„Republica de la Ploieşti“, prima revoluţie antimonarhică. Cine a vrut să-l alunge pe Carol I şi ce s-a ales de şeful revoltaţilor
0„Republica de la Ploieşti“ a rămas în istoria românilor ca un eveniment la graniţa dintre legendă urbană şi realitate istorică. Cert este că la Ploieşti, în anul 1870, a izbucnit o revoltă antimonarhică care, coroborată cu incidente izolate la Bucureşti, aproape l-au determinat pe regele Carol I să abdice.
La 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite, abdica, sub presiunea unei coaliţii politice îndreptate împotriva regimului său personal instituit după 2 mai 1864. Două zile mai târziu părăsea Principatele, iar locul său a fost luat de o locotenenţă domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Oamenii politici căutau un principe străin care să asigure o garanţie Principatelor, dar şi linişte politică în interior.
A fost ales Carol I Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, după ce principele Flandrei refuzase tronul. Principele Carol a devenit domnitor al Principatelor Române, pe 10 mai 1866, când a şi fost proclamat. După doar patru ani de domnie însă, în Principate a izbucnit un puternic curent anti-monarhic. În anul 1870, Ploieştiul, un mare şi important oraş din coasta Bucureştiului, era în fierbere. Ofiţeri, preoţi, boieri şi alţi conspiratori doreau înlăturarea „neamţului“ şi instaurarea unei locotenenţe domneşti formată din autohtoni. A fost cea mai puternică revoltă anti-monarhică din Principate în secolul al XIX lea şi era să se soldeze cu abdicarea regelui Carol I.
”Republica de la Ploieşti”, o iluzie cu scrisori false
În noaptea de 7/8 august 1870, la Ploieşti a izbucnit cea mai puternică revoltă anti-monarhică din secolul al XIX lea în Principatele Române. Peste 3.000 de oameni au vrut într-o singură noapte să-l alunge din ţară pe Carol I. „Capul răutăţilor“ era Candiano Popescu, un ofiţer de artilerie. Iată cum s-au derulat evenimentele de la Ploieşti.
”În noaptea de 7/8 august, Candiano Popescu şi grupul său de conspiratori au ocupat prefectura şi telegraful din Ploieşti. Încă din zori, clopotele bisericilor au început să bată, iar populaţia s-a adunat în centrul oraşului”, scria pe site-ul său reputatul istoric şi profesor universitar Ioan Scurtu. În faţa mulţimii, Candiano Popescu a citit o scrisoare trimisă de IC Brătianu, şeful liberalilor radicali din Principate. „Vă fac cunoscut că principele Carol I a fost detronat astă-noapte. A fost numită o Regenţă în frunte cu generalul Nicolae Golescu şi s-a constituit un nou guvern, având la ministerul de Război pe Ion C. Brătianu”, se arăta în bilet.
Această scrisoare ridică însă multe semne de întrebare. De altfel, părerea majorităţii este că era un fals. Nici măcar nu reflecta adevărul, principele Carol era încă bine mersi pe tronul Principatelor Române şi nimeni de la Bucureşti nu încercase măcar să-l detroneze. A fost însă o iluzie care a prins la Ploieşti. După cum arată istoricul Ioan Scurtu, mulţimea a început să aclame, iar Candiano Popescu s-a autoproclamat prefect de Prahova şi a început să asmută mulţimea. Mai mult decât atât a ajuns şi la garnizoana din Ploieşti, şi a cerut înarmarea mulţimii şi predarea garnizoanei. Maiorul Polizu a primit şi el o scrisoare, cu un conţinut la fel de nerealist ca şi prima .
„Vă fac cunoscut că prinţul Carol s-a detronat astă noapte de către popor. În numele guvernului provizoriu vă ordon a lua comanda garnizoanei şi pe dată a supune armata la jurământ pentru noul guvern. Totodată vă veţi pune la ordinul prefectului Alexandru Candiano Popescu, veţi menţine ordinea, iar de urmare veţi raporta pe dată”. Polizu însă nu a crezut o iotă şi a spus mulţimii că va apăra garnizoana şi că se va lăsa cu vărsare de sânge. Fără să intre în discuţii contradictorii cu respectivul maior, Candiano Popescu s-a deplasat la închisoarea oraşului unde a eliberat „un număr de arestaţi”. De asemenea, a expediat o telegramă căpitanului Georgescu, comandantul grănicerilor de la Predeal:
„Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu instalat, având de cap pe generalul N. Golescu ca regent. Sunt prefectul districtului, numit de guvernul provizoriu. Concentraţi imediat grănicerii şi în 24 de ore, dacă se poate, să fiţi la Ploieşti. Aştept de la patriotismul Dumneavoastră şi de la energia Dumneavoastră acest serviciu”, scria pe siteul său, ioanscurtu.ro, istoricul Ioan Scurtu. Mai mult decât atât, ca să se asigure că ştie toată lumea şi în speranţa că-i va ieşi diversiunea, Candiano trimite scrisori şi pe la ziare, precum cea a redacţiei ziarului „Adevărul“ de la Pesta.
