Eroii de lângă noi: lecţia de viaţă a unui tânăr cu piciorul retezat care se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice
0
În 2005, lui Mihăiţă Papară (36 de ani) i-a fost pur şi simplu retezat piciorul stâng, de la nivelul coapsei, într-un cumplit accident de circulaţie. Astăzi, pentru cei care-l cunosc şi pentru mulţi oameni din lumea întreagă, Mihăiţă este un adevărat erou. Şi-a învins handicapul şi se pregăteşte de participarea la Jocurile Olimpice.
În 2005, Mihăiţă avea 25 de ani, lucra în vânzări şi era, ca şi acum, un mare pasionat de sport. Tânărul originar din judeţul Harghita făcuse toată vara antrenamente şi, cu o săptămână înainte de accident, avusese primul lui zbor cu parapanta. Din 3 septembrie 2005, o zi de sâmbătă, la ora 5 după-amiaza, nimic în viaţa lui nu a mai fost la fel.
„Pe drumul dintre Borsec şi Topliţa e o zonă muntoasă, o zonă cu multe curbe. Am încercat să depăşesc o maşină care ori nu m-a văzut, ori n-a vrut să mă lase să o depăşesc, ideea e că în momentul în care am intrat în depăşire, respectivul a tras de volan stânga. Am încercat să-l evit, am călcat frâna, am tras de volan şi eu stânga şi am lovit parapetul metalic de protecţie de pe marginea stângă. În mod normal, parapetul metalic trebuie să fie asigurat, capătul să fie sau îngropat într-un soclu de beton, sau îngropat direct în pământ sau să aibă o protecţie, dar în locul ăla nu era, atârna în aer. Parapetul a trecut prin radiator, pe lângă blocul motor, pe sub volanul meu, prin piciorul şi prin scaunul meu şi a ieşit pe uşa din spate de la pasager. Amputaţia a fost traumatică şi a fost pe loc, nu a fost mai târziu la spital.“ Aceasta este povestea şocantă a lui Mihăiţă Papară, spusă cu dificultate, încă, la mai bine de 11 ani de la accident, dar cu tăria omului care a început o nouă viaţă.
Din spitalul de la Târgu Mureş, unde a fost dus cu elicopterul, păstrează o amintire pe care şi astăzi, la fel ca şi atunci, o consideră un semn. „Cu exact o săptămână înainte de accident, avusesem primul zbor cu parapanta, solo, şi cât eram internat, am văzut pe cineva pe fereastră cum se dădea cu paramotorul, o parapantă cu motor, pe lângă spital. Lăsând la o parte faptul că omul nu avea voie să facă acolo chestia asta, am spus «Hai să o luăm ca pe un semn». Ca să zbori nu ai nevoie neapărat de picioare“, îşi aminteşte Mihăiţă.
Parapantă, călărie şi escaladă
Recuperarea după accident a durat câteva luni, după care Mihăiţă a reînceput să muncească, de data aceasta la o bancă din Miercurea Ciuc. Astăzi, privind înapoi, spune că faptul că s-a reîntors la muncă l-a ajutat enorm. Apoi, pas cu pas, a încercat să-şi recupereze viaţa de dinainte de 3 septembrie 2005. Cu o voinţă uriaşă, a devenit cel mai bun exemplu că handicapul nu stă în calea unei vieţi normale. A făcut drumeţii montane, înot, călărie şi escaladă şi, la nici un an după accident, a zburat cu parapanta în tandem cu un instructor foarte bun, activitate pe care a repetat-o apoi, în fiecare an.
Nu a uitat nici că, în lunile lungi de recuperare, a căutat zadarnic informaţii care să-l ajute să-şi revină cât mai bine, poveşti ale unor oameni care au trecut prin situaţii similare şi care au reuşit să-şi învingă handicapul. Aşa că, împreună cu părinţii lui, a deschis un ONG care îi poartă numele şi care sprijină persoanele cu handicap. A făcut un site pe care şi-a povestit, pas cu pas, experienţele, totul însoţit de foarte multe fotografii. Reacţiile au venit nu doar din ţară, ci şi din străinătate, de la oameni aflaţi în aceeaşi situaţie, impresionaţi şi încurajaţi astfel să vadă că se poate.
Pe snow-board, la Olimpiada din 2018
Una dintre cele mai grele şi frumoase provocări ale lui Mihăiţă a fost practicarea sporturilor de iarnă, devenită astăzi marea lui pasiune. Când a decis să încerce, s-a gândit că ar fi mai uşor să facă snow-boarding decât la schi pentru că la snow-board ambele picioare sunt prinse pe placă, iar riscul de accidentare e mai mic. Cu o proteză de oraş, însă, e extrem de greu să-ţi ţii echilibrul pe placă, e nevoie de un mecanism special, cu amortizor. În 2012, într-o tabără de schi, instructorul i-a recomandat un italian care colabora cu inventatorul mecanismului respectiv, care permite practicarea parasnow-boardingului. Aşa a ajuns într-o tabără de experimentare a mecanismului, pe un gheţar din sudul Franţei, iar în octombrie 2014, tehnicienii de la o firmă de protezare din Bucureşti i-au construit o proteză specială pentru snow-board.
Îşi aminteşte zâmbind astăzi că, la prima competiţie la care a participat, la o lună de la primirea protezei, a ieşit ultimul, dar a fost, la final, un om fericit: „A fost foarte mare mulţumirea că am reuşit să trec întreg, fără nicio accidentare majoră, să-mi depăşesc nişte limite care ştiam că sunt foarte greu de depăşit. Prima coborâre am făcut-o în 4,20 de minute, iar cei de pe podium coborau în 50 de secunde. În timp ce sportivii de pe podium zburau pe pârtie, eu am căzut la fiecare viraj, dar contează de câte ori te ridici, nu de câte ori cazi, e mai important să te ridici după fiecare căzătură şi să mergi înainte”
Un an mai târziu, în 2015, pe acelaşi traseu, în Olanda, a coborât într-un minut şi 52 de secunde şi s-a clasat pe locul VII. A continuat să participe la competiţii, iar astăzi se pregăteşte, împreună cu antrenorul său, Dan Marcu, pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 din Coreea de Sud, fiind membru al echipei naţionale de sporturi de iarnă pentru persoane cu handicap.
Carieră la Bruxelles
Mihăiţă Papară s-a căsătorit, are doi copii şi, din 2008, lucrează la Bruxelles, în cadrul instituţiilor europene. „În 2008 am fost acceptat la un stagiu profesional al Parlamentului European. A existat un proiect al instituţiei de stagii dedicate persoanelor cu handicap şi acceptau între 10 şi 12 persoane cu handicap din toată Europa. Concurenţa era destul de serioasă, dar eu sunt al doilea român care a fost acceptat în program, în total am fost 3.
După stagiul respectiv, am trecut nişte concursuri şi am obţinut un contract de agent contractual la Parlament şi de atunci lucrez în cadrul instituţiilor europene. Am lucrat şi la Comisie, acum sunt stagiar într-un birou de deputat“, îşi povesteşte Mihăiţă parcursul profesional.
Vă mai recomandăm:
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.
Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.
Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.
Se încarcă comentariile...
