A murit Marian Dârţă, cunoscut şi ca hairstylistul vedetelor: cine i-a sărit în ajutor când a povestit că nu are bani pentru medicamente VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Dârţă avea 47 de ani. FOTO vdt.antena3.ro
Marian Dârţă avea 47 de ani. FOTO vdt.antena3.ro

Marian Dârţă, unul dintre cei mai cunoscuţi hairstylişti din România, a murit la 47 de ani, în noaptea de duminică spre luni, din cauza cancerului de care suferea.

Hairstylistul  Marian Dârţă, unul dintre cele mai excentrice personaje mondene din România, a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale complexe în ultimii ani, după ce a fusese diagnosticat cu o tumoră malignă la cap. Timp de doi ani a luptat, dar boala a recidivat şi lupta pentru viaţă a fost pierdută.

Acesta povestea anul trecut, în emisiunea ”La Măruţă”, difuzată de PRO Tv, că are probleme financiare şi că nu poate să plătească toate medicamentele şi tratamentele necesare pentru a lupta împotriva cancerului de care suferea.

Urmare a mărturisirii sale, mai multe persoane publice, printre care Gigi Becali, dar şi prezentatorul emisiunii, Cătălin Măruţă, alături de soţia, sa, Andra, i-au oferit sprijin financiar, notează stirileprotv.ro.

De altfel, vara trecută, Dârţă a protestat în faţa Guvernului în speranţa că medicamentul de care avea nevoie, şi care costa 14.000 de lei, va fi inclus pe lista celor compensate.

La începutul anului trecut, invitat la emisiunea  ”Necenzurat”, de la Antena Stars, Marian Dârţă a mărturisit plângând că simte că moartea este aproape, dar şi că implicarea sa într-un scandal din 2009, cunoscut ca dosarul „Pedofilie în lumea modenă”, l-a afectat grav. La acel moment, Marian Dârţă a fost audiat în calitate de martor şi a trebuit să-şi justifice prezenţa la o petrecere cu minori luaţi din centre de plasament, fiind suspectat că ar fi organizat două astfel de petreceri, după cum informa realitatea.net.   

Mi-e frică de moarte. Îmi doresc să văd nişte oameni dragi, nişte prieteni de suflet pe care nu i-am văzut de ani de zile. Nu mă pot împăca cu ideea asta. Mi-am făcut o retrospectivă a anilor. Dar mi-aş dori să mă fac bine. M-am împărtăşit deja, m-am spovedit, dar mai sper încă. Mi-a spus un preot că, dacă mă fac bine, trebuie să mă călugăresc, să părăsesc lumea asta a showbizului. Pe mine m-a făcut praf scandalul cu pedofilia, mi-a distrus cariera şi eram nevinovat, spunea la începutul anului trecut Dârţă, la Antena Stars. 

Într-o ultimă declaraţie de presă, hairstylistul spunea de pe patul de spital că are dureri cumplite şi că de Paşte ar fi urmat să fie operat din nou. 

Mă simt ca o legumă, mă simt epuizat. De o lună şi jumătate sunt internat într-un spital privat. Acolo este un centru de boli paliative. Am avut nişte dureri cumplite, pentru că tumoarea mi-a crăpat şi mă pansează şi de două ori pe zi. Figura mi-e strâmbă, ochiul stâng mi-a ieşit din orbită. După Paşte trebuie să mă operez din nou.

S-a rugat pentru sănătate la mormântul lui Arsenie Boca

Marian Dârţă a povestit la Acces Direct, anul trecut, că a mers să se roage pentru sănătate şi la mormântul duhovnicului Arsenie Boca, fiind impresionat de faptul că oamenii l-au recunoscut şi că l-au lăsat să se roage în tihnă. 

Designerul Rita Mureşan, o bună prietenă a hairstylistului, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de adio, alături de o fotografie în care apar împreună:

În popor se spune că cei care pleacă din această viaţă azi ajung direct în Rai pentru că se deschid cerurile! Drum bun, prieten drag! Dumnezeu să te ierte! Odihneşte-te în pace!
foto facebook

Marian Dârţă, alături de designerul Rita Mureşan. FOTO Facebook

Adriana Bahmuţeanu se numără printre prietenii care l-au susţinut pe Marian Dârţă în anii de suferinţă. Nu mai departe de luna trecută, Bahmuţeanu făcea public un cont bancar unde se puteau face donaţii, la scurt timp după ce hairstylistul suferise un atac vascular.  

La rândul ei, vedeta Antena Stars Adriana Bahmuţeanu şi-a prezentat condoleanţele tot prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook: 

Rămas bun,prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace!!! Condoleanţe!!!
foto facebook

Marian Dârţă, pe patul de spital, alături de vedeta de televiziune Adriana Bahmuţeanu. FOTO Facebook 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite