Cristian Buşoi, la Adevărul Live: PNL ar trebui să-l susţină şi să-l apere mai mult pe Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi a susţinut, la Adevărul Live, că liderii PNL ar trebui „să ţină mult mai aproape de Klaus Iohannis“, să nu-l lase singur în faţa atacurilor venite dinspre rivalii politici.

„Sunt foarte apropiat de domnul preşedinte Iohannis, cred cu tărie şi cu forţă în proiectul domniei sale pentru România, cred că PNL ar trebui să ţină mult mai aproape de Klaus Iohannis, să-l susţină şi să-l apere mai mult pe Klaus Iohannis. Împotriva domniei sale s-au lansat foarte multe atacuri de când a devenit preşedinte. De altfel, domnul Traian Băsescu, doamna Macovei, domnul Tăriceanu, care se revendică a fi oameni de dreapta, au pus mai degrabă tunurile pe Klaus Iohannis decât pe PSD. În mod nedrept, domnul Iohannis a fost criticat că nu ar susţine Justiţia, însă domnia sa, din primul moment, cu toată forţa, a susţinut eforturile Justiţiei de a curăţa clasa politică şi nu numai, s-a exprimat pentru o continuitate în conducerea marilor instituţii, mai ales că ele au avut rezultate importante. Şi mă refer aici în special la DNA. Cred că acest atac, cum că domnul Iohannis n-ar susţine Justiţia, a fost foarte nedrept şi cred că PNL şi liderii PNL ar trebui să-l susţină fără nicio ezitare în demersurile domniei sale“, a spus europarlamentarul PNL Cristian Buşoi la Adevărul Live.

În acest context, Cristian Buşoi a comentat, succint, şi poziţia lui Klaus Iohannis faţă de evacuarea trustului Intact.

„Intenţia domniei sale nu a fost nicidecum de a pune în discuţie decizii ale instanţelor, ci intenţia sa a fost de a da un semnal pentru libertatea de exprimare. Klaus Iohannis a făcut cinste până acum funcţiei de preşedinte al României. Domnul Iohannis este un om profund democrat, un om profund ataşat parcursului nostru european şi un profund susţinător al Justiţiei. Cred că nu merita virulenţa unor asemenea atacuri“, a susţinut Buşoi.

Cât despre retragerea sa din cursa pentru Primăria Capitalei, Cristian Buşoi a spus: „Din păcate, în ceea ce mă priveşte, a existat şi o problemă în sensul asumării foarte clare a candidaturii mele în PNL. Sigur, nu vreau să fac nicun reproş nimănui“. Întrebat dacă îşi reproşează că n-a reuşit să-i convingă pe liderii PNL că el este candidatul potrivit, Cristian Buşoi a răspuns: „Într-un fel, da“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite