Tânăra din Vaslui care a revoluţionat lumea ştiinţei, premiată de preşedintele SUA pentru performanţele din domeniul cercetării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viviana Grădinaru este profesor universitar Universitatea Caltech, din California FOTO  Caltech.edu
Viviana Grădinaru este profesor universitar Universitatea Caltech, din California FOTO  Caltech.edu

Viviana Grădinaru (35 ani), cercetător principal la California Institute for Technology, se numără printre cei 105 câştigători din acest an ai „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers“, cea mai înaltă distincţie acordată de conducerea SUA tinerilor specialişti în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice. Viviana Grădinaru este unul dintre elevii de excepţie ai învăţământului vasluian.

Potrivit unui comunicat remis de Casa Albă, ceremonia de premiere va avea loc la Washington în primăvara acestui an, premiile urmând a fi înmânate de preşedintele Barack Obama.

”Aceşti cercetători aflaţi la începutul carierei lor sunt deschizători de drum pentru eforturile noastre de a face faţă şi de a înţelege provocări pornind de la schimbările climatice până la sănătate şi bunăstare'', a afirmat preşedintele american, Barack Obama, care i-a felicitat pe laureaţi şi i-a încurajat să fie în continuare un exemplu ''al incredibilei ingeniozităţi a poporului american”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Aceste premii au fost instituite în 1996 de preşedintele de atunci al SUA, Bill Clinton, câştigătorii fiind recompensaţi pentru cercetările lor ştiinţifice inovative, precum şi pentru angajamentul lor în beneficiul comunităţii.

Originară din Vaslui, Viviana Grădinaru (35 ani) a revoluţionat lumea ştiinţei dezvoltând în premieră, în anul 2014, o tehnică prin care se poate face aproape tot corpul unui şoarece transparent. Metoda va facilita cercetările de biologie şi medicină, fiind utilizată  pentru a studia structura sistemului nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.

Viviana Grădinaru a absolvit Liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui în anul 2000, iar profesorii au numai cuvinte de laudă despre ea.

”A fost o clasă de aur, clasa Vivianei, cred că a fost cea mai bună clasă a acestui liceu. Viviana era bună la toate disciplinele însă era foarte aplicată la fizică, unde avea un talent incredibil. A fost un elev de o fineţe şi o modestie cum rar ne este dat să întâlnim”, a precizat, pentru ”Adevărul”, profesorul Nicolae Ionescu, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

Fosta absolventă a Liceului "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, Viviana Grădinaru s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a continuat studiile universitare, din 2012 predând la Universitatea din Caltech din California. Munca asiduă în domeniul cercetării şi ideile strălucite au făcut ca Viviana Grădinaru să fie cooptată în lotul de elită al universităţii californiene, acolo unde unul dintre laboratoarele de cercetare poartă numele tinerei originare din Vaslui.

Viviana Grădinaru, alături de echipa sa FOTO Caltech.edu

viviana gradinaru profesor caltech

În vara anului 2014, după doi ani de muncă în laborator, Viviana Grădinaru şi echipa sa de la Caltech au anunţat descoperirea revoluţionară în domeniul ştiinţei medicale: şoarecii transparenţi. Cu această nouă tehnică, dezvoltată de Viviana Grădinaru se deschide calea către o nouă generaţie de terapii pentru afecţiuni care variază de la autism la durere cronică. Oamenii de ştiinţă vor putea cartografia mai bine sistemul nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.

"Metodologia noastră are potenţialul de a accelera orice demers ştiintific care ar fi benefic pentru cartografierea întregului organism, inclusiv studiul despre cum nervii periferici şi organele pot afecta profund cogniţia şi procesarea mentală, dar şi viceversa", a explicat Viviana Grădinaru în presa americană.

soarecii transparenti

Deşi existau metode de a face transparente diferite organe extrase din corp, este pentru prima dată când cercetătorii reuşesc să facă transparent tot corpul unui animal, a explicat Viviana Gradinaru, conducătorul studiului şi autor principal al articolului pe această temă publicat în jurnalul ştiinţific Cell.
Animalele au fost eutanasiate, apoi pielea a fost îndepărtată, iar restul corpului a fost tratat cu anumite substanţe chimice care fac ca musculatura şi organele interne ale şoarecilor, nu şi oasele, să devină transparente. Unele dintre substanţele utilizate dizolvă grăsimea, altele formează o reţea la nivel microscopic, care menţine poziţia ţesuturilor în corp.
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite