are putere şi care-i spune ce, când şi cum să facă. Într-o societate norvegiană autonomă şi cu puterea distribuită, ei vânează autonomia la copii şi o încurajează de la vârste mici. Ei consideră că un copil are în el <<ramurile>> autonomiei, o valoare pe care ei mizează şi înceracă s-o dezvolte”, explică David. Autonomia este asociată mai ales cu competiţia, unicitatea, inovarea şi responsabilitatea, în timp ce colectivismul e asociat mai ales cu armonia şi consensul/sfătuirea. Societăţile autonome sunt democraţii puternice, în timp ce în societăţile colectiviste există o tendinţă spre dictatură.
Practic, dacă noi considerăm că a reprima impulsurile, a da pedepse e un lucru bun, de aici şi vorba <<bătaia e ruptă din rai>>, norvegienii cred că recompensa trebuie să fie modalitatea de control a comportamentului”,
Daniel David, psiholog
Cum controlăm comportamentul
Şi gradul de toleranţă/indulgenţă diferă foarte mult, la români este de 20, în timp la norvegieni este 55. „Indulgenţa înseamnă dacă mergi mai mult pe pedepse sau pe recompense în socializarea copiilor şi a indivizilor. Noi mergem mai mult pe pedepse. Norvegienii merg pe recompense şi pe libertatea de expresie a individului. Practic, dacă noi considerăm că a reprima impulsurile, a da pedepse e un lucru bun, de aici şi vorba <<bătaia e ruptă din rai>>, norvegienii cred că recompensa trebuie să fie modalitatea de control a comportamentului”, concluzionează cercetătorul clujean. Modelul norvegian merge pe ideea că modificarea unui comportament se face prin întărirea unui comportament alternativ şi nu prin pedepsire.
Copilul văzut de români: muncitor, religios, cumpătat
World Values Survey (2005-2009), o reţea globală de cercetători care studiază schimbarea valorilor şi impactul asupra vieţii sociale şi politice, a realizat un studiu privind modul este privită educaţia copiilor în zeci de ţări din toată lumea. Prinţii au fost întrebaţi ce calităţi cred că sunt importante în creşterea copiilor. „Dacă ar trebui descris cum îi văd norvegienii pe copii, trebuie spus aşa: independenţi, imaginativi, responsabili şi toleranţi. Românii îi văd în primul rând muncitori, religioşi, cumpătaţi, stimulându-i să acumuleaze capital, să economisească bani şi resurse”, a explicat David. În ceea ce priveşte viziunea asupra muncii, psihologul a arătat: „Pentru noi munca e esenţială, e o necesitate, un mijloc de asigurare a supravieţuirii, de a scăpa de sărăcie, în timp ce pentru ei, munca nu trebuie să se suprapună peste hedonismul şi plăcerile vieţii”.
„Dacă ar trebui descris cum îi văd norvegienii pe copii, trebuie spus aşa: independenţi, imaginativi, responsabili şi toleranţi. Românii îi văd în primul rând muncitori, religioşi, cumpătaţi, stimulându-i să acumuleaze capital, să economisească bani şi resurse”
Daniel David, psiholog
Supravieţuire sau emancipare
O altă comparaţie se bazează pe modelul cercetătorului Ronald Inglehart, care împarte ţările pe două axe principale: tradiţie- secularism, valori raţionale şi supravieţuire- emancipare. „Noi suntem în faza de supravieţuire, adică suntem într-un stadiu de dezvoltare în care în mare parte din resursele noastre merg pe asigurarea nevoilor de bază: mănânare, locuinţă. De asemenea, România este foarte aproape de valorile tradiţionale, aspecte precum religia şi familia fiind esenţiale. De cealaltă parte, Norvegia este depăşită numai de Japonia şi Suedia în ceea ce priveşte prevalenţa mentalităţii seculare, societatea promovând libertăţile civile, valorilor laice, toleranţa. Şi la axa emancipării Norvegia, alături de celelalte ţări nordice sunt în topul mondial, emanciparea referindu-se la necesităţile omului care apar după satisfacerea celor de bază (hrană şi locuinţă) şi aici mă refer la necesitatea libertăţii, necesitatea de a fi ascultat şi de a se ţine cont de părerea ta, drepturi cetăţeneşti”, a explicat David. Concluzia analizei pe baza studiului Inglehart este că cele două culturi sunt complet diferite.
Graficul Inglehart plasează ţările pe două axe: orizontală - care variază de la supravieţuire (ţările africane) până la emancipare (ţările nordice) şi verticală: care variază de la tradiţionalism (ţări musulmane) până la secularism (Japonia şi ţările nordice)
Care este cel mai bun model
„Diferenţa esenţială între cele două popoare dacă ne raportăm la copii ţine de modalitatea de educare a acestora, românii merg pe pedepse, norvegienii pe recompense. Modelul de indulgenţă se manifestă nu numai la educarea copiilor, ci şi la nivelul companiilor şi al instituţiilor. Liderii din România vânează greşeli; cât timp faci lucrurile OK, nimeni nu vine să te recompenseze, să te laude, cum se întâmplă în SUA. Când ai greşit, te-au executat. Concetrarea puterii mare şi indulgenţa mică duce la astfel de lucruri, un lider autoritar, care controlează prin pedepse şi frică”, a explicat David. Întrebat care este cel mai bun model, psihologul a precizat: „Un model psiho-cultural nu e bun sau rău, ci devine mai funcţional sau disfuncţional în funcţie de contextul în care te integrezi. Dacă te raportezi la spaţiul vestic astfel de practici nu te ajută. Dacă te raportezi la un alt spaţiu, poate mai estic, aceste practici ar fi congreunte cu sistemul. Noi suntem într-o situaţie geo-politică în care profilul nostru nu mai corespunde spaţiului în care ne-am încadrat”. Cercetătorul crede că modelul norvegian de educaţie, cel bazat pe recompense şi nu pe pedepse, este norma general acceptată în spaţiul vestic în care România a intrat odată cu integrarea în UE. În plus de aceasta „există dovezi psihologice empirice că practicile şi modificarea comportamentului prin recompense sunt mai eficiente decât prin pedepse. Nu cred că modelul norvegian s-a inspirat din ştiinţă, pentru că psihlogia a apărut mai târziu, dar cred că acesta funcţionează mai bine în controlul comportamentului”, a concluzionat Daniel David.
Copilul în opinia românilor trebuie să fie muncitor, religios, cumpătat
De ce au ieşit românii în stradă?
El crede că mişcările de susţinere ale familiei Bodnariu reprezintă şi o reacţie de apărare a românului tipic care-şi vede ameninţată concepţia despre viaţă şi societate: „Modelul psihocultural pe care-l avem ne dă sens şi semnificaţie în viaţă, iar când simţi că acest model este ameninţat ieşi să-l aperi. Practic, cei care au ieşit în stradă nu au apărat doar familia Bodnariu, ci propria viziune asupra societăţii şi a vieţii. Românul tipic şi-a apărat modelul psiho-cultural”. David crede că şi în România se fac paşi importanţi pentru adaptarea modelului de educaţie a copiilor la ceea ce se întâmplă în Vest. „Uitaţi ce se întâmplă în şcoală, profesorii care îşi bat elevii sau care zbiară la ei sunt aspru criticaţi în presă pentru metode didactice care erau acceptate, să zicem acum 20 de ani”, a mai spus David.
Despre Daniel David
Daniel David (n. 23 noiembrie 1972, Satu Mare) este profesor universitar şi directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2004-2012) şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (2000-2011). În prezent (2009-) este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA şi directorul programului de cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