Revoltă curmată de un funcţionar
Eforturile lui Candiano au fost curmate, culmea, de un funcţionar de telegraf. Se numea Iuliu Filipescu şi era şeful staţiei de la Predeal. Primise scrisoarea care trebuia să trimită la Pesta la ziar, prin care să anunţe că a fost înlăturat Carol. Acesta, circumspect, a trimis conţinutul la Bucureşti. Aşa a aflat şi primul ministru Manolache Costache Epureanu, dar şi Carol I că ei de fapt nu mai sunt în funcţie. A fost trimisă armata, iar republica de la Ploieşti a lui Candiano Popescu şi a lui Eugeniu Carada a dispărut, ”lipsită de sprijin popular şi rapid pulverizată de un batalion al armatei”, aşa cum preciza şi istoricul Florin Constantiniu, în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român”.
Revoltă cu ”intrigi boiereşti”
”Republica de la Ploieşti s-a plasat totdeauna la graniţa dintre glumă istorică şi eveniment serios. Istoricii arată însă că într-adevăr a existat un complot masiv anti-monarhic, care ar fi trebuit să arunce Principatele Române în haos şi război civil. Nu a fost aplicat decât la Ploieşti şi foarte puţin convingător. Cu alte cuvinte, teoretic a fost un mare complot, dar în practică explodase doar o petardă. Revolta a fost planificată de liberalii radicali, culmea, cei care-l îndepărtaseră şi pe Cuza şi doriseră prinţ străin. Erau nemulţumiţi de istabilitatea politică, dar şi de faptul că principele Carol instaurase o domnie viageră şi chiar ereditară.
”Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare agitaţie politică şi o continuă instabilitate guvernamentală. Între 11 mai 1866 şi 7 august 1871 au avut loc nu mai puţin de nouă schimbări de guverne, unele dintre acestea neputându-se menţine nici măcar şase luni. În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viaţă, care ar putea abuza de situaţia sa, drept care îl acuzau pe Carol I de tendinţe autocratice”, preciza Ioan Scurtu, pe pagina sa. Totodată simpatiile societăţii româneşti faţă de Franţa, difereau de cele ale monarhului, prusac pur-sânge. Aceste contradicţii s-au ascuţit odată cu izbucnirea războiului franco-prusac. Istoricii arată că era o diferenţă de mentalitate între Carol I şi politicienii mioritici.
”Deşi declara la venirea în ţară: «punând piciorul pe acest sfânt pământ, am devenit român», Carol nu s-a integrat moravurilor bizantino-orientale ale clasei politice româneşti, a rămas întotdeauna fidel patriei şi rasei sale şi a tratat altitudinar pe oamenii politici români”, scria Florin Constantiniu în lucrarea amintită. Acelaşi lucru era confirmat şi de I.G. Duca: ”Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, regele Carol aducea simţul exactităţii matematice [...]. Într-o ţară de aproximaţie în toate, el a adus conştiinciozitatea impusă până la meticulozitatea germană, într-o ţară de zvâcnituri, de entuziasm violent şi de descurajare pripită sau cel puţin de rapidă plictiseală, el a adus o stăruinţă nezdruncinată, liniştită şi regulată ca bătăile numeroaselor orologii ce umpleau apartamentele sale. Într-o ţară plină de nerăbdare şi de neastâmpăr, el a adus răbdarea care ştie să pregătească şi astâmpărul care ştie să-i menţină seninătatea, într-o ţară cu mentalitate orientală, el a adus un spirit occidental în vremea tocmai când acea ţară se străduia să se avânte în marea vâltoare a civilizaţiunii occidentale, într-o ţară care, din cauza vicisitudinilor ei istorice, nu era obişnuită cu planuri dinainte făcute şi bine definitivate, el a venit urmărind un scop precis, a făcut un program şi -a îndeplinit întocmai". Cei care au complotat erau în general liberal radicali, dar şi preoţi, ofiţeri sau boieri. Erau şi nume grele ale acelei epoci, implicate în complotul anti-monarhic precum C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada, Constantin Ciocârlan, maiorul C. Pilat, Alexandru Candiano-Popescu dar şi Haşdeu.
Achitaţi la tribunal
Iniţial revolta ar fi trebuit să izbucnească concomitent în mai multe oraşe ale ţării, inclusiv în tabăra militară de la Furceni. Ezitarea militarilor de la Furceni şi nerăbdarea lui Candiano Popescu a dus doar la mişcarea de la Ploieşti, rapid înăbuşită. Totodată, 400 de conspiratori au fost arestaţi, dar civilii au fost achitaţi, ceea ce a stârnit indignarea lui Carol I. Incidentele de la Bucureşti, care au urmat înfrângerii Franţei de către Germania, erau cât pe ce să-l facă pe Carol I să abdice. A fost oprit însă de noul prim-ministru Lascăr Catargiu. De altfel, din revoluţionar, Candiano Popescu a ajuns aghiotant al regelui.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
