Marile păcate ale preoţilor: cum a murit „episcopul mârşav acuzat de crima celei mai negre nemoralităţi”

Slujbă religioasă în trecut.

Cronicarii secolelor trecute au oferit descrieri nuanţate preoţilor aflaţi în fruntea comunităţilor strămoşilor noştri, însă unele dintre personajele care le-au stârnit curiozitatea autorilor au rămas în istorie prin faptele lor. Documente vechi şi mărturii ale unor călători străini au spus povestea unor călugări ucişi pentru sodomie, ale unor feţe bisericeşti cunoscute pentru viciile lor şi ale preoţilor din fruntea bandelor de jefuitori.

Una dintre cele mai înfiorătoare relatări despre faptele şi pedepsele aplicate unor călugări i-a aparţinut istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu, autor al volumului biografic „Ion Vodă cel Cumplit”. Academicianul citează Letopiseţul cronicarului Grigore Ureche, în care a fost prezentată povestea preotului ars pe rug, pentru sodomie.

Preotul ars de viu pentru sodomie
„Domnitorul Ioan Vodă Armanul băgat-au în foc, de viu, pre Vlădica Georgie, de au ars, dându-i vină de sodomie, auzind că are avuţie", scria cronicarul Ureche la mijlocul secolului al XVII-lea.

Relatarea istoricului Bogdan Petriceicu Haşdeu pună într-o altă lumină faptele preotului.

„Monastirile consumau în trândăvie şi în desfrânări sudoarea Moldovei. Ioan-vodă dete o pildă neauzită până atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi. Divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian: sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului. Mărşavul episcop fu ars de viu. Ioan-vodă ţinea prea mult, pesemne, la litera dreptului roman!”, relata Haşdeu. Autorul afirma că voievodul moldovean din secolul al XVI-lea, numit popular Ion vodă cel cumplit, a pornit o vânătoare de călugări şi preoţi, pe care îi acuza de nelegiuri. „Temniţele erau pline de călugări", scria Haşdeu, citând cronicile din trecut, în volumul Ion Vodă cel Cumplit.

Preotul care mângâia enoriaşe
La mijlocul secolului al XIX-lea, diplomatul francez Eugene Poujade a călătorit în ţinuturile actuale ale României şi a vizitat mai multe mânăstiri din Carpaţi. L-a impresionat luxul în care trăiau mai marii aşezămintelor Neamţ şi Agapia, dar şi faima unuia dintre foştii stareţi ai mănăstirii Horezu, un grec renumit pentru viciile sale. „Stareţul de la Horezu tocmai a murit. Ajunsese celebru în ţară. Era un grec din insulele Ciclade. Se numea Hrisant. Portretul lui era pe toate piesele mănăstirii şi reprezenta bine personajul atât de bârfit în ţinut. Era un veritabil abate al evului mediu, aşa cum ni l-a descris Petrarca. Administrator eficient al veniturilor temporale ale mănăstirii, a adus Greciei sume considerabile. Aspru cu ţăranii, inspira teroare, desfrânat şi tiranic, supunea mângâierilor sale pe tinerele fete din satele sale. Acest lucru se citea în ochii lui mici, verzi şi sticloşi, în buzele groase şi strânse, în bărbia lată şi în fruntea bombată”, relata călătorul francez francezul, potrivt autorilor volumului „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, Editura Academiei Române, (Bucureşti, 2010).

Bandele de prostituate şi preoţii

August Bebel, autor al volumului „Femeia în trecut, prezent şi viitor”, publicat la începutul secolului trecut, oferea detalii mai puţin cunoscute despre viaţa intimă a preoţilor din secolele trecute. „Nenumărata mulţime a preoţilor era în cea mai mare parte alcătuită din bărbaţi viguroşi a căror viaţă leneşă ducea la extrem trebuinţele lor sexuale pe care celibatul obligatoriu le silea la o satisfacere cu plăceri excepţionale sau fapte contra naturii. Mănăstirile de călugăriţe şi călugări nu se deosebeau deloc de casele publice, decât prin aceea că viaţa era mult mai desfrânată încă şi mai îngăduitoare”, afirma autorul. Auguste Bebel susţinea că în secolul al XV-lea, în ţinuturile Moldovei şi Munteniei, existau bande de femei conduse de preoţi care îşi făceau simţită prezenţa în marile târguri.

„Bande de femei saltimbance, cântăreţe, muzicante, alergau pe drumuri, în tovărăşie cu scolari şi popi vagabonzi, îmbulzindu-se prin bâlciuri, târguri şi prin toate locurile unde era vreo sărbătoare sau unde poporul venea cu mulţimea. În armatele vagabonzilor, ele alcătuiau o corporaţie aparte, având un titlu deosebit”, arăta autorul volumului „Femeia în trecut, prezent şi viitor”.

Părtaşi la infracţiuni
Paul de Alep (1627 – 1669), cronicar şi cleric ortodox sirian din secolul al XVII-lea, a călătorit în Moldova şi Ţara Românească în 1653 şi 1654, şi a fost oaspetele domnitorului moldovean Vasile Lupu, în ultimii ani de domnie ai acestuia. Afirma că moldovenii erau creştini „doar cu numele”, iar preoţii nu îi încurajau deloc prin exemplul lor, la credinţă. „Nu postesc, nici nu se roagă, nu au religie, sunt creştini doar cu numele. Preoţii lor sunt cei dintâi care îşi încep ziua la crâşmă”, afirma călătorul. Unii dintre preoţi deveniseră şefi ai tâlharilor, spunea clericul sirian. „Noi am văzut la ei un lucru de care să ne ferească Dumnezeu: preoţii lor erau şefi de bandă. Cât despre femeile şi fetele lor, ele sunt lipsite cu totul de sfială şi de cinste. El, domnul, obosise tăindu-le nasul, făcând cunoscut în mod public crimele lor şi înecându-le cu miile, totuşi a rămas neputincios”, scria Paul de Alep în jurnalul său de călătorie, potrivit autorilor volumului VI, din seria „Călători străini în Ţările Române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976).

Vă recomandăm şi:

Obiceiurile românilor din secolul al XIX-lea: „Abstinenţa este atât de aspră încât nu poţi cumpăra cu aur nicio cană de lapte“

În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.

Transilvania din urmă cu două secole: „Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără cuţite la brâu”

Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.