Cum a fost pedepsit colonelul pervers de la moaştele Sfintei Parascheva. Militarul i-a arătat penisul unei poliţiste şi a fugărit-o în văzul sutelor de pelerini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Popovici (54 ani) a ieşit la pensie în luna martie
Nelu Popovici (54 ani) a ieşit la pensie în luna martie

Magistraţii Tribunalului Militar Iaşi au dat sentinţa în procesul în care Nelu Popovici, fostul adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, acuzat că a hărţuit sexual o poliţistă în timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva din 2014. Colonelul a fost judecat pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi încălcare de consemn.

Magistraţii Tribunalului Militar Iaşi l-au achitat pe colonelul Nelu Popovici pentru infracţiunea de încălcarea consemnului, pe motiv că ”fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală”, iar pentru săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop militar a primit o amendă!

”Condamnă pe inculpatul col.(r) Nelu Popovici pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, la pedeapsa de 180 zile amendă, adică 18000 lei. În temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. 2 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementara constând in interzicerea exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) si k) C.pen. pentru o perioada de 2 ani”, se arată în hotărârea pronunţată miercuri de Tribunalul Militar.


Practic, pe lângă amendă, timp de doi ani de zile, colonelului îi este interzis să ocupe funcţii publice.
Judecătorii l-au obligat pe Nelu Popovici să achite poliţistei pe care a alergat-o în curtea Mitropoliei Iaşi, cerându-i să întreţină relaţii sexuale, daune morale în cuantum de 10.000 lei şi 2.300 lei cheltuieli de judecată. Poliţista solicitase daune morale în cuantum de 400.000 lei şi 5000 de lei daune materiale (sumă cheltuită pentru recuperare după trauma suferită).

Decizia pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi nu este definitivă, atât procurorii cât şi partea vătămată având posibilitatea să o atace la Curtea de Apel Militară Bucureşti  în termen de zece zile.

Scandal sexual lângă racla cu moaşte

Scandalul în care a fost implicat colonelul Nelu Popovici, jandarm care de-a lungul timpului a ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul structurilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a fost unul considerat drept unul dintre cele mai ruşinoase episoade din istoria recentă a instituţiei militare.  

Totul s-a petrecut în noaptea de 11/12 octombrie 2014, cu ocazia pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva. Atunci, Nelu Popovici era comandant de dispozitiv asupra unei formaţii mixte formate din membri ai diferitelor structuri de stat. Printre aceştia se afla şi o poliţistă de frontieră din Iaşi. 
Forţele de ordine aveau amplasat un modul în curtea mitropoliei, chiar în apropiere de racla sfintei. În rechizitoriul prin care Popovici a fost trimis în judecată se menţionează că imediat după ce şeful său direct, Ghiorghe Stan, a plecat de la Mitropolie, pentru a se odihni, colonelul a început să consume băuturi alcoolice.

„A ajuns în stare de ebrietate, stare în care a pretins cu intenţie directă favoruri de natură sexuală de la agenta şef adjunct O.D. aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, profitând şi prevalându-se de situaţia de autoritate asupra acesteia”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

”Hai cu mine la hotel să îi arăt cucu de la Bacău”

În jurul orei 22.00-22.30, Nelu Popovici a văzut-o pe poliţista de frontieră în timp ce spăla podeaua modulului cu mopul şi a început să îi adresez cuvinte „de natură pornografică” cerându-i să îl însoţească la Hotel Moldova, unde era cazat, pentru a întreţine raporturi sexuale cu el. „Îţi fac ce vrei tu şi cum vrei tu!”, ”Hai cu mine la hotel să îi arăt cucu de la Bacău”, ar fi spus atunci Popovici, potrivit procurorilor militari.

Femeia a fugit, însă a fost urmărită de colonel, care a continuat să-şi expună penisul în timp ce îşi lăuda bărbăţia. Scenele sexuale s-au petrecut în timp ce mii de credincioşi stăteau la coadă pentru a ajunge la racla Sfintei Parascheva. Peste 100 de martori au fost audiaţi de procurorii militari în acest caz. Aceştia au povestit cum poliţista a fost umilită, înjurată şi hărţuită sexual în curtea mitropoliei de colonelul Popovici.

A apelat la un preot pentru a nu ajunge în  vizorul procurorilor

A  doua zi dimineaţă, a raportat cele întâmplate purtătorului de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Iaşi şi conducerii unităţii la care lucrează. Printr-un ordin al IGPR, Popovici a fost restras de a doua zi din dispozitivul de acţiune de la mitropolie.
Procurorii au arătat în materialul de urmărire penală că colonelul Popovici a apelat la un preot în încercarea de a o determina pe poliţista de frontieră să nu depună plângere împotriva sa.
Pentru a depăşi umilinţa, poliţista a avut nevoie de consiliere psihologică. Ea s-a constituit parte civilă în dosar, solicitând daune morale în cuantum de 4 milioane de lei.

După izbucnirea scandalului şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, colonelul Nelu Popovici a refuzat să demisioneze din Jandarmerie, retrăgându-se din activitate, prin pensionare, începând cu 15 martie 2016.

A cupat funcţia de adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău începând cu 15 august 2008. Anterior, a fost prim-adjunct al inspectorului şef din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, dar şi şef Stat Major al Comandamentului de Jandarmi Judeţean Vaslui.

Pe aceeaşi temă:

Perversiunile sexuale ale unui colonel, lângă racla Sfintei Parascheva: i-a arătat organul genital unei poliţiste şi a fugărit-o în apropierea credincioşilor

Colonelul care a alergat o poliţistă arătându-i penisul lângă moaştele Sfintei Parascheva, trimis în judecată pentru folosirea abuzivă a funcţiei

Colonelul care a alergat înfierbântat o poliţistă la moaştele Sfintei Parascheva, în faţa judecătorilor. Instanţa a respins toate excepţiile invocate de jandarm

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite