Despre necesitatea orei de muzică/arte în şcoli şi alte mici nimicuri

Începutul de an 2016 a adus vestea că într-una dintre cele 3 versiuni de plan-cadru pentru învăţământul gimnazial (una trebuie aleasă pentru copiii vor începe clasa a V-a peste 2 ani) se propune excluderea studierii muzicii la clasa a VIII-a (dar a artelor plastice la clasa a V-a, în schimb, în aceeaşi versiune, la clasa a V-a începe studiul fizicii şi chimiei).

Noi planuri-cadru de învăţământ, noi întrebări

Până în 23 ianuarie se află în dezbatere publică trei versiuni de plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, mai precis, ce şi cât vor studia elevii români începând cu anul şcolar 2017-2018, când vor ajunge în clasa a V-a copiii care acum sunt în clasa a III-a. Sunt acei copii din prima generaţie care a făcut clasa pregătitoare la şcoală – de aceea este necesară şi schimbarea planurilor-cadru pentru noile generaţii care au început şcoala după 2012.

Schimbarea e, evident, necesară. Însă imediat au început şi dezbaterile: din toate cele trei versiuni de plan cadru a dispărut limba latină, aspect comentat destul de mult în presa culturală. Mai sunt şi alte inovaţii: într-una dintre versiuni se propune introducerea de la clasa a V-a a studiului fizicii şi chimiei, dar scoaterea orei de artei plastice, iar în clasa a VIII-a, renunţarea totală la ora de educaţie muzicală (acum este doar o jumătate de oră). Cert este că numărul total de ore, per total, nu scade faţă de actualul plan-cadru – deci prin sacrificarea orelor din zona artelor nu se obţine de fapt ceruta şi dorita aerisire a programului unui elev de şcoală care munceşte cel puţin cât părinţii lui (de fapt, deseori, cu mult mai mult), dacă luăm în calcul numărul de ore de la şcoală, plus cel alocat temelor.

Ceea ce contează este însă să ne exprimăm o părere în această consultare publică. Toate datele necesare informării se găsesc aici, iar consultarea online, care se pare că va conta foarte mult în luarea deciziei finale de către cei în drept, se găseşte aici.

Rămâne ca fiecare să decidă ce crede că este mai bine pentru viitorul copiilor României; eu aş opta pentru un plan-cadru care să aducă o dezvoltare a culturii generale şi, mai ales, pentru gândirea integrată a programelor şcolare, astfel încât să se ţină cont de bagajul de cunoştinţe pe care în mod obiectiv un copil îl poate reţine şi, mai ales, prelucra. Altfel, o cantitate mare de informaţie va fi reţinută doar pe termen scurt şi uitată când teza sau lucrarea de control a trecut; iar această situaţie duce la paradoxalul eşec şcolar pe care-l constatăm în sistemul românesc. Şi aş mai puncta: cred că şcoala trebuie să formeze oameni şi personalităţi, nu roboţi şi nu-mi pot imagina cum ar arăta un om care n-ar şti că pe lume există valori artistice. Adică îmi pot imagina: probabil ar fi un personaj din “Matrix”…

Discul de muzică clasică al anului 2015

Campania Votează discul de muzică clasică al anului 2015 care alege discul anului pe baza voturilor exprimate de ascultători a ajuns la final pe 10 ianuarie 2016; pe 11 ianuarie a fost anunţat discul anului trecut. Este vorba despre Integrala lucrărilor pentru pian solo de George Enescu, în interpretarea pianistei Raluca Ştirbăţ. O victorie meritată, pentru că într-adevăr, acest disc era o apariţie aşteptată şi necesară în peisajul cultural românesc: abia la 60 de ani de la moartea lui Enescu s-a reuşit performanţa de a înregistra toate lucrările pentru pian finalizate de Enescu, inclusiv acele lucrări de tinereţe descoperite de muzicologul Clemansa Firca în arhivele Muzeului Naţional “George Enescu”.

Sigur, mai există şi alţi pianişti care au propus de versiuni de integrale enesciene, însă niciuna completă ca a Ralucăi Ştirbăţ; pe albumul semnat de această pianistă născută la Iaşi, actualmente stabilită la Viena, cuprinzând trei discuri, se regăsesc patru lucrări înregistrate în premieră mondială şi trei lucrări care nu au apărut vreodată pe CD. Cred că albumul, pe care-l putem asculta aici  vine ca o încununare a tuturor eforturilor Ralucăi Ştirbăţ de a pune în lumină mai bine moştenirea enesciană: ea este şi cea care a iniţiat campania care a dus la salvarea casei Enescu din Mihăileni, căzută în paragină.

De ascultat

Campania “Votează discul de muzică clasică al anului 2016”  a început din 11 ianuarie 2016. Mai multe albume aşteaptă audiţia celor interesaţi de muzica bună şi voturilor celor care doresc să se implice în alegerea discului de muzică clasică al anului 2016.

Vă atrag atenţia, aşadar, asupra albumului cu integrala partitelor şi sonatelor pentru vioară solo de Bach, în interpretarea lui Midori, album apărut în 2015, un pas important în cariera acestei violoniste japoneze, care în pofida staturii sale de vedetă a muzicii clasice, a ales să interpreteze aceste lucrări bachiene la vârsta deplinei maturităţi. 

În 2015 a apărut şi un disc semnat de violonistul de origine română Ştefan Tarara, câştigător al Concursului Enescu din 2014. În compania soţiei sale, pianista Lora Vakova-Tarara, Ştefan Tarara interpretează lucrări semnate de compozitori ai secolului XX – de altfel, “The Sound of the 20s” se intitulează acest album. Unul dintre aceste opusuri este Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu. 

În noiembrie 2015, a fost lansat albumul “Lived and dreamed” semnat de ansamblul în rezidenţă al festivalului SONORO de la Bucureşti, ansamblul RARO, alcătuit din pianista Diana Ketler, violonista Alina Pogostkina şi violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg, alături de violistul Răzvan Popovici, creatorul şi “sufletul” SONORO. “Lived and dreamed” se referă la spaţiul muzical praghez de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX: Praga - oraş al viselor, al poveştilor, al miturilor - omagiu unui oraş adus prin muzica a trei compozitori importanţi: Josef Suk, Antonin Dvorak şi Leos Janacek. Prea rar avem ocazia să ascultăm lucrările care se regăsesc pe acest disc, două cvartete cu pian de Josef Suk şi Antonin Dvorak, dar şi lucrări pentru pian solo şi violoncel cu pian – un repertoriu, deci, inspirat ales, într-o interpretare de zile mari.