Atmosferă calmă la Vama Veche. Distracţia de 1 Mai, temperată de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paşti calm la Vama Veche şi tricoloră, de 1 Mai Foto S.I.
Paşti calm la Vama Veche şi tricoloră, de 1 Mai Foto S.I.

Tineri în suflet, indiferent de vârstă, s-au adunat din nou în locul lor preferat de pe litoral: Vama Veche. Minivacanţa de 1 Mai este momentul care strânge laolaltă iubitorii Vamei, mai ceva decât vara.

Plaja a fost mai liniştită anul acesta, probabil datorită suprapunerii celor două sărbători: Paştele şi 1 Mai.

Vama Veche te întâmpină cu schimbări de peisaj. De exemplu, terasa supraetajată din lemn Arca, situată pe aleea paralelă cu plaja spre Cherhana, a devenit La Piraţi, spre marea bucurie a rockerilor şi bikerilor. Stuf-ul, Expirat-ul, Amphora, Molotov-ul, Bolo Steak House (care a stat pe metereze tot timpul anului), Pura Vida şi toate celelalte puncte fierbinţi ale Vamei sunt deschise şi îşi aşteaptă fanii.

Cel mai aglomerat loc este aleea principală din satul pescăresc, denumită Aleea Artiştilor, pentru că aici expun liber, fără taxe, artizani care meşteresc pe loc tot felul de accesorii: brăţări, coliere, coroniţe etc. Pe plajă este instalat un cort Alcohelp, cu tineri specialişti care fac campanie pentru prevenirea excesului de alcool.

Temerarii au făcut chiar şi baie în mare, deşi apa este încă foarte rece, iar sezonul de îmbăiere se deschide abia la 1 iunie. „Nu-mi închipui alt loc unde să fiu de 1 Mai, decât aici, în Vama Veche. Aştept momentul ăsta tot anul“, spune Rareş, student la Studii Europene, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Vama a devenit internaţională, faima ei depăşind hotarele ţării. Francezi sau germani vin aici cu microbuzele lor, pe care le parchează pe buza falezei înalte. Românii preferă rulotele sau corturile pe care le campează direct pe plajă.

Seara este extrem de animată de concertele în aer liber sau la terase. Cu siguranţă, pe litoral nu te plictiseşti în aceste zile, iar în Vama Veche - cu atât mai puţin.

Pe aceeaşi temă:

O altfel de Vama Veche: camere în stil grecesc, complex destinat adulţilor şi pensiuni ridicate cu fonduri europene

VIDEO Cum arată un cocalar cu Land Rover. Un turist din Ilfov a făcut slalom cu maşina printre turiştii de pe plajă 

Evenimente de 1 Mai la mare: nopţi albe şi zile fierbinţi. Pepe şi trupa Talisman, vedetele aşteptate pe litoral 

Vacanţă printre piraţi. Primul hotel tematic de pe litoralul românesc îşi aşteaptă turiştii cu poveşti din lumea tâlharilor mării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite