Viaţa lui Sebastian Bodu. Fostul şef al ANAF ţinteşte fotoliul de primar al Sectorului 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa lui Sebastian Bodu. Fostul şef al ANAF şi-a anunţat înscrierea în cursă pentru Primăria Sectorului 6, acesta candidând ca independent.

Viaţa lui Sebastian Bodu. Candidat la Primăria Sectorului 6

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sebastian Bodu a anunţat săptămâna trecută, că va candida independent pentru funcţia de primar al sectorului 6 din Capitală.„Am decis să candidez independent pentru funcţia de primar al sectorului 6. (...) Sectorul 6 are nevoie de o administraţie modernă, are nevoie de viziune, dar şi de ordine. Vă chem alături de mine pe toţi cei de bună credinţă, pe toţi cei care vreţi un altfel de sector 6”, afirmă Bodu într-un videoclip de prezentare postat pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că decizia sa vine şi ca urmare a faptului că, în discuţiile pe care le-a avut cu simpatizanţii PSD şi PNL din sectorul 6, aceştia s-au declarat „dezamăgiţi” de candidaţii propuşi de cele două partide.

Viaţa lui Sebastian Bodu. Cine sunt contracandidaţii săi

Bodu va avea o misiune grea în campania de la locale, având contracandidaţi care de mai multe luni şi-au început precampania. Din partea PSD, la Primăria Sectorului 6 candidează deputatul Gabriel Mutu, în timp ce din partea PNL, deputatul Răzvan Mironescu. De asemenea, un candidat puternic este şi independentul Ştefan Florescu, fiind prezentat în mai toate sondajele pe primul sau al doilea loc în ceea ce priveşte intenţia de vot.  

Viaţa lui Sebastian Bodu. Activitate profesională

Sebastian Bodu s-a născut în anul 1970 în municipiul Constanţa. A studiat la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Sibiu (1992–1996), iar în 1996 a fost numit cadru didactic universitar la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti. În acelaşi an, este admis ca avocat în Baroul Bucureşti. Lucrează timp de opt ani pentru mai multe corporaţii americane: Financial Markets International Inc., Carana Group Inc., Fondul Româno-American pentru Investiţii.

Membru al Partidului Democrat din 2002, Sebastian Bodu este numit în februarie 2005 preşedintele  Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice. Timp de doi a rezistat Bodu în această funcţie, cu toate că în ultima parte acesta nu fost tocmai pe placul premierului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

Viaţa lui Sebastian Bodu. Anchetă asupra transferurilor

Printre măsurile luate în perioada de  şefie la ANAF a fost şi aceea de declanşarea a unei anchete fiscale cu privire la transferurile unor fotbalişti la cluburi din strainătate, anchete care au stat la baza condamnării definitive la închisoare cu executare a unor oameni din fotbal, sau instituirea unui sechestru asigurator pe averea lui George Becali, în urma  refuzului acestuia de a plăti datoriile  clubului de fotbal Steaua Bucureşti. De asemena, în 2006 Bodu a propus un proiect de lege privind impozitarea averilor ilicite, iniţiativă receptată negativ de politicieni.

Viaţa lui Sebastian Bodu. Mandatele de europarlamentar

Bodu a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANAF  la 19 ianuarie 2007, Tăriceanu invocând faptul că  şeful ANAF ar fi indus în eroare opinia publică în ceea ce priveşte anumite măsuri ale Guvernului. 11 luni mai târziu, la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a fost ales ca europarlamentar pe lista PDL, mandat reinnoit in 2009. Din 2014, a acesta a părăsit scena politică, însă săptămâna trecută aceasta Bodu şi-a anunţat candidatura ca independent la Primăria Sectorului 6.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite