La o cafea cu doi dirijori
0
În timp ce unii au ales haosul din Piaţa Unirii să se încarce cu festivismul conform, cu mâna la inimă, cocarda în piept şi, eventual, steguleţul tricolor în altă mână, pe un ger cumplit, în haosul organizatoric şi în lipsa preşedintelui sau a primului ministru care au ales Iaşiul, dar în prezenţa unor înlocuitori de ”zahăr”, am ales să-mi beau cafeaua aniversară alături de prieteni şi de doi dirijori, într-un cadru intim şi liniştit.
Am avut parte, de Ziua Unirii Principatelor Române, de trei zile minunate. Despre una v-am povestit, dar despre celelalte două vă povestesc acum.
Pe 23 ianuarie, la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” din Focşani, o instituţie culturală de patrimoniu, alături de teatrul cu acelaşi nume, printre puţinele clădiri istorice rămase în ”picioare”, donate de Maior Gh. Pastia, s-a organizat un concert festiv.
Un concert al Orchestrei de Cameră ”Unirea”, înfiinţată iniţial în anii 50` si desfiinţată din motive de regionalizare socialistă. Orchestra a fost reînfiinţată în urmă cu 7 ani, ca un proiect la iniţiativa unui dirijor german, indrăgostit de muzică, dar şi de România deopotrivă, Vincent Gruger.
Vincent Gruger este un german, naturallizat în România, vorbitor de o limbă română perfectă, care printr-o conjunctură din timpul copilăriei sale s-a îndrăgostit de România, prin anii `70, datorită părinţilor săi ce l-au dus într-o călătorie est-europeană. Ulterior, a mai ajuns în România de două ori, adult fiind şi după democratizare, când s-a întâmplat să se îndrăgostească şi să se căsătorească în ţara noastră. Soarta l-a adus pe meleaguri româneşti definitiv şi aşa a reunit Orchestra de la Focşani şi ne-a dat nouă, focşănenilor, motive de culturalizare. Altceva decât festivism fals. Pe note sincere şi partituri muncite cu o orchestra alcătuită din oameni de la toate filamornicile. Timpul de reunire? Nici măcar o zi, dar profesionalismul lor ne dau nouă, focşănenilior, momente unice într-o oarecare seară!
De sărbătoarea Unirii Principatele, Vincent, impreună cu noi, focşănenii apreciativi ai muzicii muncite şi de calitate, ne-am întâlnit la concert, dar şi la o limonadă, a doua zi, cu unul dintre nativii Focşaniului, plecat de 64 de ani la Tel Aviv, Aryeh Levanov alias Leon Weissman.
Focşăneanul evreu, unul dintre fondatorii orchestrei la finele anilor `40, nu numai că ne-a făcut o demonstraţie dirijorală la concertul organizat, dar ne-a oferit o a doua zi superbă, o zi de poveşti, prin care noi, cei invitaţi, am înţeles că indiferent de istorie, de vremuri, de conjuncturi, istoria trebuie trăită, supravieţuită şi adaptată. A supravieţui istoriei este o condiţie, iar pasiunea şi voinţa de a-ţi depăşi limitele reprezintă o condiţie obligatorie!
La vârsta sa, pe o vreme potrivnică, Aryeh Levanon a răspuns invitaţiei speciale a redactorului şef al Ziarului de Vrancea, Silvia Vrînceanu, şi ne-a dat o lecţie de românism conservat, iar din povestea sa am reţinut că nu şi-a uitat nici măcar strada pe care a locuit până la cei 19 ani ai săi, ulterior fiind nevoit să locuiască în cortul din deşertul israelian.
Cu atât mai mult, Vincent Gruger, germanul nostru român, cu dragoste pentru Focşaniul celor 300 de spectatori permanenţi ai Ateneului, la fiecare concert dedicat, şi-ar dori, ca şi noi ceilalţi susţinători, o orchestră permanentă, departe de intemperiile conflictelor electorale, de fondurile bugetare direcţionate selectiv şi fără certitudinea de ”mâine”. Şi-ar dori ca şi noi, cei care susţinem proiectul, o orchestră a noastră, o orchestră permanentă care să ne transporte în acorduri de Bach, Beethoven, Schubert şi oricare alt clasic, de fiecare dată când este nevoie!
Focşaniul are nevoie reală de cultură, nu de festivism cultural!
Se încarcă comentariile...
