„Evgheni Oneghin”, noua premieră a Operei Române clujene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadejda Cerchez, Liza Kadelnik, Ştefania Barz, Andrada Ioana Roşu. Foto Nicu Cherciu
Nadejda Cerchez, Liza Kadelnik, Ştefania Barz, Andrada Ioana Roşu. Foto Nicu Cherciu

Stagiunea actuală a teatrului liric de la poalele Feleacului abundă în producţii noi. Este un efort remarcabil al managementului lui Florin Estefan, artist ce se află nu de multă vreme în poziţie de conducere. După „Werther”, „Boema”, „Bal mascat”, iată că la mijloc de ianuarie premiera aleasă a fost „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski.

Deja anunţate pe website-ul Operei, vor mai urma, până în aprilie, „Lacul lebedelor”, „Fata babei şi fata moşului”, operetă pentru copii de Florin Comişel, „Amadeus”, opus de teatru muzical de Peter Shaffer. Judecând după avântul primelor luni ale stagiunii, probabil că şi ultima parte a sezonului va mai rezerva surprize dar, ce să-i faci, informaţiile publice electronice se opresc la primul trimestru al anului.

Cel puţin ca număr de noi producţii, Opera clujeană deţine recordul naţional absolut pentru o singură stagiune. Cu dinamism, îşi onorează atributul de primă casă lirică înfiinţată în România. Diversitatea stilistică este urmărită cu atenţie, alături de ea rămânând ca nivelul calitativ să fie pe măsură. Noua premieră l-a dovedit.

Atmosferă ceaikovskiană

Aflat sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, primul spectacol cu „Evgheni Oneghin” a respirat muzical, în integralitate, atmosfera ceaikovskiană. Şeful de orchestră a ales tempouri introspective, largi, a gândit culori potrivite, de la poetica şi tristeţea coardelor din Introducerea operei la tonurile elegiace din Introducerea tabloului secund, de la sonorizarea personalizată a visării, frământării şi durerii din acompaniamentul marii arii a Tatianei la intensitatea momentelor dramatice din scenele următoare. Poloneza şi Ecoseza din ultimul act au avut calm de salon.

Instrumentiştii şi corul (dirijor Corneliu Felecan) au cântat omogen, respectând concepţia de nuanţe a şefului de orchestră care, în plus, a şi soluţionat în chip profesionist cele câteva tendinţe de decalaj. În privinţa alămurilor, boală grea, punctuale nesiguranţe s-au resimţit în primele două tablouri.

Vocile serii

Personajul titular a revenit baritonului Florin Estefan, aflat la un stadiu de carieră în care maturizarea construcţiei rolului a fost evidentă. Oneghin al său a avut toate însuşirile eroului ceaikovskian. Arogant şi distant, cu aer superior, rece şi indiferent în prima parte a tramei, a parcurs gradual, către finalul impresionant şi răscolitor, complexa evoluţie caracterială rezervată de compozitor şi de libretistul Şilovski, inspiraţi de Puşkin.

Florin

Florin Estefan şi Nadejda Cerchez

Glasul lui Estefan are bogăţie de armonice, este învăluitor, rotund, solid şi artistul ştie să strunească posibilele sonorităţi prea vibrante. A susţinut nuanţat, în mezzavoce expresiv, finalul acut al ariei din tabloul secund, iar cea din urmă frază a operei, pe scriitură înaltă, i-a prilejuit explozia de disperare redată printr-o singură respiraţie, cum rar se încumetă baritonii.

Nadejda

Nadejda Cerchez

Soprana din Republica Moldova, cu studii clujene, Nadejda Cerchez are o voce importantă, de factură lirică-spintă, fluidă,  pătrunzătoare şi strălucitoare. Este şi motivul pentru care tabloul ultim al operei i-a prilejuit remarcabile performanţe. Artista urmează să forjeze mai expresiv pasajele anterioare, pornind de la ingenuitatea tinerei Tatiana, necesară în primul tablou şi trecând prin varietatea de trăiri a marii arii „a scrisorii”, zbuciumul pasional şi tulburarea eroinei urmând să se distanţeze de concret şi să vină din adâncurile spiritului. Cu timpul, rolul se va cristaliza în lectura Nadejdei Cerchez, ce va deveni, sunt convins, o complexă tălmăcitoare a arhetipalului personaj.

Estefan

Florin Estefan şi Tiberius Simu

Poetul Lenski a avut în întruchiparea tenorului Tiberius Simu interpretul ideal ca alură juvenilă, atitudine şi dăruire scenică. Graţie binecunoscutului său glas impregnat de lirism, a frazat inspirat, inteligent, evocator în aria „Kuda, kuda” şi a rezonat seducător în sală, în pofida unei emisii vocale întrucâtva nazale şi a unor opacităţi de sunet.

Liza

Liza Kadelnik şi Tiberius Simu

Mezzosoprana ucrainiană Liza Kadelnik, şi ea absolventă a Academiei de Muzică „Gheorge Dima” din Cluj-Napoca, a expus în rolul Olga un glas frumos timbrat, apropiat de vocalitatea de contraltă cerută de partitură. I-a asociat o plăcută prezenţă scenică.

Marius

Marius Boloş

Experimentatul bas bucureştean Marius Boloş a fost Gremin cu voce caldă şi aparté-uri binevenite în aria din actul ultim.

Un „cuplu” luxos distribuit a fost constituit de mezzosopranele Ştefania Barz (Larina) şi Andrada Ioana Roşu (Filipievna cu glas profund). De altfel, toate rolurile mai reduse ca întindere au beneficiat de o atentă alegere a interpreţilor, Sergiu Coltan (Triquet, evident de sorginte aristocratică, cu voce lirică şi inflexiuni subtile, deloc grosier sau caricatural în compoziţie), Corneliu Huţanu (Zaretsky cu glas promiţător), Ioan Stancu (Căpitanul), Ionuţ David (Un ţăran).

În umbra mestecenilor

          Echipa de producţie a fost compusă din Mihaela Bogdan (regia artistică), Viorica Petrovici (scenografia), Mădălina Mânzat (lighting design), Vasile Solomon (coregrafia), Anca Opriş Popdan (mişcarea scenică).

          Realizatorii au gândit montarea în parametri clasici, cu decoruri schematizate şi costume armonioase coloristic, pastelate, de efect, îndeosebi pentru personajele feminine. Mai liniare au apărut „uniformele” sătenilor sau ale dansatorilor de la balul cneazului Gremin, în contrast cu cele de la balul Larinei, variate şi cu potrivită tentă provincială.

În scenă au fost construite frumoase portaluri tradiţionale, simple, care se rearanjează (economic!) pentru unele dintre tablourile operei. De aceea, n-am înţeles pentru ce schimbarea de decor dinaintea tabloului secund a durat atât de mult. (În spatele cortinetei intermediare se mai băteau şi cuie!?!)

Fundalul este format din grupuri stilizate de mesteceni, un bun laitmotiv al mizanscenei, simbol al ambientului rus dintotdeauna. În tabloul al treilea, două pâlcuri de mesteceni apar în prim plan, iar în spatele lor se odihnesc şi cântă ţărăncile de pe moşia Larinei (idilică imagine!), lăsând faţa de scenă pentru întâlnirea crucială dintre Oneghin şi Tatiana. În ansamblu şi în detaliu, prima parte a operei, până la jumătatea actului al doilea, a reprodus admirabil atmosfera tipică de la conacul familiei Larin, din împrejurimile lui.

Surprinzător, poetica arie a lui Lenski şi scena duelului dintre Oneghin şi Lenski s-au desfăşurat... pe masa de ospăţ din salonul Larinei, de la care invitaţii tocmai plecaseră. Bine că se scosese faţa de masă şi se strânseseră în grabă farfuriile, tacâmurile şi paharele! Nici vorbă de pădure, de peisaj de iarnă, de vrajă a amintirilor expuse de tenor. Atmosferă distrusă! Am fost aruncaţi în prozaic, în banal.

După cum, balul lui Gremin s-a desfăşurat într-un spaţiu lipsit de fast, între... perdele unicolore. Urmele unor portaluri deteriorate se distingeau în laterală. Timid, una din perdele s-a ridicat pe ultimele acorduri, lăsând să se întrevadă mestecenii de odinioară, spre care Tatiana s-a îndreptat lent şi implacabil, după ce l-a respins pe Oneghin. Un reuşit cadraj de final, cu mesaj de reîntoarcere a eroinei în singurătatea de spirit.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite