5 copii din Huşi, salvaţi de vecinii care nu au mai suportat să vadă abuzurile. Oamenii au sunat la 112, îngroziţi de ţipetele unui bebeluş muşcat de mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci minori, cu vârste cuprinse între 2 luni şi 11 ani, din municipiul Huşi, au fost scoşi din familie de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, cu ajutorul jandarmilor şi a unui executor judecătoresc.

Cazul a intrat în atenţia DGASPC Vaslui în decembrie, anul trecut, în urma unui apel la Telefonul Copilului, care sesiza faptul că viaţa celor cinci copii este un adevărat calvar, trăiesc într-o mizerie cruntă, iar mamele îi folosesc la cerşit.

 Iniţial, cele două mame, care sunt surori şi locuiesc în acelaşi imobil, au intrat sub monitorizarea asistenţilor sociali din cadrul Primăriei Huşi, dând asigurări că nu îşi scot copiii la cerşit şi vor face curăţenie în casă, pentru a asigura condiţii minime de trai. 

Situaţia copiilor nu s-a îmbunătăţit deloc, ba mai mult, pe 14 ianuarie, vecinii au sesizat Poliţia, după una dintre mame şi-a agresat copilul în vârstă de un an şi nouă luni. Vecinii au sunat la 112 după ce au auzit ţipetele bebeluşului. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că una dintre mame şi-a muşcat fetiţa de 1 an şi 9 luni de mână, deranjată că micuţa făcea zgomot. 

”În cauză, pe numele femeii a fost întocmit dosar penal pentru violenţă în familie, poliţiştii sesizând şi reprezentanţii DGASPC”, a precizat Loredana David, responsabil mass- media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii DGASPC Vaslui au solicitat Tribunalului Vaslui o ordonanţă preşedinţială, pentru scoaterea celor cinci copii cu vârste de 2 luni, 18 luni, un an şi nouă luni, 5 ani, respectiv 11 ani şi plasarea lor în regim de urgenţă în asistenţă maternală.

Luni, la primele ore ale dimineaţii, asistenţii sociali, însoţiţi de jandarmi şi executorul judecătoresc au mers la imobilul din Huşi pentru a prelua cei cinci copii. La vederea forţelor de ordine, cele două mame au ameninţat că vor da foc la casă şi nu le vor permite celor de la Protecţia Copilului să le ia copiii. Micuţii erau murdari şi plini de păduchi, iar după ce au fost scoşi din casă au fost transportaţi la spitalul din Huşi pentru examinare, ulterior fiind transportaţi la un centru de primire în regim de urgenţă din Vaslui. 

”Copiii erau neglijaţi, abuzaţi emoţional şi expuşi la diverse forme de neglijare. Situaţia lor era monitorizată de autorităţile locale , s-au primit sesizări de la autorităţile locale şi la telefonul copilului, prin care ni s-a adus la cunoştinţă situaţia lor, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit. Cele două femei s-au opus atunci când copiii au fost scoşi din familie şi au ameninţat că incendiază imobilul”, a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui. Toţi cei cinci copii au fost repartizaţi unor asistenţi maternali profesionişti.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite